Atingerea necunoscutului

"în Texte/Poezie și literatură" by

Cu fiecare pas, împrăștii bucăți din mine prin fiecare loc prin care trec. Privirea mi-e ațintită înainte și simt o forță ca o flacără, pe care atenția vrea să mi-o întoarcă cu mâna sa mascată.

Un demon vechi numit trecut tachinează oamenii, blocându-i în cercuri de sticlă. Aerul, focul, apa și pământul scufundate în eter greu le adâncesc.

Demonul e atrăgător și uneori mă farmecă, deși știu că nu pot să-l schimb. E un mister asemenea căutării mele. Totul este real, dar și o iluzie puternică.

Recunosc că deseori fug de prezent și mă îmbăt cu miraje.

Nisipul alunecă ușor în clepsidră, iar mintea îmi devine mai ageră. Dezleg nodurile de prejudecăți și mă amuz de vechile-mi gânduri.

Drumul încă o dată se birfurcă. Greu de luat o decizie…

Fiecare cale are prețul ei, și de multe ori m-am calicit să achit plata. Lângă potecă: o peșteră și o barcă. Nedumerit, arunc un ochi pe hartă și unul pe busola mea din lemn de nuc.

Mișeleasca încredere îmi arată poteca. Peștera mă vrăjea și alergam să mă arunc în brațele necunoscutului. Pasul mi-era grăbit, mișcându-mă în întuneric, bazându-mă doar pe simțuri.

Văd o lumină și mă apropii ușor. Umbre dansând lângă un foc de tabără între pereții de marmură se simt. Aud o vorbă de aur; renunțasem să mai sper că o voi găsi … dar iată că o bucată din creația mea se arată. Mă apropii încet și siluetele devin mai clare.

Sălbatici jucându-se cu creația mea, manevrând-o precum o păpușă. Mă tensionau.

Mă reped spre ei, cu pumnii goi și cu fața-mi udă, sar la atac. Lupta e un puzzle planificat, cu fiecare mișcare atentă, până apare neprevăzutul.

Era aruncat într-o cușcă ruginită – un copil. Îmi ațintii o privire disperată. Rănit grav de bandiți, fac mutarea decisivă și recuperez creația.

Mă calmasem un pic. Cu piesa artizanală la piept, mai las o privire în urmă spre copil. Era totul sau nimic!

Trag aer în piept și suspin. Am sacrificat mult din călătoria mea și aleg să fug din peștera ascunsă. O ușoară remușcare împletită cu bucuria reușitei mă cuprinse: am recuperat o parte din creație.

Am mai învățat și o lecție, că nu există alegeri perfecte, poate puțin în mod egoist, dar aceasta este alegerea mea.

Caut sensul și adevărul lumii acesteia misterioase. Am găsit, pentru prima oară, o oază. Tălpile îmi sunt fierbinți și buzele uscate.

Mă întâlnesc cu un alt călător, iar drumurile ne sunt diferite, și glasurile încleștate la fel.

Deși vedeam amândoi lumea diferit, am reușit să-i descifrez realitatea pe care mi-o impunea. Am făcut schimb de unelte și de cărți.

Nu poți să cunoști lumea dacă nu te cunoști pe tine… Prin el, am descoperit o bucată din mine lăsată pe un vechi teritoriu.

A plecat fiecare pe drumul lui. Uneori mă simt singur, căci destul de rar văd călători ce merg în direcția opusă. E normal, fiindcă avem destine diferite. Asfințitul îmi fură privirea.

M-a scos din lupta cu gândurile mele. Obosit, ajung la un han și mă uit prin desagă. Scot pipa. Trag un puf și încep să meșteresc la a mea invenție. Mai găsesc încă o piesă.

Deschid jurnalul și adaug și această călătorie, iar în timp ce scriu îi retrăiesc momentele. Le analizez și îmi pregătesc strategia pentru următoarea aventură. Suspin…

-Jad

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Anomalia peisajului

Anomalia peisajului

Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
Derulează înapoi