Báron, nu te poți ascunde. Ştiu cine eşti!

"în De citit" "de POV21"

Báron … cred că te înțeleg. Ba chiar pe zi ce trece simt cum mă înrăiesc.
O iubești și o urăști în aceleași timp. Și eu pe el!

Părea că va rămâne prezent, că e capabil. Că mă place mult…
A fost uimit de faptul că gândurile mele erau într-o continuă armonie cu spiritul, cu sufletul. El este foarte rațional şi a uitat să simtă emoția.

Se aseamănă?
Mintea ta te-ndeamnă să ucizi, însă inima te-ndeamnă să iubești.

Adoram momentul în care mă aflam doar eu cu el. Mă săruta pasional… eram doar eu, unicul chip ce se reflecta în irisul său, însă când mai erau și alte perosonaje pe fundal, nu contam pentru el, eram transparentă. Când eram doar cu el, eram una dintre toate, ca nimeni alta, când erau alții pe fundal eram una la fel ca toate celelalte. M-a rănit! Am zis că nu mai permit!

Apropo, Báron, ți-am observat înclinațiile melancolice. După câteva pahare de vin băute împreună cu ea, o priveai de parcă era ultima ta zi de existență. Așa mă privea și el pe mine. În final, el a plecat. Ea poate nu, dar poate tu ai ales să o părăsești.

Te vedeam cu ea, o țineai în brațe. Se uita și el la voi, îi puteam citi de la o poștă frustrarea pe chip.
Așa am înțeles că nu era capabil.

N-are rost să o mai lungesc…
Ştiu cine ești, Báron.
Stai liniștit, nu-i voi spune domnului Vigilante despre tine. Nu voi folosi nicio tehnică de persuasiune pentru a ajunge la scopul meu mult dorit.
Știu cine ești și nu e ca și cum aș fi văzut doar ceea ce tu mi-ai permis să văd la tine.

Te detest pentru că ucizi, însă am reușit să te înțeleg punându-mi întrebarea: ,,De ce?”.

Domnule Vigilante, în cazul dumneavoastră întrebarea nu este ,,De ce?”!
Ci mai bine zis ,,Când?” și ,,Unde?”, căci nebunul va face, din nou, un pas înainte!

 

Gotineac Andreea

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Răscrucea

Investigatorul și criminalul se întâlnesc în șfârșit. Piesele psihologice au fost așezate

Departe de ficțiune

Și când în sufletul tău înfloresc trandafirii, fluturii prind culoarea adevăratei iubiri
Du-te la Sus