Ne cam bate vântul, fată. Ți-am zis de-atâtea ori să-nchizi fereastra. Da’ tu te faci că nu m-auzi. Așa a fost mereu, dar cui îi pasă? Doar nu-s nebun să te iubesc.
Am început acum un timp să îmi apăs cu mâna pieptul, să te caut. Dar nu te-am găsit, fată. Ori ai fost surdă, ori chiar n-ai vrut să ieși în față.
Îți plac umbrele, Ana?
Știi, eu nu-s un bărbat ce promite. Sunt mai degrabă un nebun care își plânge disperările, frustrarea cu un pahar de vin în mână și o femeie primprejur.
Nu-s misogin. Mă justific cam mult, dar aia e. Eu n-am avut nevoie de-un cârd care să-mi urle lângă mine, și nici de o armată de pisici.
Te-am vrut pe tine, fată dragă. Te-am vrut, dar nu să te iubesc.
Cuvinte seci și aruncate-aiurea.
Te-am vrut cu disperare. Te-am vrut ca să mă simt bărbat. N-am vrut în niciun fel să te schimb în femeie. Căci ochii tăi sunt hăuri și buzele-s pământ.
Nu îmi transmiți nimic atunci când te privesc. Ești o iluzie mergătoare, dar stai să mi te-apropii.
Eman căldură și n-ai cum să nu reacționezi, femeie.
Atâta că e frig, nebuno. E frig căci ai lăsat geamul deschis. Ne bate vântul, Ana. Avem în suflet urlete cum nici în dormitor n-avem.
N-ai fost nicicând o femeie prudentă. Poate n-ai fost nicicând femeie. Nu ai știut să pleci acasă și m-ai lăsat să te detest atâtea nopți la rând, doar pentru c-am fost domn și nu te-am dat afară. De eram altul, acum zburai de la balcon.
Tu știi că ne cam bate vântul, fată?
Ne suflă frământările. Ne-alungă și iluziile.
Închizi naibii fereastra aia? Am chef să fac cu tine ce n-am făcut nici celor mult iubite. Iubite și-adorate.
Pe tine nu te-ador. Ești doar o complezență. Ești vocea aia care-mi umple camera. Voce de plastic, dar te suport și-așa. Ți-am zis că ești refugiu.
Ne bate vântul, fată. În suflete-avem ger. Nu mă iubi. Eu nu sunt pregătit să fac cafele dimineața și nici să strâng femei în brațe după momente de delir.
N-aș mai fi eu.
Ana, îți jur că dac-aș ști că la final de zi trebuie să-ți mângâi părul, n-aș fi în stare să te fac să-nchizi ochii, să mă urli.
Tu urlă-mă, că oricum strigătele ți le șterge vântul, așa cum eu îți șterg din minte alți bărbați.
Suntem pe nicăieri, femeie. Te-aș lua cu mine la serate și la baluri. Te-aș lua ca să te plimb prin lume. Dar tu ești proastă și te-ndrăgostești, pe când eu n-am nevoie de-aiureli.
Ne bate vântul, Ana. Poate pentru că suntem oameni răi.
Eu sigur sunt. Dar răutatea-mi dă putere și răutatea mea te face să îmi cazi în brațe-n fiecare seară.
Tu strânge-mă în brațe. Tu strânge-mă în ochii tăi, c-afară vântul urlă și-n noaptea asta-o să te las s-adormi aici de bunăvoie.
-Axel
Răspunsul Anei aici: Axel, nu închid geamul.
