Du-te acasă, Ana

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

Ai adormit în patul meu și nu îmi place asta. Ar fi trebuit să pleci. Ar fi trebuit să-ți fi ajuns o oră în care ți-am fost tot ceea ce ai vrut. Nu te-am invitat să rămâi. Dar nici n-am avut curaj să-ți spun să pleci.

Ești prea copilă. Tu nu-nțelegi că nu poți să arunci cu dragostea în orice loc. Nu că am vrut eu s-o păstrez precum un obsedat, dar n-am avut nici o tragere de inimă să ți-o ofer chiar ție.

Tu ești nebuna aia-n ochii căreia alunec. Și mă scufund, dar nu cu drag. Cu dor. Cu disperare. Cu urme de nebunie. Mă arunc în tine ca într-o himeră.

Vreau să te văd la limitele tale. La limitele disperării. Să mă cuprinzi. Să mă evoci. Să-ți fiu stâlp. Adoră-mă căci eu îți dau un amărât de sens. În fiecare moment. Atunci când ești cu mine, dar și-atunci când ești singură cu aiurelile din capul tău.

Mi-aș fi dorit să fi plecat acasă. Dar dormi în patul meu, cu fața spre fereastră. Mă-nvârt prin cameră și-mi aprind o țigară.

Mă uit la tine.

Ești demențială. Și nu spun asta salivând precum o fac puștanii de liceu. Ești cum ar trebui să fie o femeie. De n-ai avea atâtea nebunii absurde-n tine.

Tu vrei iubire. Tu vrei să-ți cânt. Tu vrei să fii ținută-n brațe. Să-ți mângâi părul. Să nu-ți dau drumul. Și eu ți-aș da drumul de la balcon.

Nu-s un om rău. Nu am de ce să fiu, dar umpli fără rost o cameră și-un pat în care pur și simplu nu te vreau. E musai să iubim tot ceea ce trăim, tot ceea ce-alergăm de-a lungul vieții?

Vreau să te fac să suferi. Vreau să te văd cu ochii înjectați. Vreau să te am mereu aici, dar niciodată permanentă. Habar nu ai, femeie, ce planuri aș avea cu tine.

Dar nu pot să gândesc în starea asta. Nu când tu dormi în patul meu și-aștepți să te cuprind cu drag. Eu n-o s-o fac căci nu fac ce nu simt.

Vreau să te chinui, nu să te iubesc. Să te forțez să mă privești în ochi, să-mi vezi altarele de nebunii, să intri-n jocurile mele. Dar dragostea îți strică orice joc.

Ești prea copilă. De ce nu te-am trimis acasă? Tu nu știi că nu poți să dai ochii cu mine dimineața? Ne dor pe amândoi destule. Eu nu mai pot să dau cu dragostea de gard și s-o ofer așa oricui.

Du-te acasă, Ana.

Axel

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Imprudența

Se preling visele ca ceara lumânărilor… Atâția oameni care iubesc asemenea diavolilor,

Poveste de seară

Ingrat destin, să fii bântuit la nesfârșit de propriu-ți suflet! El o
Du-te la Sus