De-ai fi tu Eminescu,
Te-aș stoarce de putere
Ți-aș lua din romantism
Și te-aș purta prin vise…
De-ai fi tu Eminescu,
Ai fi îndrăgostit…
Și de la dulci săruturi
Pasiune-ai împlini.
De-ai fi tu Eminescu,
Iubitul meu ai fi…
Dar nu te-aș împlini în pururi,
Ca să scrii poezii.
De-ai fi tu Eminescu,
O, floare-albastră dragă…
Te-aș ști chiar dintr-o mie
Prin inima din mine.
De-ai fi tu Eminescu,
Te-aș face să te-închini
Nu numai la natură,
Ci la un zeu meschin.
De-ai fi tu Eminescu,
Tu nu ai suferi…
Probabil că durerea
N-ai avea cum s-o scrii.
De-ai fi tu Eminescu,
În gând și-n vis ți-as fi
Regină între regine,
Titluri de poezii.
De-ai fi tu Eminescu,
Te-aș duce prin ce-ai scris
Ți-aș răspândi lumina
Iar tu m-ai fi cuprins.
De-ai fi tu Eminescu,
Adesea te-aș striga
Să îți dau întâlnire
Și să-ți inspir ceva.
De-ai fi tu Eminescu,
La plopii fără soț
Te așteptam ca pe un hoț
Cu pana, luna să o porți.
De-ai fi tu Eminescu,
Doar primăvară ar fi
Oricare poezie…
Cu drag ai condei.
De-ai fi tu Eminescu,
Cu barca am pluti
Pe lacul cu speranțe,
În valuri de-amintiri.
De-ai fi tu Eminescu,
Și nu m-ai fi ales
M-aș fi făcut poetă
Și te-aș fi plâns prin vers.
De-ai fi tu Eminescu,
Iar eu doar o străină
Mi-aș fi greșit vocația
Și deveneam creștină.
De-ai fi tu Eminescu,
Trăiam doar între file
Eu să-ți fiu inspirație
Tu să-mi fi năucire.
Iar de exiști cumva,
Reîncarnare pură…
Trimite-mi o scrisoare,
Trezind iubire pură.
