Jocul trecutului

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

Báron dă lovitura din nou. Mai vreau să discutăm în stilul meu! Báron a preferat să fie de negăsit după noaptea aceea luciferică, dar continuă să scrie tot mai aprins…

Încep prin a trimite un mesaj clasic și suspinător cititorilor mei: Încetați orice urmă de suspiciune căci în momentul acesta îmi oferiți și mai mult teren primejdios pentru a mă juca cu mințile voastre.

Acum revin la tine, dragă… Visez sau trăiesc? Dacă ai pătrunde în mintea mea și ai afla că-n fanteziile mele dansează fără teamă și alte umbre, te-ai teme de mine? Dragostea ta mă sufocă și vreau să subliniez asta. Eu am crescut fără principii și în plină libertate.

Mi-este foarte greu să cred că aveam în brațe naturaleţea şi simplitatea, inteligența şi fineţea în același timp. Iubeam petrecerile împreună cu ea şi stabilisem normele de supravieţuire ale unei relaţii de durată.

Precum buzele tale nu mai sunt altele. Recunosc! Am cunoscut arta vechiului și noului în câteva clipe. Acum înmoi din priviri pe absolut oricine îmi doresc. Pasiunea este un element atât de pierdut în ziua de astăzi. O să discutăm despre pasiune în scrisoarea următoare…

Stăteam pe acoperișul blocului și râdeam pe umărul tău. Cerul acela de asființit îmi stingea durerile. Nu caut o speranță sau o stabilitate, caut incertitudine. Viața înseamnă nesiguranță.

Am îndrăznit să fiu monstru și să probez ceva nou, permanent. Mai zi-mi, totuși, cum e să-ți petreci palmele catifelate peste spatele meu? De ce vrei să mă îmbrățișezi iar?

Vreau să știi de la mine că bărbaţii puternici ştiu când trebuie acționeze. Nu este justificare, ci o aducere aminte.

Știu să mint frumos și să induc în eroare. Grădinile suspendate în asfințit îmi ofereau o așa răcoare, iar căldura ta era de nestins.

Recunosc că arta diversiunii nu îmi aparține. Un bărbat puternic nu linguşeşte şi nu aruncă cuvinte mieroase degeaba. Ceea ce fac justifică o nouă lucrare divină.

Sufletul este o entitate pe atât de simplă, pe atât de complacată, iar secretele abia acum încep.

Oh, jocul trecutului… Recitesc iar jurnalul meu. Am ținut atâtea priviri minte. Clepsidra încă funcționează după ce am străbătut lumea-n lung și-n lat.

Timpul mi-a măsurat evoluția mea și este martor la ce am putut simți. El a închis rănile mele vechi.

Identitatea mea nu este o mască, ci un scut. Nu îmi este frică de oameni și nici de adevăr. Masculinitatea mea trebuie să rămână anonimă pentru a putea supraviețui în mintea ta.

Aleg să trăiesc în perpetua minciună. Să dansez în roua gândurilor tale miresmatice. Să hoinăresc noaptea în continuare printre clădiri vechi pe străduțe înguste. Sunt precum o fantomă, iar aventurile mele abia acum încep. Ştiu să mă joc cu focul, dar şi cum trebuie să-l aprind.

Eu pot ține secrete. Cu asta mă și ocup. Vanitatea nu îmi permite să mă deplasez foarte mult de la calea misterului. Urăsc candoarea.

Aș vrea să pot să îmi reînvii trecutul, dar este atât de mort.

Dacă ea a greșit față de mine, înseamnă că tu vei primi o șansă. Îți voi lăsa un trandafir pe pernă și voi dispărea iarăși odată cu amurgul.

Elita nu mă reprezintă. Sunt criminal. Cimitirele gingașe mă aplaudă, iar mulțimile îmi ascultă epopeea acesta plină de trandafiri.

Relația noastră nouă presimt că va fi și ea o nouă prăpastie. Îmi voi construi o parașută pe drum. Căderea este parte din joc. Am coborât de atâtea ori în trecut, încât acest carusel al timpului nu mă mai sperie.

Pianul continuă să cânte și deșerturile la fel să sune. Îmi doresc să-ți fiu imaginea perfectă a zeului, iar alături de fanteziile mele să-ți devin o statuie a curajului și a perseverenței, o stea întunecată a nopții.

Mi-am părăsit patria pe acorduri triste de vioară și pot în șfârșit să îmi înec încrederea în vastul pământ.

Privesc viața destul de materialist pentru că s-a fugit cu unica mea inimă. Am emoții înghețate. Dar tu, tu simți momentul?

Ador aura misterioasă formată în jurul meu. Zâmbesc pe sub mustăți și îmi gâdil bărbia în timp ce văd reacții cataliptice.

Misterul e atât de magic. Atingerile mele țin în viață emoții nebănuite. Zâmbesc și dansez perplex pe muzica ce-mi este încă un rău de miere, dorință și dăruire.

Și mi-e dor de mine cu toate gândurile…

    -Báron

Student la mecatronică, Universitatea Politehnică București, pasionat de robotică, știință popularizată și literatură Sci-Fi, este în continuare un iubitor al psihologiei, leadership-ului și scrisului. Într-un permanent conflict între umaniști și realiști, acesta continuă să demonstreze unificarea dintre imaginație și logică. Adoră călătoriile lungi, filozofia și simbolistica, dar mai ales, provocările intelectuale din știință și tehnologie.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Cu bluza ta la piept

Îţi mai aduci aminte ? Stăteam în pragul uşii şi plângeam, Ţi-ai

Fii absent

De ce mă privești acum? Ne uităm unul la celălalt, dar nu

Îndemn

Nu uita că la fel cum marea își găsește mereu stânca Și
Du-te la Sus