Am fost protectorul tău, femeie!

"în Texte/Poezie și literatură" by

Te văd, femeie bezmetică. Te văd cum plângi și n-am milă. Numește-mă fără scrupule, dacă te-ajută să-ți potolești ropotele zadarnice. Nu mai am milă. Nu îmi mai pasă. Dragostea nu cunoaște milă. Așa cum mila nu cunoaște dragoste.

Plângi, femeie nebună. Te-am adorat prea mult și-a ars divinitatea-n care te-am transformat cândva. De-aceea stau inert.

Ești frumoasă chiar și-așa distrusă cum ești. Ți-ai întins rujul și rimelul pe toată fața aia de care mi-a fost cândva atât de dor.

N-am fost niciodată un bărbat rău. Te-am idealizat, femeie. Mi te-am făcut prostește icoană. Am fost exact ceea ce ai vrut tu. Am fost tandru. Am fost nebun. Am fost protectorul tău atunci când o luai de bezmetică pe câmpii.

Te-am acoperit cu geaca sau cu sacoul de fiecare dată. Ți-am luat țigări din mâini și ți le-am stins. N-am fost un tâmpit posesiv, dar am jucat corect cu tine. Erai femeia mea. Te-am tratat ca atare. Te-am iubit ca atare. Și te-am protejat ca atare. De frig, de probleme, de idioți.

Ai putut să faci ce vrei. Ți-am lăsat libertatea asta. Ți-am zis. Sunt un domn. Dar nu te-am lăsat să te distrugi singură. La cât de copilă ai fost mereu, ai fi reușt fără nici cea mai mică problemă.

Te-am iubit, femeie. Așa tâmpită. Așa stângace. Așa nesigură. Ai compensat cu multe, totuși. M-ai făcut să fiu cald și îngăduitor. Mi-ai readus un chef și-o dragoste de viață pe care nu le-am putut intui vreodată.

Pentru tine-am învățat vals. Pentru tine-am învățat să fiu bărbat. Unul mai bun. Mi-am lăsat parteneri și discuții-n aer, ca să urc la volan și să vin spre tine.

Să fiu acolo. Să te iubesc. Să te alint. Să te calmez. Să te țin în brațe. Să-ți fiu.

Dragostea nu promite prea multe, dar tu mi-ai promis. Femeie nebună, n-aș fi în stare să-ți reproșez ceva. Nici măcar la câte tâmpenii am renunțat ca să-ți ofer brațul, femeie dragă.

Tu știi, femeie, cât de greu mă mai impresionează ceva astăzi? Cât de fără sens mi se par majoritatea lucrurilor. Tu mi-ai dat sens prin fiecare râs nebunesc cu care-mi umpleai casa sau mesageria.

Nu te-am vrut. Nu mi-ai plăcut. Nu de la-nceput. Erai matură. Erai deșteaptă. Dar prea nesigură, sau prea spontană. Aruncai văpăi când te uitai în jur. Iar eu am fost adeptul lucrurilor stabile. Până la tine, diavole!

M-am uitat lung după tine. M-am uitat, deși nu mi-ai plăcut. Cu toate astea, ai început să mă obsedezi. Am început să te visez. Să te văd peste tot.

Și-atunci am știut. Am știut că tu trebuie să fii femeia aia pe care să o cresc la rangurile meritate; și care să mă crească-n spirit. Ți-ai înfășurat mâinile cu-atâta nonșalanță-n jurul brațului meu și-am știut c-acolo trebuie să-mi fii.

O lume-ntreagă ni s-a deschis în față și am știut cât rău și câtă frumusețe ne așteaptă. De frumusețe-am vrut să te încânt, iar de pericole să te feresc.

Te-am protejat înainte să fi cerut asta. Deși-am văzut în ochii tăi nevoile de-a fi acoperită de-un braț de bărbat. Nevoile tale de a-ți împrăștia părul pe un piept sigur.

Am fost câmpul tău de forță. Nici nu-era nevoie să-mi spui că ieși și n-ai cu ce să te întorci. Te așteptam mereu cu mașina-acolo unde ți-ai dorit să te distrezi.

Și nu eram gelos. Și nici tâmpit. Doar moderat. Atât cât trebuie-un bărbat să fie. Nu m-a interesat prea mult cu cine ieși. Am vrut să-ți demonstrez că pot fi altfel.

Îmi plăcea noaptea să mă uit la tine cum dormi. Cum ești neliniștită. Doar ca să te pot trage la mine-n brațe. Nu știu de unde simțămintele astea.

Mă uit la tine și plângi. Tu-ți strângi rochia de noapte-n brațe, eu învârt între degete paharul de coniac.

Te mai iubesc și-acum. Dar nu mai are relevanță. De nu ți-am fost de-ajuns, nici n-o să-ți fiu.

Nu te mai vreau, femeie. Te iubesc nebunește, dar nu te mai vreau. Poți să plângi. Poți să mă rogi. Poți să implori. Poți să-ți smulgi părul din cap.

Am încheiat. Dacă ieri ai fi disperat în halul ăsta, te-aș fi luat în brațe și te-aș fi acoperit cu corpul meu. Dar nu azi, dragă. De azi încolo nu mai.

Te privesc. N-am nici o tresărire, deși ești palpabilă în piept. Slăvit fie autocontrolul.

Mă ridic să plec. Nu plânge, că nu mă-ntorc. Femeie frumoasă, femeie nebună, ce ți-a trebuit mai mult decât protecția mea?

Axel

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi