Particularități ale unui text poetic aparținând lui Tudor Arghezi

"în BAC" "de POV21"

Poemul „Flori de mucigai” scris de Tudor Arghezi și publicat în anul 1931 deschide volumul cu același nume, surprinzând actul creator din perspectiva autorului, această poezie fiind considerată o artă poetică.

Curentul literar în care acest text este încadrat este modernismul, mai exact, modernismul eclectic, specific operelor argheziene. Ca primă trăsătură care justifică încadrarea poeziei în modernism remarcăm preferința pentru estetica urâtului. În acest sens, autorul pune accent pe condițiile nefavorabile din momentul creației: neavând altă soluție, autorul decide să-și aștearnă creația pe „un părete de firidă goală”, „pe tencuială”, totodată conștientizând faptul că lucrarea lui ar putea fi distrusă, deoarece tencuiala este un strat exterior care poate fi îndepărtat ușor. De asemenea, nici momentul în care decide să își materializeze creația nu este foarte prielnic („Pe întuneric, în singurătate”), această condiție accentuând atât lipsa de inspirație a autorului, cât și izolarea acestuia de lumea exterioară. La fel putem spune și despre modul în care poetul își materializează creația, scriind „… cu unghia… / Cu puterile neajutate”, într-un mod inedit, dar care presupune un efort mult mai mare și, totodată, lipsa ajutorului divin, apelul la divinitate fiind realizat prin intermediul unor animale: taurul, leul și vulturul asociate evangheliștilor Luca, Marcu și, respectiv, Ioan.

Încadrarea în modernism se justifică și prin inovația autorului la nivelul limbajului, o altă trăsătură relevantă. Arghezi este considerat un inovator al cuvântului, plecând de la premisa că valoarea artistică a unei opere constă în abilitatea artistului de a „potrivi” cuvintele. În text, autorul apelează atât la utilizarea arhaismelor în scop expresiv, precum „mucigai”, „părete”, „stihuri”, cât și la folosirea formelor populare ale verbelor, schimbând topica: „nu o mai am cunoscut”. În plus, poetul apelează și la figuri de stil, cum ar fi repetiția adverbului „nici”: „Nici de taurul, nici de leul, …” și enumerația „Lui Luca, lui Marcu și lui Ioan”, aceste două figuri de stil amplificând efortul creator în lipsa intervenției divine.

Având un caracter de artă poetică, poezia lui Arghezi concentrează tema creației și a rolului creatorului. Concepția autorului este redată de faptul că prezența creației nu trebuie să fie condiționată de eficiența condițiilor actului creator – aceasta trebuie să existe. O primă idee poetică relevantă pentru tema poeziei este dificultatea autorului de a-și concretiza creația: „Și mă durea mâna ca o ghiară / Neputincioasă să se strângă / Și m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.”. Astfel, poetul își conștientizează neputința de a scrie (mâna-ghiară reprezentând durerea ca obstacol al creației și implicit incapacitatea de a scrie tradițional), dar realizează că actul creator trebuie să continue, în ciuda efortului ridicat pe care trebuie să-l depună. Rezultatul actului creator este ilustrat prin metafora „unghiile de la mâna stângă” ca fiind unul stângaci, inestetic și necizelat.

O altă idee poetică semnificativă pentru tema textului este detașarea de tradiționalism, efectul fiind ilustrat prin rezultatul actului creator: „Stihuri fără an / Stihuri de groapă, / De sete de apă / Și de foame de scrum / Stihurile de acum”. Această idee poetică este conturată prin prezența metaforelor inovatoare: „stihuri fără an”, metaforă care asigură universalitatea versurilor care traversează timpul, creând un nou concept și „stihuri de groapă”, care ilustrează o ruptură de tradiție, o trecere de la tradițional la modern.

De asemenea, și elementele de structură și limbaj constituie o particularitate a acestei poezii, un prim asemenea element fiind titlul poeziei. Titlul Flori de mucigai este, de fapt, un oximoron care concentrează ideea de estetică a urâtului, fiind format din două elemente contrastante din acest punct de vedere. Astfel, din urât se poate naște frumusețea, la fel cum mucegaiul poate naște „floare”. Cele două elemente contrastante reprezintă imaginea negativă marcată de trecerea timpului, în cazul mucegaiului, iar pe de altă parte, florile, reprezentând metaforic versurile, semnifică frumusețea și gingășia creatoare.

Un alt element relevant în această poezie este prezența figurilor semantice. În această privință, Arghezi este un adept al metaforei surprinzătoare, creată prin îmbinarea unor cuvinte „banale”, dar extrem de expresive. Astfel de metafore apar în prima parte a poeziei: metafora „sete de apă” care accentuează ideea nevoii de exprimare, aceasta fiind văzută ca ceva vital și metafora „foame de scrum” care semnifică renașterea din cenușă, asemenea păsării phoenix. O altă figură semantică regăsită în text este epitetul metaforic „unghie îngerească”, făcând trimitere la versul tradițional, creat după rigorile clasice. În concepția argheziană, versul tradițional rămâne o imbinare între talent și inspirație divină.

Deși autorul este pus în ipostaza de a-și concretiza creația în cadrul unor condiții precare, Arghezi susține cu tărie faptul că actul creator trebuie să existe; mai mult, poezia Flori de mucigai poate fi considerată o tranziție a creației argheziene, ce va ajuta poezia românească  să treacă de la stilul tradițional la cel modern.

Răzvan Zoltan

Absolvent al Colegiului Național Liviu Rebreanu - Chitarist - Pianist - Producător muzical - Robotician - Scrie versuri de la șase ani - Pasionat de psihologie - Interesat de explicarea psihicului uman prin logică matematică - Face parte din echipa POV21 din Aprilie 2017 și dorește să schimbe lumea prin puterea exemplului, a bunătății și a muncii susținute - Consideră că toți oamenii merită șanse egale.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*