Revelația de a (nu) fi într-o relație

"în De citit/Gândurile POV21" "de POV21"

O bună parte din adolescenții din jurul meu vorbesc despre iubire, despre despărțiri, despre neînțelegeri în cuplu, certuri și împăcări, și fantezia entuziastă de a fi într-o relație. Îi ascult, aprob ușor din cap și încerc să empatizez cu ei. Pe fața mea apare un un mic zâmbet, poate un pic forțat. Continui să tac. Ce aș putea să le răspund?

Nimic.

Pe stradă: dimineața, mergând spre liceu, mă bântuie senzația acută cum că numai cupluri se afișează la fiecare colț de stradă, la fiecare stație de autobuz, în fața fiecărui magazin sau local. Tineri frumoși care-și exteriorizează sentimentele, gustând frumosul. Cum pot să reacționez? Nodul din gât îmi împiedică cuvintele, chiar și în gând. E o senzație fizică ce anulează o reacție mentală: reflecția.
Întrevăd, simt vibrația  câtorva versuri:

,,Se sărută, ah, se sărută, se sărută
tinerii pe străzi, în bistrouri, pe parapete,
se sărută întruna ca şi cum ei însuşi
n-ar fi decât nişte terminaţii
ale sărutului.”
(Tineri – Nichita Stănescu)

Ai zice că demonstrează democrația sărutului. Liberalismul sărutării.

Trec pe lângă ei, îmi mut privirea stânjenită, conștientă că asist, că abuzez de intimitatea lor, ce nu mi-e permisă mie, în calitate de observator. Presimt că, dacă îi urmăresc o secundă în plus, se vor întoarce spre mine și mă vor anihila cu privirile lor de vampiri îndrăgostiți. Sardonice, vulgare, amenințătoare în concepția mea. Răutatea benignă e ascunsă în ochii lor și ei nici măcar nu o știu; atât sunt de îndrăgostiți. Nu mă observă și expir ușurată. Scap teafără de data asta, dar pentru cât timp?

Curaj, îmi zic, evitându-i. Sunt transparentă.

Precum cel ce și-a pierdut simțul de sine, îmi definesc starea după strofe:

,,tu faci vorbe – din astea –) şi ce frumoasă
e moartea – şi chiar, sfinţi părinţi – ştiu –
iadul e neputinţa de a iubi – de a simţi – şi ce frumos –”
(minciună – Mircea Ivănescu)

Amorțită în deziluzia Stării D(ragoste), senzorul meu anti-durere se degradează. La fel, posibilitatea realității se climatizează la dimensiunea reveriei. Nu mai pot vorbi de hedonism aici, el a devenit doar o idee neclară, o umbră a unei personalități la fel de capricioasă precum emoția însăși. Pentru mine, ce văd e o imagine pixelată, o copie fără substanță a picturii din mintea mea, nu invers. E consecința idealismului, odată pur, însă acum infestat în dejecțiile unei închipuiri numite ,,viața de zi cu zi”.

Revin la calitatea mea de adolescent. Îi văd, îi aud, le simt prezența. Cine e parazitul aici?

În primul rând, EI sunt toți cei din cafenele, din cluburi, din săli de cinematograf, încleștați până la extrem în hubloul Stării D(ragoste). Mai precis, sunt arhetipurile celor ce și-au compromis solitudinea. Ei aparțin acum (de ceva, de cineva).

Analizând mai bine, observi o reciprocitate. O parazitare avantajoasă de ambele părți. De aceea, ei te acceptă: se consolează prin prisma celui izolat, cu scopul de a-și reconfirma binecuvântarea momentului, predestinarea Stării D(ragoste). Își flatează propriul ego prin ființa solitară.

Să nu fii cu ei înseamnă să fii împortriva lor, însă mai există o variantă, pentru care personal aleg să pledez: parazitarea. Practic, sunt în ei. Trăiesc prin ei, mă hrănesc tocmai din lipsa lor de speranță, pe care o secretă involuntar în subconștient. Totuși, războiul mut dintre singuratici și ceilalți continuă să existe.

Pentru că cel singur nu mai distinge altceva, decât o masă compactă și neuniformă de chipuri – priviri malițioase. Nimeni nu câștigă, nimeni nu pierde, din moment ce neutralitatea stării solitarului nu-i pune în pericol pe ceilalți. ,,Gazda” devine doar un concept: solitarul nu-i convertește, nici măcar nu-i atinge. Pentru că Starea S(ingurătate) este incapabilă din acest punct de vedere. Nu poate acapara ce nu-i deja învins.

Starea S(ingurătate) e specifică singuraticului pentru că el a pierdut deja, câștigându-și eternitatea.

Dar ei? Pot să se perinde prin toate locurile, oricum își vor trăi utopia. Și (poate) e mai bine așa.

Elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Bistrița, profil științe sociale. Pasionată de istorie, limbi străine, artă și literatură. Este într-o continuă căutare a acelui „ceva”, care să îi definească scopul în viață. Este ambițioasă și simte o chemare înspre a-i ajuta pe cei din jur. Nu trece nicio zi fără să se autodescopere. Pentru ea, POV21 reprezintă o nouă etapă, un nou început ce a ajutat-o foarte mult să se dezvolte și să-și iasă din zona de confort.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Răscrucea

Investigatorul și criminalul se întâlnesc în șfârșit. Piesele psihologice au fost așezate

Departe de ficțiune

Și când în sufletul tău înfloresc trandafirii, fluturii prind culoarea adevăratei iubiri
Du-te la Sus