Viața, două secunde și încă puțin

"în De citit/Gândurile POV21" "de POV21"

În viață risipim ani, iar la moarte cerșim clipe – Nicolae Iorga

Îl vedem, îl citim, îl simțim, dar din păcate nu acționăm. Este vorba de acest citat, ce face parte din vasta categorie de cuvinte frumoase ale lui Nicolae Iorga (istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român).

Suntem oameni și, da, din fericire (cel puțin pentru unii) avem o viață.

Dar, știm cu adevărat cum să o trăim? Suntem întotdeauna siguri că prin faptele noastre ne punem amprenta în mod pozitiv asupra vieții, asupra cărării estompate, pe care suntem nevoiți să mergem? Chiar dacă atât în fața, cât și în spatele nostru, marea de umbre își face simțită prezența prin critici sau încurajări, adorare sau dispreț, invidie sau admirație? Sunt doar câteva întrebări pe care ni le punem, dar la care, în ciuda încercărilor de tot felul, nu găsim răspuns.

Îmi place să cred că astăzi, toată lumea – de la copii, la persoane aflate în floarea vârstei – este preocupată de găsirea fericirii (asemeni iluminiștilor secolului XVIII), de dobândirea cunoașterii (atât a propriei persoane, cât și a lumii cu tainele sale) și de dezvoltarea propriei lor persoane. Mi-e însă greu să accept că mai ales copiii și adolescenții (sau cel puțin o parte din ei) sunt obligați să-și trăiască propria lor viață, așa cum vor cei mari, „CUM E CORECT ȘI BINE” din punctul lor de vedere.

Copiii și adolescenți cărora li se impune un program drastic ce cuprinde: lecții (pian, chitara, ș.a.), ore de limbi străine (că doar e nevoie), ȘCOALA ȘI NESFÂRȘITELE EI TEME (pentru a deveni ceva în viață), dar cărora li se interzice să trăiască în felul lor, să-și descopere propriile pasiuni. Nu cele pe care părinții nu au avut posibilitatea să le urmeze, și încearcă, oarecum, să le infiltreze în viața creaturii căreia doar ce i-au dat viață; cărora nu li se permite să-și creeze un program pe placul lor (iar prin asta, cei mari își tratează din păcate copiii exact așa cum sunt ei tratați în societate).

Când vine vorba de exprimarea opiniei, suntem considerați nesimțiți, sau cel puțin ca neavând toți cei 7 ani de acasă (poate doar 3, 4, în cel mai bun caz). Uite, așa, trece o parte din viața noastră, făcând orice pentru fericirea celor din jur, dar, în același timp, uitând să ne preocupăm de găsirea propriei noastre fericiri. Astfel, devenim noi, cei aflați încă la începutul unui drum nu neaparat ușor, dar poate frumos, risipitori nevinovați ai timpului, ai anilor înșirați pe sfoara vieții, asemenea mărgelelor vechi, decolorate datorită folosirii îndelungate și repetate, aranjate pe binecunoscutul fir de zegras.

Suntem, de asemenea, nerăbdători în ceea ce privește trecerea timpului, oripilați de veșnica așteptare a acelui ceva, prin care suntem obligați să trecem, ignorând, de fapt prezentul, care în fond joacă rolul cel mai important. Vedem peste tot scris CARPE DIEM, dar suntem prinși într-o lume în care există doar trecut și viitor, în care goana după medalii, faimă și succes e mai importantă decât fericirea, și în care viața este tratată ca și cum ar dura o veșnicie. O lume în care buna relaționare este înlocuită cu invidia, și în care încercările gravitează în jurul nostru, făcându-ne să ignorăm prima mare încercare la care am fost vreodată supuși: viața.

Felul în care apreciem ceea ce avem depinde de caracterul și de temperamentul nostru, ce acătuiesc personalitatea și care reprezintă una din multele definiții ale propriei noastre persoane. Nu suntem perfecți. Nimeni nu e. Avem proasta obișnuință de a disprețui lucruri care, de cele mai multe ori, sunt indispensabile vieții. Exact așa facem și cu timpul pe care, spre deosebire de lucrurile materiale, nu-l putem cumpăra, și nevalorificându-l corespunzător, ajungem să pierdem mai multă bogăție decât am câștiga în trei vieți.

Fie că ești copil, adolescent sau om matur, nu ezita să-ți petreci această dimensiune a Universului, după care se ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor, în așa fel încât să fii fericit, pentru că doar asta contează cu adevărat. CARPE DIEM și acum, și mâine, și în fiecare zi, chiar dacă este una colorată-n alb-negru (măcar este elegantă, e la modă).

Sunt elevă la Colegiul Național "Andrei Mureşanu" Scriu de la vârsta de 12 ani, în special proză. Îmi place să comunic cu oamenii, să citesc. Consider că scrisul este singura uşă de evadare dintr-o lume pe care s-a aşezat praful. Sunt în echipa POV21 din aprilie 2018 şi vreau să fac cunoscute toate poveştile ce zac în spatele unei simple aparențe.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Molia mea

mă îndrăgostesc în lumina felinarelor de constelațiile albastre ce curg prin părul
Du-te la Sus