Ion – Relația dintre personaje – Ion și Ana

"în BAC" "de POV21"

Romanul Ion, scris de Liviu Rebreanu și publicat în anul 1920, descrie viața rurală din perioada interbelică și, totodată, veșnicul conflict dintre clasele sociale, ilustrat prin nedreptățile aduse țăranilor fără posibilități materiale.

Ion, protagonistul operei este un punct de reper pentru literatura română, întrucât prin intermediul său este descrisă viața în mediul rural de la începutul secolului al XX-lea.

Statutul social al eroului este acela de țăran sărac din zona Ardealului, patima sa pentru pământ izvorând din convingerea că acesta îi va susține demnitatea și valoarea în comunitate. Inițial, Ion are o poziție socială modestă : „sărăntocul satului” ceea ce îi generază un puternic complex de inferioritate însoțit de dorința obsesivă de schimbare a statutului, indiferent de mijloace. Societatea în care trăiește îi pune în prim plan pe cei cu averi semnificative, pe când cei săraci, fără pământuri, sunt deopotrivă marginalizați, lucru ce alimentează obsesia protagonistului. În urma căsătoriei cu Ana, statutul acestuia se transformă, devenind un om înstărit cu o avuție impresionantă, însă acest nou statut nu îl salvează pe deplin în ochii societății, fiind considerat principalul vinovat pentru decăderea psihologică și morală a Anei. Statutul psihologic al personajului îi redă modul de gândire. Pe parcursul operei, acesta se modifică treptat. Mentalitatea lui Ion este dominată de încercarea dobândirii pământurilor, punând îmbogățirea mai presus de orice alt sentiment: acesta renunțând la iubirea pentru Florica, în favoarea oportunității de a-și mări averea „Și pentru o muiere să rămân o viață calic?”. Căsătoria cu Ana și intrarea în posesia pământurilor lui Vasile Baciu îl face pe Ion să fie mai încrezător în sine „semeț și cu nasul pe sus”. Ulterior, realizează că fericirea sufletească nu constă în lucruri materiale, ci în liniștea și împlinirea pe care o resimte în momentul în care este cu persoana iubită „Ce folos atâtea pământuri, dacă cine ți-e drag pe lume nu e al tău?”.

Marcat de un conflict interior între glasul iubirii și glasul pământului, dilemele eroului se soluționează prin moartea acestuia, astfel Ion reprezintă un personaj profund realist cu o psihologie bine individualizată. Statutul moral este reliefat prin intermediul trăsăturilor morale. Orgoliul protagonistului reiese din replica sa față de Vasile Baciu „Da’ ce să fac cu ea?”. Ion este caracterizat atât de hărnicie, care reiese din faptul că „ îi plăcea să muncească și respectea toate orele de muncă, exact ca ceilalți săteni, care se trezesc la primele ore ale dimineții”. Ambiție – atitudinea față de pământ și dispoziția sa de a trece peste orice ca să își atingă scopul, și inteligență nativă, care se desprinde din ideea lui Ion de a se căsători cu Ana pentru a se îmbogăți.

Pe de altă parte, Ana reprezintă, din punctul de vedere al statutului social, imaginea unei fete bogate de la țară, fiind fiica lui Vasile Baciu, un om influent în societate. Ulterior, ea refuză căsătoria cu un tânăr bogat și alege cu sufletul, devenind soția protagonistului. Acest lucru îi schimbă radical destinul. În plan psihologic, Ana se remarcă printr-un mod de abordare extrem de naiv, specific unei fete fără experiență de viață, crezând în vorbele de dragoste ale lui Ion, însă lipsa sa ulterioară de afecțiune, în contrast cu sacrificiile făcute de ea pentru această căsătorie o conduc la decădere. Din punct de vedere moral, Ana este caracterizată de bunătate și de un calm dus la extrem. Ea nu se arată a fi o fire conflictuală, ci încearcă să evite orice altercație posibilă. Atitudinea și gesturile sale, cauzate de o copilărie nefericită „a crescut singură, lipsită de dragoste părintească mângâietoare…sufletul ei trist caută o dragoste sfioasă și adâncă”, sugerează o lipsă flagrantă de personalitate.

Cele două personaje sunt victime ale unor destine iminente, manipulați de două dorințe diferite : Ion de dorința de a obține pământ, iar Ana de dorința de a obține afecțiune.

O primă secvență semnificativă pentru relația dintre cele două personaje o reprezintă scena horei de duminică din debutul romanului, în care Ion își manifestă interestul față de Ana prin gesturi tandre „Ion strânse la piept pe Ana, cu mai multă gingășie, dar și mai prelung”. Profunzimea gesturilor bărbatului este consolidată și de momentul lui de sinceritate, în care îi mărturisește fetei „Anuțo, mult aleanu-i în inima mea”. Chiar dacă nu are sentimente sincere pentru Ana, Ion este hotărât să o cucerească pentru a ajunge la averea ei. Această scenă evidențiază foarte clar diferența de statut psihologic dintre cei doi.

O altă secvență relevantă pentru relația dintre Ion și Ana este scena în care Ion se întoarce nervos de la socrul său din cauza faptului că nu a obținut pământurile dorite. Pentru a se descărca de frustrări, Ion devine agresiv și violent cu Ana „O lovi greu peste obrazul drept și apoi cu dosul palmei, repede peste obrazul stâng”. Această ieșire extremă contrastează foarte puternic cu dragostea pe care și-o imagina Ana, și o conduce la decădere morală și psihologică. Situația se degradează constant pe parcursul operei, sfârșitul găsind relația dintre cei doi într-un punct critic, în care Ana, nemaifăcând față disperării, își ia viața.

Personajele sunt caracterizate prin mai multe mijloace, construind un personaj amplu cu numeroase trăsături. Tehnica pluriperspectivismului (părerea altor personaje) reprezintă unul dintre mijloacele directe de caracterizare. Astfel, domnul Herdelea evidențiază calitățile țăranului: „e băiat cumsecade, harnic și isteț”. În contrast, Belciug pune accentul pe latura lui pune accentul pe latura lui negativă „ești un bătăuș și un om de nimic”. Faptele, gesturile, atitudinile și limbajul reliefează în mod indirect agresivitatea acestuia, impunându-și voința prin forță. În duminica horei, jignit fiind de Vasile Baciu, Ion reacționează potrivit firii sale impulsive, violente, fapt ce reiese din secvența „îi clocotea sângele și parcă aștepta înadins să-l atingă barem cu un deget ca să-l poată apoi sfârteca în bucățele”. Ana este caracterizată ca fiind gingașă, delicată „Buzele ei subțiri… dinții cu strungarete, albi ca laptele și gingiile trandafirii de pe deasupra”. Ion o caracterizează direct, subliniind faptul că este dezagreabilă : „Fata aceasta uscată cu ochii pierduți în cap de plâns, cu obrajii gălbejiți, cu pete cenușii” ; „cât e de slăbuță și urâțică”.

Conflictul central îl reprezintă lupta pentru pământ în satul tradițional, în care statutul social al omului este stabilit în funcție de averea pe care o are. Drama lui Ion este cea a țăranului nemulțumit de condiția sa, deoarece el nu poate însemna nimic în ordinea socială și umană a lumii, din cauza lipsei de avere. Conflictul de natură exterioară reprezintă eterna neînțelegere pe plan social între cei privilegiați și cei marginalizați, și se manifestă între Ion Pop al Glanetașului și Vasile Baciu, legat de posesia pământurilor, Ana fiind doar un pretext neglijabil al confruntării. De asemenea, conflictul acesta se manifestă interior prin dificultatea pe care protagonistul o are în a alege între dragostea pentru Florica și averea Anei, respectiv între glasul pământului și glasul iubirii. La un moment dat, însă, acestea îi vorbesc cu același glas, iar această polifonie îi grăbește eroului drumul spre moarte.

Autorul reușește în romanul Ion să redea remarcabila mentalitate a oamenilor din mediul rural al secolului XX, conturată prin relația dintre Ana și Ion, care debutează și se sfârșește din același motiv: obsesia celui din urmă de a se îmbogăți, aceasta determinându-l să renunțe la orice scrupule în vederea reușitei.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi