Ion – Particularități de construcție

"în BAC" "de POV21"

Romanul Ion, scris de Liviu Rebreanu și publicat în anul 1920, descrie realitatea vieții rurale din perioada interbelică, și totodată veșnicul conflict între clasele sociale, ilustrat prin nedreptățile aduse țăranilor fără posibilități materiale.

Romanul Ion este un roman realist. O primă trăsătură a acestui curent, prezentă în text, o reprezintă construirea unui univers ficțional care reușește să creeze iluzia vieții. Prin prezentarea în mod verosimil a unei realități, autorul prezintă cu fidelitate lumea satului ardelean. Situațiile de viață relatate dau impresia implicării într-o lume vie și cunoscută. Scena horei, în care se detaliază jocul tradițional, respectiv redarea obiceiurilor de nuntă și înmormântare, îi conferă textului un caracter monografic.

O altă trăsătură a realismului, prezentă în opera dată, o constituie caracterul tipologic al personajelor. Ion reprezintă tipologia țăranului sărac, frustrat profund de situația sa socială și materială, dar care își dorește să se îmbogățească, respectiv tipologia țăranului ardelean a cărui patimă pentru pământ izvorăște din convingerea că acesta îi va susține demnitatea și valoarea în comunitate. Societatea  îi pune în prim plan pe cei cu averi semnificative, pe când cei săraci, fără pământuri, sunt deopotrivă marginalizați, lucru ce stârnește o obsesie în mintea protagonistului romanului „îi plăcea să muncească și își respecta orele de muncă, exact ca ceilalți săteni, care se trezesc la primele ore ale dimineții”. De asemenea, numele acestuia „Ion Pop al Glanetașului” indică tipologia, numele Ion și Pop, fiind foarte comune, iar apelativul „al Glanetașului” subliniază categoria socială joasă căreia îi aparține.

Tema principală a romanului este patima pământului, care este ilustrată evidențiind drama țăranului ardelean, constrâns să supraviețuiască într-o societate în care pământul reprezintă atât un mijloc de trai, cât și un criteriu al valorilor individuale.

Aceasta este conturată cel mai clar în secvența intrării cu plugul pe lotul lui Simion Lungu. Frustrarea lui Ion – aceea de a se fi născut într-o familie săracă îl face să intre cu plugul în pământul vecinului său. Acest gest este născut din dorința acestuia de a recupera pământul pierdut de părinții săi în timp: „Măcar o brazdă să-mi iau înapoi din pământul meu”. Monologul este dublat de notația naratorială  ce dezvăluie intensitatea dorinței sale „cu obrajii aprinși de o poftă nestăpânită”.

Secvența sărutării pământului din capitolul „Sărutarea”, reprezintă, de asemenea, un moment ce evidențiază tema operei. Aceasta ilustrează relația specială dintre protagonist și pământ, pe care îl sărută ca pe o „ibovnică” și de care se simte atras ca de brațele unei iubiri pătimașe. Gestul său se naște involuntar datorită intensității trăirilor sale și îi subliniază idolatria față de pământ, îi justifică patima, respectiv sugerează că pământul este privit erotizat.

Un element de structură specific romanului Ion  îl reprezintă relația de simetrie între incipit și final. Romanul are o construcție circulară, pentru că începutul și finalul sunt poziționate simetric, prezentând drumul „șoseaua cea mare și fără de sfârșit”, care intră și iese din lumea ficțiunii, o iluzie a vieții care continuă în mod insesizabil. Prezența tehnicii contrapunctului, care înfățișează două evenimente care încep la fel și sfârșesc diametral opus conferă textului o coeziune unică și servește la întărirea caracterului moralizator.

Inițial, intrarea în Pripas este descrisă în ritm alert, ca fiind veselă, marcând astfel zăpușeala unei duminici liniștite în sat; în antiteză, drumul de la sfârșit se deplasează „monoton – monoton ca însuși mersul vremii”, obosit și îmbătrânit de toate patimile cărora le-a fost martor. De asemenea, cadrul temporal este simetric, evenimentele inițiale, respectiv finale având loc într-o duminică, iar numele capitolelor „Începutul” și „Sfârșitul” sugerează momentul desfășurării acțiunii. Incipitul și finalul evidențiază aspectul de „corp – sferoid” al romanului, care închide în sine un bogat univers rural, stratificat social și economic, dar și cultural.

Conflictul central îl reprezintă lupta pentru pământ în satul tradițional, în care statutul social al omului este stabilit în funcție de averea pe care o are. Drama lui Ion este cea a țăranului nemulțumit de condiția sa, deoarece el nu poate însemna nimic în ordinea socială și umană a lumii, din cauza lipsei de avere. Conflictul de natură exterioară îl reprezintă eterna neînțelegere pe plan social între cei privilegiați și cei marginalizați, și se manifestă între Ion Pop al Glanetașului și Vasile Baciu, legat de posesia pământurilor, Ana fiind doar un pretext neglijabil al confruntării. De asemenea, conflictul acesta se manifestă interior prin dificultatea pe care protagonistul o are în a alege între dragostea pentru Florica și averea Anei, respectiv între glasul pământului și glasul iubirii. La un moment dat, însă, acestea îi vorbesc cu același glas, iar această polifonie îi grăbește eroului drumul spre moarte.

Prin opera Ion, Liviu Rebreanu reușește să urmărească firul vieții rurale, și mai exact, a personajului a cărui obsesie pentru avere și pământ a atins extremul, arătând că pentru el bogăția este mai importantă decât valorile și demnitatea.

Tags:

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Du-te la Sus