Afacerist la șaisprezece ani

"în De văzut/Musai!" "de POV21"

Da, un tânăr are propria lui afacere la 16 ani. Poate vă gândiți că titlul este clickbait, dar, spre uimirea voastră, este cât se poate de real.  Un elev – puștan, dacă vreți –  să fie independent financiar la vârsta aceasta, în condițiile în care salariul minim pe economie e puțin peste 1000 de lei. Chiar el afirmă: Cheia succesului constă, în primul rând, în a persevera. 

 

Î: Cum ai început  afacerea online și la ce vârstă?

R: Totul a început de la o simplă conștientizare, în timp ce eram la liceu. Am observat că foarte mulți profesori ne întrebau ce facultate doream să urmăm, iar eu mi-am pus următoarea întrebare: dacă mai este o cale, în afară de obișnuitul algoritm liceu-facultate? Răspunsul este antreprenoriatul (desigur, poți fi antreprenor și cu șapte facultăți). Odată ce am descoperit acest domeniu, am știut că este exact ceea ce vreau să urmez. Timp de 6 luni am învățat despre educația financiară și am citit peste 15 cărți de dezvoltare personală. Am hotărât să îmi deschid blogul www.tanarulantreprenor.com, care a fost denumit la început My Young Entrepreneur Journey. După cum sugerează numele, scopul blogului este de a împărtăși cu voi experiențele mele anterioare, cum am ajuns să aleg acest drum, dar și experiențele pe care le voi avea.

Î: Ai pe cineva de la care ai moștenit această pasiune pentru afaceri?

R: Nu am moștenit de la nimeni această pasiune, totul a fost în viziunea mea.

Î: Cum au reacționat părinții tăi când le-ai spus despre toată nebunia asta?

R: Probabil sunt foarte mândri, dar nu prea o arată. Nu prea sunt încântați de părerea mea despre instituțiile de învățământ, dar fiecare gândește diferit. Încă se obișnuiesc cu ideea că șansele de a urma o facultate sunt foarte mici.

Î: Crezi că anumite persoane din jurul tău te privesc altfel datorită succesului tău financiar?

R: După ce OatJoy a apărut, tot orașul în care locuiesc a fost schimbat complet. Da, majoritatea erau surprinși, pentru că ideea a fost pusă în practică super rapid și nu dezvăluisem nimic până atunci.

Î: Știm foarte bine că la noi în țară banii nu se câștigă asa de ușor. Care este cheia succesului tău, având în vedere că ai doar 16 ani?

R: Nu sunt de acord cu ideea că banii nu se fac ușor la noi în țară. Odată ce știi ce merge pentru tine și descoperi o cale prin care poți face bani, iar în același timp să iubești ceea ce faci, totul este simplu. Economia are un impact, recunosc, dar depinde foarte mult de cât de mult îți dorești să realizezi ceva și cât de mult ești dispus să muncești pentru ceea ce vrei să construiești.

Î: Care îți sunt planurile de viitor?

R: Anul ăsta este deja un an al schimbărilor. O să mă mut în București (în prezent stau în Bacău, Comănești) pentru a colabora cu un mentor care are cunoștințe și experiențe din care pot învăța. Lucrez la un concept care probabil va fi gata peste doi ani, însă start up-ul nu va avea loc  în România, ci cel mai probabil în USA. Pe urmă, am în plan să mă întorc și să investesc în România.

 

Î: Ce îi sfătuiești pe adolescenți, din moment ce școala nu te-nvață să faci bani? Dar pentru cei mai înaintați în vârstă? Crezi că e târziu să înceapă o afacere?

R: O să încep cu sfârșitul. Cum am spus mai înainte, vârsta nu contează. Dacă ești determinat să faci sacrificiile necesare pentru a ajunge la libertate financiară, o poți face și la 60 de ani. Nu vreau să ofer sfaturi directe despre cum se fac banii. Fiecare are înclinațiile lui. Sfatul meu e să găsiți răspunsul la următoarea întrebare: ce vreau să fac în fiecare zi de acum încolo pentru restul vieții? Succesul nu înseamnă bani. Dacă îți dorești să devii antreprenor doar pentru bani, nu va dura mult aventura ta ca antreprenor. Dar atât timp cât faci bani, iar simltan faci ceea ce-ți place, e perfect. Nu vă sacrificați sănătatea și relațiile cu persoanele din jurul vostru doar pentru succes. Nu te va face fericit și s-ar putea să te facă să renunți mai ușor.

Ei bine, eu zic că este exact ce avem nevoie pentru a ne motiva să  atingem scopurile noastre. Cheia succesului, din ce am înțeles eu de mai sus, este destul de simplă, dar noi, ca rasă umană, avem talentul să complicăm lucrurile. Da, poate suna ciudat, dar lucrurile sunt cât se poate de simple: fă ceea ce iubești, nu ceea ce vrea mama, tata sau mai știu eu cine. Nu te gândi la bani. Pune suflet în toate lucrurile pe care le faci și totul o să prindă culoare, fie că este vorba despre munca, relația ta cu iubita sau orice altceva te frământă.

Pune suflet și totul va fi bine.

Mihai Gliga

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Du-te la Sus