Amara despărțire

"în Gândurile POV21" "de POV21"

„Ador vara, iubesc iarna, primăvara aduce viață, în timp ce toamna aduce moarte… La fel cum trece fiecare anotimp în parte, așa trecem noi fiecare prin timp. De aceea, profită de fiecare zi în parte… Mâine nu știi dacă te mai trezești”

Te-ai gândit vreodată că aceasta poate fi ultima îmbrățișare pe care i-o dai cuiva? Te-ai gândit că poate fi ultimul sărut, ultima discuție sau ultima ceartă? Te-ai gândit că tot ce spui acum pot fi ultimele cuvinte, că este ultima dată când îi vezi chipul și îi auzi vocea? Te-ai gândit că e ultima dată când te mai întâlnești cu el în viața asta?

Firește că nu te-ai gândit, cine se gândește? Omul tinde să trăiască jucându-și rolul în „eternitatea” greșită. El își duce infima existență sub un strat gros de „Nu acum, nu am timp”, „Altă dată”, „Mai târziu”. Te anunț, dragul meu, că acesta poate fi ultimul tău timp rămas, că o altă dată s-ar putea să nu mai existe și mai târziu să fie prea târziu. Și atunci ce faci? Ce faci când viața îți ia subit un om drag, iar tu rămâi complet debusolat, levitând între greutatea acceptării situației și revoltă? Ce faci când tu sau un om apropiat ție plecați din viața aceasta lăsând în urmă durere și haos? Te întreb, oare, în astfel de momente, mai contează ce planuri aveai, ce urma să faci sau încotro voiai să te îndrepți cu viața ta? Și atunci merită ura? Merită să fii certat cu un om drag, să urăști pe cineva și să-ți umpli mintea de neliniște și sufletul de răni?

Sunt de acord că viața nu e numai roz, dar nu e nici doar întuneric. Într-adevăr, oamenii nu sunt mereu buni cu tine, nu le pasă și nu te plac întotdeauna. Unii pot să fie vise frumoase, iar alții coșmaruri. Unii te pot răpune la pământ, iar alții te pot alina. Dar adu-ți mereu aminte că toate sentimentele de ură, durere, extaz, fericire, nervozitate, cofuzie și absolut tot ce îți străbate sufletul azi, pot fi ultimele pe care le mai simți.

Și cum vrei să îți trăiești viața? Simțind ură, sete de răzbunare și suferință sau pace, liniște și bucurie?

Poate nu realizezi în fuga ta prin viață ce binecuvantare enormă este să deschizi ochii în fiecare dimineață și poate nici ce înseamna să oferi cuiva un zâmbet, o vorbă bună sau chiar o îmbrățișare. Poate nu-ți dai seama ce înseamnă să aduci soarele pe cerul cuiva care se îneacă în ploi și nici ce înseamnă să aduci înapoi pe cineva de mult pierdut. Poate nu conștientizezi eforturile cuiva de a-ți rămâne aproape și nici nu apreciezi suficient prezența sa. Dar viața poate lua curburi neașteptate, iar atunci când o face realizezi că toate zilele tale au trecut pe lângă tine și îți dai seama cât de multe ai fi putut să faci și n-ai făcut. Conștientizezi cât de mult au însemnat lucrurile mici și câtă furtună ai lăsat să se năpustească asupra ta când ai fi putut să alegi razele de soare. Trecutul nu se mai întoarce și odată cu el rămân împietrite amintiri, greșeli, evenimente și cel mai dureros… oameni! Oameni care ieri te strângeau în brațe și de azi rămân doar în amintirea ta. Oameni cărora n-ai apucat poate să le spui cât de mult înseamnă pentru tine și cât de gol ai rămas în urma lor. Oameni pe care poate n-ai putut să-i ierți când trebuia pentru că „mai este timp” sau oameni cărora n-ai apucat să le mulțumești, considerând că poți face asta „altă dată”. Și când „mai târziu” devine „prea târziu” rămâi sec pe dinăuntru.

De aceea, iartă, omule, și eliberează-ți inima din ghearele durerii. Iartă pentru că poate fi ultimul lucru pe care apuci să îl mai faci. Iartă tot și dă-i ocazia timpului să șlefuiască rănile. Oferă-i ocazia Dumnezeului tău să-ți întindă o mână de ajutor. Nu știi niciodată cum El poate transforma orice Iad în Rai și orice durere în putere. Iartă, iubește și bucură-te de tot ce ai aici și acum! Nu mai sta pe gânduri și pune-ți ordine în suflet, căci este singurul lucru cu care vei pleca în adevărata eternitate. Nu fii nepăsător și nu-ți împietri inima, ești o ființă minunată ce este creată să iubească și să emane căldură.

Treziți-vă și rămâneți buni în toate ale voastre, rămâneți în pace cât ne mai vedem…

Țeranu Elena-Victoria

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*