Shitposting-ul este vocea tinerilor secolului XXI!

"în Diverse" "de POV21"
Înainte de toate, disclaimer: următoarea lucrare va conține o cantitate nesănătoasă de romgleză, opinii personale și umor de secol XXI.

Ahhh, shitposting-ul: cea mai mișto invenție a omenirii de la apa îmbuteliată încoace, dacă nu iei în calcul internetul. Intru și eu liniștit pe Facebook și ultimele patruzeci de postări din feed îmi sunt distribuite de aceeași persoană, una mai dubașă și mai vagă decât precedenta.

Internetul a atins apogeul funcționalității sale. Nu contează că, teoretic, putem accesa orice informație de pe planetă, contează că umplem rețelele de socializare cu poze „relatable” cu care majoritatea tinerilor se identifică, în ciuda lipsei evidente de detalii.

Nu se poate spune precis când a apărut mișcarea asta, dar shitposterii și meme lorzii de performanță mi-au comunicat că totul a explodat prin 2010, iar de atunci umorul internațional a devenit din ce în ce mai intuitiv și mai puțin explicit.

Primele meme-uri aveau o structură definită: poză sugestivă cu antet și subtitlu. Ulterior, acestea au evoluat în construcții cu mai multe cadre, adesea lipsite de text explicativ.

Tinerii le apreciază și se identifică cu ele preponderent pe baza unor idei subînțelese, care au o întreagă poveste în spatele lor.

De acolo, a apărut fenomenul shitposting, care constă în crearea de conținut original bazat pe situații reale, cu scopul de a ajuta tinerii să identifice și să depășească mai ușor anumite etape ale vieții lor.

Practic, această mișcare ironizează valorile societății actuale, în timp ce unește în mod surprinzător tinerii de pretutindeni. Asta se datorează tocmai faptului că depășește orice barieră impusă de diferențele de limbă sau zonă geografică.

Pentru a putea înțelege mai bine de ce tinerii adoră shitposting-ul, i-am întrebat pe cei mai activi shitposteri din propriul meu feed:
Vlad Țolan (scriitor– autorul romanului „Cavalerul Leu”, shitposter profesionist):

„Voi vorbi strict în numele meu și după cum văd eu lucrurile. Shitposting-ul este maniera prin care eu îmi forțez wall-ul în newsfeed-ul oamenilor și îl acaparez, îl transform în ,,moșia” mea. Și nu glumesc, pentru că de senzațional de multe ori am auzit: Țolane, TU ești news feed-ul meu, deci consider că o definiție de genul este senzațional de legit.

De ce? De ce ar face cineva shitposting?

De ce ar posta de la 20 la 40 de lucruri pe zi? (da, am ajuns și la 40 și tare mă tem că am avut zile în care am depășit numărul ăsta…)?

Well, aici intră mai multe lucruri. Poți să faci shitpost pentru că te simți trist, scrollezi așa, mindlessly și vezi lucruri interesante și le dai share din automatism. Poți face shitposting pentru că vezi o grămadă de meme-uri de nota unșpe și vrei NEAPĂRAT să le vadă și oamenii din lista ta.

Poți să faci shitposting de plictiseală. Sau de dragul de a-ți spama lista. Cred că, în cazul meu, e un amalgam super haotic.

Și asta se observă destul de mult și în diversitatea shitposting-ului meu: memes, dreadlocks, mașini, peisaje, păduri, memes again, art/dark stuff. Sunt foarte multe, super diverse.

E mișto, e necesar.

Shitposting-ul animă news feed-ul, îi conferă un fel de personalitate twisted, crescută, în mod evident, pe bază de meme-uri.

Să fim serioși, ce contează dacă cinșpe posturi din feed-ul tău sunt de la mine? Atât timp cât fie râzi la meme-urile alea, fie îți bucuri ochii cu cine știe ce lucruri, am ales eu să spamez?!

Ah, da, este de menționat și faptul că am primit nenumărate unfollow-uri și unfriend-uri pentru că postez atât. Câh, pierderea lor!

Pe partea opusă, e imposibil să nu-ți crească sufletul, când îți scriu oameni pe care nu i-ai văzut veci în realitate și îți spun că le faci ziua, cu postările tale. Shitpost on, folks!”

Melania C. Baston (nu vrea să i se zică shitposter):

„Pot începe cu faptul că nu mă cred shitposter, dar dacă așa mi se spune acum, nu mă deranjează. Sincer, tot ce fac e sa postez chestii amuzante pe care le gândesc.

Noi, ăștia de facem glume pe internet, avem capacitatea de a găsi umorul în orice. În fond, cred că asta face un om să fie amuzant.

O zi nu poate schimba asta, cel puțin pe internet, unde e ceva uzual sa râzi de absolut orice, chiar și când e inadecvat.”

Maria Mititean (mai curajoasă decât pare, răspunsul său e shitpost în sine):

„-nimeni: nimic

-fată de 15 ani care postează chestii pe fb : Niciodată nu m-am întrebat când sau cum a apărut shitposting-ul, sincer. Asta pentru că, în mintea mea, shitposting-ul e o formă de artă cu caracter umoristic.

Cred că e vorba de creație…

Creația unor texte sau meme-uri menite să aducă zâmbete pe fețele oamenilor. Acest fenomen, probabil, a apărut odată cu internetul, chiar dacă nu exista o denumire concretă pentru el atunci. Conținutul shitpost-urilor e bazat pe evenimente importante, dramatice, jenante, despre care lumea știe; ceva cu care lumea e familiarizată, deoarece se vrea interacționarea a cât mai multor persoane cu postările.

Eu am aflat de shitposting acum vreo doi ani, cred, prin intermediul unor prieteni care dădeau share la diferite glume. Desigur că există, aici, două variante: să distribui shitpost-uri sau să fii creator de shitpost-uri.

Totul a început la mine dintr-un curaj orb, cred. Secretul e să scrii ce gândești, să abordezi diferite tipuri de umor, pe care nu toți le înțeleg. E de dorit și să ironizezi public anumite aspecte din societate sau diferite personaje promovate de mass-media, dar nu e chiar așa ușor, la început. Pentru mine, cel puțin, nu a fost.”

Rebeca Yahiko (shitposter – ah, the frigid winds of teen rebellion):

,,Multe persoane dau share la unele chestii doar pentru atenție. De când mi-am făcut pagina de shitposting, chiar mă simt mai bine.

Am făcut asta pentu că pot să postez ceea ce simt cu adevărat fără să am teama aia ca o să mă judece cineva, când nimeni de acolo nu mă cunoaște.

În cazul meu, nu prea am alt mod de a mă manifesta, pentru că îmi petrec mult timp pe internet și cam aici e viața mea, deși știu că e greșit.

Filosofia, mama ei de viață…

Pentru a concretiza tot ce reiese din opiniile shitposterilor de pe Facebook, i-am întrebat pe cei din spatele paginii de satiră „Filosofia” (Click pe nume ca să îi găsiți) despre motivația și țelul lor ca grup organizat, dedicat umorului modern. Ei au ales să rămână complet anonimi și au explicat ulterior de ce:

„Ei bine… ăsta e proiectul nostru, după vremurile romantice de început, când de fapt își propunea altceva, în altă echipă (adică îi zicea filosofia, pentru că oamenii voiau sa facă filosofie pe pagina asta). Încă mai găsești urmele înaintașilor prin materialele de acum un an și jumătate.

Apoi am venit noi, generația a doua. Am stat și ne-am uitat cum subiecte grele și serioase nu atrag public (decât, cum spuseși tu, când bagi hate, ranturi pe o singură linie ideologică, fără să urmezi adevărul, ci doar ca să impui idei oamenilor).

Ăla a fost primul pas: când am realizat că nu poți face nimic serios. Dar nu am renunțat definitiv la proiect. Inițial am zis: hai să ne vindem, cum se zice, o idee, să facem ceva public, și mai băgăm câte o șopârla uneori – cum zicea Toma.

Între timp, am  observat că mai avem o variantă de a proceda, respectiv să fim tocmai pe dosul ideii de formatori de opinii, un fel de…

„Deformatori de opinii.”

Să ajutăm uneori, pe cât posibil, lumea să pună la îndoială toate opiniile astea gata mestecate și servite, dar trebuie să fim subtili… socratici așa: un fel de maieutică postmodernă.

Cam asta ni se pare că este problema cu media actuală. Se merge prea mult pe servire de idei și  deloc spre a gândi pentru tine, ca receptor de mesaj. Cumva, toată pagina încearcă să fie împotriva oricui își instruiește publicul să gândească la fel ca el.

De aceea suntem anonimi. NU vrem să fim modele. NU vrem să știe nimeni ce opinii avem noi în particular…

NU vrem să contaminăm, chiar și involuntar, publicul.

Noua echipă a selecționat inițial un public mai tânăr. În primul rând, din rațiuni mercantile până la urmă, cei mai tineri sunt mai predispuși să interacționeze cu materialele noastre și eventual să le distribuie mai departe. Am ales, în mare, zona între 17 și 25 de ani.

O trăsătură esențială, de fapt, dincolo de forma asta, ar fi ca publicul nostru să fie în primul rând critic și neatașat unor concepții peste nivelul de la care se poate discuta pe ele oricare ar fi, fie că e religie, că e sex sau că e familia tradițională. Fie politica bună sau rea, nouă chiar ne pare bine când lansăm ceva care-i enervează pe unii într-atât, încât pleacă cu sutele de pe pagină; cum a fost acum câteva săptămâni, când ne-am luat de Realitatea TV, care între timp… well, să spunem doar că am prevăzut corect direcția lor editorială.

Ideea e că este un fel de sablare, cum zicea Hegel. Se cerne publicul și pleacă cei pentru care am făcut tot ce am fi putut ca să-i deschidem spre conversație. Ei au decis fundamental că nu vor și că preferă să se dedice unei idei sau ideologii.”

În concluzie, shitposting-ul este vocea tinerilor. Noi alegem să îi criticăm pe cei care ne conduc în cele mai variate și mai spontane moduri posibile, dar avem grijă ca toți cei ca noi să ne poată înțelege, indiferent de unde sunt. Schimbarea, totuși, suntem noi înșine și trebuie să fim uniți.
Happy 1 Aprilie!

 

 

 

Absolvent al Colegiului Național Liviu Rebreanu - Chitarist - Pianist - Producător muzical - Robotician - Scrie versuri de la șase ani - Pasionat de psihologie - Interesat de explicarea psihicului uman prin logică matematică - Face parte din echipa POV21 din Aprilie 2017 și dorește să schimbe lumea prin puterea exemplului, a bunătății și a muncii susținute - Consideră că toți oamenii merită șanse egale.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Fum…

Îl privesc în timpul orelor cum mă privește. Îi simt respirația în

Molia mea

mă îndrăgostesc în lumina felinarelor de constelațiile albastre ce curg prin părul
Du-te la Sus