Fata cu cercel de perlă – o poveste răvășitoare

"în Cărți & Filme/De citit" "de POV21"

Fata cu cercel de perlă e genul de poveste care te zguduie. Pe tine și toată sensibilitatea ta umană. E genul de carte de care te aștepți cumva să dai la un moment dat, dar nu ești pregătit.

Te impresionează, deși nu mai ești așa ușor de impresionat.

Te face să intri în poveste. Să simți durerile, fericirile și momentele de apogeu ale slujnicei Griet, prinsă între îndatoririle sale morale și admirația incontestabilă față de stăpânul său. Pare un scenariu comun tuturor poveștilor din secolele trecute, dar credeți-mă, nu e.

Nu vreau să dau spoilere, de aceea consider că-i mai relevant să vorbesc despre ce m-a atins în povestea asta.

Mai important decât acțiunea propriu-zisă este efectul produs, tulburarea personajului feminin; și tulburarea transmisă mai departe cititorilor.

Ce se întâmplă când bărbatul în casa căruia lucrezi este un pictor care-și găsește greu inspirația?

Pictorul Vermeer nu s-a mulțumit niciodată cu puțin. Când își dă seama că singurul imbold de a picta în continuare este cel de-a o avea ca model pe slujnica sa, face tot posibilul ca soția lui să nu afle.

Obișnuită să fie mereu umilă și supusă, Griet se va simți descumpănită de privirile pătrunzătoare ale pictorului, când acesta o imortalizează pe pânză. Contactul vizual o tulbură. Roșeșete, își mușcă buzele, apoi izbucnește în lacrimi.

El vede. El știe. El simte, dar așa cum ar face un domn respectabil, își reține pornirile, își ascunde propria tulburare pentru a termina pictura.

Ce se întâmplă, totuși, în momentul în care acesta îi propune s-o picteze purtând cercelul de perlă al soției sale? Va risca să-și piardă slujba sau va accepta pentru a-i face pe plac omului la care nu încetează să se gândească?

Ce se-ntâmplă cu dragostea care nu se desăvârșește? Ce se-ascunde-n sufletul unei femei care-și cunoaște locul în societate, însă care observă că sentimentele nu urmează aceleași limite și constrângeri?

Descoperiți singuri asta în Fata cu cercel de perlă.

Elevă la Colegiul Național Liviu Rebreanu, Bistrița -Scrie de când se știe -Preocupată de relațiile interumane -Pe viitor își dorește să progreseze în domeniul comunicării -Face parte din echipa POV21 din decembrie 2017 și își dorește să-și dezvolte spiritul de echipă și să contribuie la evoluția comunității din care face parte.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Du-te la Sus