În ,,Satul de cânepă”, viața bate filmul

"în De văzut/Musai!" "de POV21"

Joi, 28 martie, a avut loc la Centrul Cultural Dacia Bistrița lansarea filmului etnografic Satul de cânepă, aflat în regia etnografului Iosif Ciunterei, reprezentând un fragment extras din volumul Datoria de om de Alexandru Uiuiu. Acest eveniment a reușit să umple o sală de aproximativ patru sute de persoane.

Veșnicia s-a născut la sat

Lucian Blaga

Tematica filmului

Filmul scoate în evidență una dintre importantele preocupări ale bunicilor și străbunicilor noastre – cultivarea cânepii și prelucrarea ei, până când ajungea pânză.

 

De ce s-a ales realizarea acestui film?

Filmul, după spusele regizorului, se dorește a rămâne un punct de reper pentru cultura tradițională din comuna Rodna, în primul rând, cât și pentru județul Bistrița-Năsăud: Să fie pur și simplu ca o carte de vizită.

Preocupările de la sat, cele spirituale, cât și cele meșteșugărești merită prețuite de noi toți, astfel încât să fie valorificate.

Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Andrei Andreicuț a pus accentul pe faptul că multe dintre satele care sunt departe de oraș, numeric se împuținează, rugându-se lui Dumnezeu să le revigoreze.

 

 

Domnul Gavril Țărmure, managerul Centrului Județean pentru Cultură, a afirmat că prin aceste mici creații sau opere de artă, satul românesc poate își va reveni, reinventându-și cultura tradițională.

Aceasta nu va mai fi cea pe care o reproducem noi în discuțiile de specialitate, ci satul își va reimplementa tradiția care a fost odată cât se poate de reprezentativă.

 

Povestea din spatele filmului – nimic nu e întâmplător!

Iosif Ciunterei ne-a povestit că domnul Aexandru Uiuiu i-a dat mână liberă în realizarea materialului și că n-a venit cu pretenții, nu i s-a spus: Iosif asta trebuie făcut, asta trebuie făcut.

Oarecum, deja i-a oferit crezare, poate chiar din primele proiecte, pe care le-au realizat împreună în urmă cu 3-4 ani. Domnul Uiuiu era convins că o să facă un lucru fain din tot textul lui.

Întâmplarea face că Iosif a dat peste fragment într-o seară când răsfoia cartea dumnealui. Probabil dacă în seara respectivă aș fi ieșit cu prietenii sau m-aș fi dus prin altă parte, aș fi dat uitare textului și ar fi rămas undeva prăfuit.

Filmul remarcabil ce a rezultat a fost precedat de sute de ore de muncă, filmările întinzându-se pe o perioadă de un an de zile, iar sacrificiile făcute au fost pe măsură: obținerea de autorizații pentru cultivarea cânepii, înregistrările sonore, prelucrarea materialelor.

Răspunsurile pozitive ale specatorilor l-au impresionat pe regizor înca din primele clipele ale anunțării lansării filmului, prima dată fiind sceptic în ceea ce privește lansarea unui film de acest gen.

 

Din perspectiva domnului Alexandru Uiuiu, colaborarea cu Iosif Ciunterei a fost o surpriză plăcută, realizând că a făcut un lucru bun în momentul în care și-a dat seama că un tânăr de 24 de ani simte ca și el.

E un tânăr de nădejde, care nu se lasă până când nu face ce trebuie făcut.

 

Mama – cea care ne învață de toate

Domnul Alexandru Uiuiu a avut parte de momente emoționante, fiindcă și-a adus aminte de mama sa, cea pe care a iubit-o foarte mult și care i-a spus toată această poveste legată de procesul obținerii cânepii, cât și prelucrarea ei.

Acesta ne-a readus aminte de vremurile trecute, spunând că hărnicia era în topul calităților unei fete, urmând apoi frumusețea. Oamenii erau mai săraci și trebuiau să se întrețină, iar o fată era aleasă după câte știa să facă.

Acum, trăim într-o lume vizuală în care lumea se duce mai rar la bibliotecă, preferând internetul, pentru că absorția informației e mai ușoară.

Va avea Satul de cânepă succes?

Iosif Ciunterei ne-a mărturisit că la comuna Rodna, a doua a zi de Paști, o să fie lansarea cea mare a filmului cu un spectacol folcloric, urmând mai apoi să fie difuzat la Cluj și la București. Edilul comunei Rodna este mândru de ceea ce a reușit etnologul Iosif Ciunterei. Nu regreta nicio secunda faptul ca i-a dat credit unui tânăr atât de ambițios. Pentru comuna Rodna este un plus valoare la care edilul a contribuit.

Filmul va fi tradus în engleză, 80% din traducere fiind deja realizată, perindându-se prin festivalurile etnografice. În toamnă o să fie câteva lansări în străinătate – Madrid, Barcelona, Bruxelles – ceea ce înseamnă că o să aibă  succes.

Din punctul de vedere al etnografului, succesul respectiv o să-l constituie termenul de cânepă. În ziua de astăzi, când oamenii aud de cânepă, imediat îl asociază cu cânepa – drog/cânepa indiană. Însă diferența între cânepa românească și cea indiană este faptul că una e cannabis sativa, iar cealaltă cannabis indica.

Gândurile protagoniștilor

Pentru Alina Ceuca, protagonista filmului etnografic, seara lansării a fost una foarte emoționantă, dezvăluindu-ne că trăia intens fiecare scenă filmată. De asemenea, aceasta a contribuit, alături de Iosif Ciunterei, la crearea liniei sonore a filmului.

Aprecierea publicului i-a confirmat că munca întregii echipe nu a fost în zadar, efortul fiind consolidat prin sute de aplauze.

Apariția filmului etnografic Satul de cânepă a stârnit în inima spectatorilor sentimente nostalgice cu privire la datinele străvechi, legate de prelucrarea cânepii.

 

Hainele din trecutul românilor, de un alb imaculat, confecționate din cânepă, se aflau în concordanță cu gingășia și puritatea poporului nostru, un popor cu tradiții impresionante: Și haina de pe noi a dovedit că am fost oameni puri, români adevărați. – Lenuța Domide cea care a jucat rolul mamei în film.

Suntem mândri că Iosif Ciunterei ne-a oferit ocazia de a participa la acest proiect, plin de emoție și unic: Satul de cânepă. A fost extraordinar să văd casa bunicii gătată, ca pe vremuri, și m-a apucat puțin nostalgia, știind că anii aceștia vor trece mult prea repede. Ne-am bucurat că am reînviat tradiția și casa a înflorit, plină de oameni. E minunat când știi că există asemenea momente ce unesc generațiile. – ne-a transmis Silvia Olariu, protagonista filmului.

 

Eveniment organizat cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Consiliul Local al comunei Rodna în parteneriat cu Radio Someș – Bistrița.

 

Sursă foto: arhivă personală, Facebook Alina Ceuca

 

 

Negrușa Lorena-Doris

Candale Gabriela

Elevă la Colegiul Național ,,Andrei Mureșanu" în clasa a X-a, profil economic. Este îndrăzneață, perseverentă și creativă. Nu se mulțumește cu puțin și încearcă să realizeze lucruri cât mai frumoase. Deși e la început în echipa POV21, dorește să acumuleze cât mai multă experiență, dezvoltându-se.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Du-te la Sus