Ce rămâne după ce nu a mai rămas nimic?

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

Îți îndrepți spatele de femeie și privești demnă în oglindă. Îți râzi în față. Te vezi așa cum ești. Așa cum te-ai temut să fii. Așa cum te-ai reconstruit singură, bucată cu bucată. Ești un tumult, femeie. O sumă de minciuni. O sumă de-adevăruri. O sumă de lucruri ascunse sub un preș. Îți ești în oglindă, așa cum n-ai vrut să fii nimănui prin prezență.

Nu mai ai nevoie de ranguri absurde. Nu mai ai nevoie să pari, ca să faci parte din cine știe ce lumi superficiale. Îți ești și-atât. Te privești și te iubești. Te iubești așa cum ai așteptat să te iubească alții. Surpriză: nimeni n-o poate face așa cum o faci tu. Nici nu mai vrei lauri pentru meritele tale. Nu vrei să fii catalogată drept femeie puternică, ci doar femeie fericită. Și oh, chiar ești… După atâta timp ai învățat că fericirea nu e o luptă, ci o clipă.

Ai fost fericită pe bucăți de-atâtea ori în viața asta; și tocmai de aceea ai trăit în delir. În doze mici ți-ai condensat tot ceea ce-ai avut mai bun și mai sălbatic de-oferit.

Viața ți-a dat de n-ai putut să duci. Și în dureri, dar și în fericiri. De-aia ai fost mereu omul extremelor, femeia veșnic bipolară, dar cu cerințe atât de simple de la viață.

Nu ai vrut titlul de enigmă. N-ai vrut aplauze absurde, căci nu te ține noaptea-n brațe publicul. Și nici notorietatea. Tu ți-ai jucat actele în spatele cortinei. Ca să trăiești. Și ca să-ți fii.

Dar dincolo de asta, nu te-ai temut să te arăți așa cum ești. Căci nu mai avea relevanță. Unii pleacă, alții vin, unii lasă șanțuri, alții le vindecă, unii-ți zguduie ființa și-alții te clădesc.

Ți-ai purtat în fața lor slăbiciunile ca pe niște brățări. La vederea oricui. Știind că n-ai de demonstrat nimic. Știind că tocmai vulnerabilitatea asta te face să fii femeia care-și zâmbește în oglindă.

Dar cine te-a compus, femeie? Și cum de ești la fiecare primăvară, alta?

Știi că răspunsurile-s în trecut. În toate poveștile care s-au terminat cu uși închise-n nas și drumuri pe care nu ai mai vrut să mergi. Căci ori ai obosit, ori ai știut că poți mai mult. Că vrei. Că meriți.

Dar te-au schimbat iremediabil poveștile în care-ai fost orice-altceva, dar nu o eroină. Asta ai devenit cu mult timp după. Dar ca s-ajungi acolo, a trebuit să mori. Să mori sub fiecare glas rece, să mori sub fiecare strângere de mână prea incapabilă să te-ncălzească. Ai încheiat povești doar ca să-ncepi altele noi. Doar ca să-nveți să-ți fii. Să nu-ți mai fie neputințele coliere-n jurul gâtului.

Îți îndrepți spatele. Cumva, te vezi pe tine în prezent și-ți ierți părțile din trecut. A fost o cale lungă ca s-ajungi aici. O cale-n care-ai întâlnit atâta lume oarbă și-atâta nebunie.

Ai luat din fiecare om ce-ai putut. Și-ai dat la fel de mult. Că ai știut că-n viață nu poți să ții dragostea pentru tine. Ai luat și-ai dat învățăminte. Și clipe cu ecou. Gânduri și vise, și cântece și pași de dans… Că-n viață ce nu dăm, se irosește.

Tu n-ai vrut să irosești nimic. Te-ai dat pe tine întreagă, fără s-aștepți să primești mare lucru. Te-ai dat ca să trăiești. Un schimb corect, un schimb corect la câtă fericire ți-a cuprins privirea…

Dar ce rămâne în final, când n-a rămas nimic?

Când fericirile se sting pe rând și când se face liniște? Când stelele pălesc, iar oamenii apucă pe-alte căi? Rămâi cu amintiri, cu fericiri ce încă îți răsună în urechi. Rămâi doar cu bijuteriile cu care altădată îți fluturai din dragoste.

Dar ce-ți rămâne în oglindă, atunci când lumea-i alta? Când după atâtea lupte și mari fatalități, ești tu, altă femeie?

Rămân aceiași ochi. Cu-același dor nebun de-a se îndrăgosti, de a paria pe lume. Aceleași nebunii și riscuri asumate în numele unei clipe. Rămâi tu ca titan. Cu slăbiciuni, cu liniști, cu urlete, cu-aceeași viață care îți curge-n vene.

Elevă la Colegiul Național Liviu Rebreanu, Bistrița -Scrie de când se știe -Preocupată de relațiile interumane -Pe viitor își dorește să progreseze în domeniul comunicării -Face parte din echipa POV21 din decembrie 2017 și își dorește să-și dezvolte spiritul de echipă și să contribuie la evoluția comunității din care face parte.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Imprudența

Se preling visele ca ceara lumânărilor… Atâția oameni care iubesc asemenea diavolilor,

Poveste de seară

Ingrat destin, să fii bântuit la nesfârșit de propriu-ți suflet! El o
Du-te la Sus