Experiențe grăitoare

"în Texte/Poezie și literatură" by

Vă este cunoscut momentul acela în care aparențele, pelerinele acelea pe care le îmbracă doar ocazional unele persoane, vi se par fosforescente și devin deranjant de țipătoare? Eu trebuie să mărturisesc că mă incomodează… mai ales atunci când le îmbrac și eu, de multe ori involuntar, pentru a corecta, în mod injust, aspecte ale personalității mele care nu îmi convin. Pe scurt, e ca și cum după ce ai terminat de măturat, ascunzi gunoiul sub covor pentru ca musafirii să nu-l observe… nu din prima… O soluție temporară pentru o problemă (aproape) permanentă. Ceea ce am descoperit însă e faptul că poveștile, fie ele confesiuni, experiențe cotidiene sau întâmplări de neuitat sunt cele mai mari trădătoare, acei martori nemincinoși din cadrul unui proces. Bineînțeles, asta dacă ele însele nu sunt minciuni. Cert e că sunt cheia pentru adevărata personalitate, cele care înlătură masca (ne)evidentă.

O întâmplare prin care mi-am dovedit mie însămi, dar și persoanelor implicate, că sunt credulă, naivă (cu toate sinonimele lor) și că am tendința să-i acord încredere, respect și atenție unui om pe care abia îl cunoscusem și pe care urma să nu-l mai văd niciodată, a fost un eveniment din copilărie. În timp ce mă aflam acasă la cea mai bună prietenă a mea de atunci și ne jucam cu păpușile, am descoperit, sub pat, un obiect foarte familiar. Era, mai exact, o lampă de birou în miniatură care genera enorm de multă lumină, având în vedere dimensiunea ei. Nu era ceva scump din punctul de vedere al prețului, dar era o unealtă nelipsită din jocul meu de dinainte de somn (care, între noi fie vorba, mi se părea inutil și teribil pentru că-mi răpea din timpul de joacă). Mereu, înainte să adorm, stingeam lumina, aprindeam lampa și începeam să-mi aranjez și să-mi mișc degetele pe peretele opus patului astfel încât să imit animale sau să creez forme de cele mai multe ori nedeslușite. Adesea le adăugam imaginilor și coloană sonoră cu ce aveam la îndemână.

Vă imaginați că am fost șocată s-o găsesc acolo, în casa ei, în camera ei, sub patul ei! Am izbucnit în lacrimi, subtil pe dinafară, și am întrebat-o ce căuta lampa acolo. Speriată, derutată, privindu-mă cu niște ochi confuzi care îmi străpungeau vocea iritată, mi-a spus cu o naturalețe artificială: Nu-ți mai amintești? Tu mi-ai împrumutat-o ieri, după ce am dormit la tine. M-a fascinat spectacolul tău și am vrut să le fac și eu unul părinților și surorii mele… După o analiză simplă, făcută pe moment, mi-am reamintit evenimentele din seara precedentă. Da, dormise la mine, da, făcusem petrecere în pijama, da, îi făcusem o proiecție pe perete și da, a fost impresionată…dar să i-o fi promis, să i-o fi dat? Nu-mi aminteam. Am ales să accept varianta ei, convinsă fiind că aveam nevoie urgentă de Ginko Biloba și de-a dreptul îngrijorată la gândul că eram atât de uitucă la vârsta aceea. De fapt, vorbea atât de convingător, încât aveam impresia că eu eram cea care trebuia să-și ceară scuze pentru a o fi învinuit pe nedrept. Nu vă agitați! Peretele pseudo-proiector a rămas, iar micuța lampă tot pe biroul meu zace.  Mai târziu mi-am dat seama că ea avea intenția de a și-o însuși (lampa) și știa că nu aș fi putut renunța la ea, așa că a sărit peste etapa cererii. Mă consideram și eram considerată o persoană mai suspicioasă înainte…

Întâmplările de genul acesta mi-au împânzit copilăria și m-au scăpat de mantiile acelea. Numai certurile cu mama, care porneau de la păstrarea de cutii și ambalaje aparent inutile (cutii de ciocolată care deveneau laptopuri, cutii de cremă care deveneau piscine pentru păpuși, cutii de săpun care se transformau în dulapuri împopoțonate cu sertare făcute din cutii de chibrituri sau sticle goale de parfum constituie o parte din întâmplări. Astfel, am realizat că sunt strângătoare și atentă cu mediul înconjurător, reciclând ambalaje direct profesionist, dar în felul meu. Totodată, eram și sunt foarte visătoare…jocul cu păpușile mă acapara complet la un moment dat. Și mama care mă considera risipitoare și cu picioarele pe pământ…

 

Elevă la Colegiul Național ,,Andrei Mureșanu'' clasa a X-a, profil filologie, pasionată de literatură, limbi străine, teatru și tot ce înseamnă artă. Dornică să încerc cât mai multe activități prin care să mă descopăr pe mine însămi și să cunosc cât mai mulți oameni.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Anomalia peisajului

Anomalia peisajului

Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
Derulează înapoi