Scrisoare către eternitate

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

Eram doi fluturi captivi între două ecouri ale timpului. Eram un el și o ea ce se țineau de mână unde se întâlneau oceanele. Eram cum nu mai suntem acum. Și cu toate că nu-i totul roz mai mult îmi place cum suntem acum. Mă simt, poate, chiar mai fericită. Și nu știu de ce, nu-mi pot explica. Nu înțeleg cum am putut să te iubesc atât de mult cândva, iar acum să te iubesc la fel, dar în alt sens.

Nu poți uita ce nu ai trăi, tocmai de asta nu te-am uitat eu pe tine. Eu nu te-am trăit, tu nu m-ai trăit. Am fost două linii care s-au intersectat într-un punct, un punct mult prea neînsemnat. Nu am fost și nu vom fi două linii paralele, nici nu avem cum, noi deja ne știm, cum ne știm, de bine, de rău. Facem parte din trecutul celuilalt. Suntem doar o poză amărâtă uitată în galeria omului nepotrivit. Știm câte ceva despre celălalt, dar sunt trăiri separate de ceea ce reprezintă fiecare.

Colindăm amintiri uitate în mintea celuilalt. Ne plimbăm prin sufletele pustiite ale altor oameni pe care ne mințim că-i cunoaștem, dar de fapt noi nu știm nimic și nu știm pe nimeni. Ne privim prin ferestre sparte și vedem inimi distorsionate, inimi care în realitate sunt intacte. Ne ascundem după ochi care sticlesc de fericirea prezentului, când de fapt noi iubim trecutul.

Mă gândesc cât de minunat ar fi fost să-ți spun toate acestea în față, dar acum zac într-o epistolă tristă deja roasă de timp pe la colțuri. Oare cât se va mai lupta cu eternitatea până să ajungă la tine? Eu ți-aș fi spus tot ce am pe suflet, dar ochii tăi… Privirile tale îmi lovesc atât de tare sufletul, ghețari care lovesc banchiza. Nici nu știu cum aș fi început, dar știu că inima mea ar fi găsit un drum spre inima ta. Nici nu știu dacă vei vedea vreodată această înșiruire de tristețe, de melancolie, de trecut exprimat mai frumos decât merită, dar știu că mi-aș dori să o faci.

La destinatar nu va fi nici un nume, în schimb la expeditor va fi scris, cu litere mici și cam dezordonat, numele meu. Știu că nu ai nevoie de mențiuni, nu ai nevoie să-ți spun numele clar și tare, tu știi când vorbesc despre tine sau când vorbesc cu tine, sau o știai cândva, nu mai contează.

Poate ai fi meritat să încep cu Dragule…, dar nu-mi place. E prea formal pentru mine. Și să nu te sperii dacă într-o zi, într-o zi oarecare, voi veni la tine și-ți voi spune toate astea, meriți să le auzi de la mine și eu merit să le rostesc, nu doar să le întemnițez într-o simplă epistolă. Ne vom mai întâlni, chiar dacă nu între ecouri ale timpului sau la intersecții de oceane, dar nu vom mai fi aceiași fluturi, aceiași ea și el, vom fi doi noi oameni cu două începuturi noi.

Elevă la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, în clasa a XI a, profil filologie. Îmi împart iubirea între animale, muzică rock și cărți, considerând că viața mea este un maraton de citit. Mi-am dat seama că am mult prea mult timp înainte pentru a nu da curs și acestei provocări, pe numele ei POV21.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Suflet de ceramică

Ieri, astăzi și mâine singuri în de-ale inimii Suflet de ceramică ascund
Vara

Invocare la vară

Târziu am aflat Că vara s-a sfârșit, că râsul tău sardonic curând
Derulează înapoi