Moara cu noroc – Particularități ale textului narativ

"în BAC" "de POV21"

Nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, apărută în anul 1881, este o operă realist-psihologică, cu spirit moralizator, prin care autorul critică lipsa de valori spirituale ale populației rurale din Transilvania. Aceasta reflectă universul profund structurat al satului ardelean și ilustrează morala căderii în patima banului. Este o lucrare de referință în literatura română și în cadrul speciei literare din care face parte. Această nuvelă, profund realistă, înfățișează personaje de un verosimil surprinzător, fapt menit să accentueze importanța subiectelor abordate.

Tema acestei lucrări este decăderea umană, sugerată punctual prin evidențierea evoluției personajului principal, în timpul metamorfozei acestuia cauzată de lăcomie. Importanța acordată banului de-a lungul desfășurării întregii acțiuni, alături de celelalte metafore ce sugerează o detașare a poporului de la spiritualitate, prezente în incipit, construiesc un cadru aparent real, posibil,  verosimil, care are ca scop facilitarea identificării cu personajele, fapt ce constituie o caracteristică specifică curentului realist.

Naratorul omniscient și omniprezent are o tendință de obiectivizare a perspectivei narative și susține impersonalitatea autorului. Aceasta este susținută de narațiunea la persoana a III-a și de atitudinea detașată a naratorului în descriere.

Personajele au caracter tipologic, fapt ce întărește caracterul moralizator al textului și, totodată, este specific realismului. Astfel, Ghiță este tiparul omului harnic, cu o doriță puternică de a evolua, ce este, însă, învins și acaparat de frustrările sale datorate neajunsurilor materiale și de statutul lui social. Lică Sămădăul înfățișează tipologia șarlatanului manipulator: „Pe om nu-l stăpânești decât cu păcatele lui”, respectiv a omului malefic, răufăcător. Bătrâna soacră reprezintă omul moral, ancorat în realitatea vieții rurale, ce nu s-a dezis de viața spirituală : „Gând bun să-ți deie Dumnezeu”.

Temele secundare – familia și destinul – se întrepătrund în câteva momente cheie, precum cel în care Ghiță începe să își perceapă familia drept piedică în calea evoluției și a îmbogățirii sale, fapt ce denotă un prim moment al dezumanizării. Acesta conștientizează atât beneficiile luării cârciumii în arendă, cât și faptul că bunăstarea lui și a familiei lui depind de voința lui Lică Sămădăul. Prinzând gustul câștigului, protagonistul dorește să rămână la Moara cu noroc o vreme: „vedea banii grămadă înaintea sa… de dragul acestui câștig ar fi fost gata să-și pună pe un an, doi capul în primejdie”. Deoarece este conștient că acest lucru îi pune în pericol familia, el se gândește că îi este mai ușor dacă nu ar avea familie: „Ghiță întâia oară în viața lui ar fi voit să n-aibă nevastă și copii”. Ulterior, punctul culminant al decăderii sale este când acesta ajunge să fie dispus să facă orice pentru a se răzbuna, folosind-o pe Ana drept momeală pentru a se asigura că Lică nu părăsește cârciuma. Ajuns pe ultima treaptă a degradării morale, Ghiță își aruncă soția în brațele lui Lică. Dezgustată de atitudinea lui Ghiță, care s-a îndepărtat de familie, Ana cedează avansurilor lui Lică. Dându-și seama de infidelitatea acesteia, protagonistul o ucide din gelozie, deși era aproape deplin responsabil de acest deznodământ. La final, și el este ucis de Răuț la ordinul lui Lică.

Acțiunea evoluează treptat, respectând momentele subiectului și simetria incipit-final. Aceasta surprinde evoluția exterioară și metamorfoza interioară, profundă, a personajelor. Ghiță se mută cu familia la Moara cu noroc, unde ia o cârciumă în arendă în încercarea lui de a scăpa de sărăcie. Devenind complicele lui Lică Sămădăul, pentru a putea rămâne la moară, acesta se îndepărtează tot mai mult de familie și soție, și chiar depune mărturie falsă pentru a-l proteja pe tâlhar. Orbit de dorința de răzbunare, își folosește soția ca momeală, însă, aflând că aceasta nu i-a fost fidelă, o ucide. La rândul său, Ghiță este ucis, iar moara este incendiată.

Conflictul dintre personaje vizează o ciocnire de interese, un dezacord. Acesta este dublat de puternice conflicte interioare. În plan extern, conflictul dintre Ghiță și Lică este de natură economică, generat de dorința amândurora de câștig, însă Ghiță este măcinat și de un puternic conflict interior. Prins într-o dilemă morală,  oscilează între dorința de a rămâne un om cinstit și, implicit, respectat, și ispita îmbogățirii ușoare alături de Lică. În final, acesta este prins în confruntarea dintre conștiința valorilor autentice și slăbiciunile care ajung să-i controleze viața, fapt ce reliefează caracterul psihologic al nuvelei.

Moara cu noroc este o nuvelă realist-psihologică în care arta construirii personajelor este dublată de un spirit moralizator, Slavici afirmând că rostul scrierii a fost îndrumarea spre o viață în armonie cu valorile firii omenești. Aceasta rămâne una dintre cele mai importante creații literare ale autorului, reușind să prezinte realitatea vieții rurale într-o societate puternic marcată de lupta pentru avere.

 

Alte eseuri pentru „Moara cu Noroc” de Ioan Slavici: Construcția unui Personaj sau Relația dintre personaje.

Absolvent al Colegiului Național Liviu Rebreanu - Chitarist - Pianist - Producător muzical - Robotician - Student la Mecatronică și Robotică în cadrul Univerității Tehnice Cluj Napoca - Pasionat de psihologie - Convins că psihicul uman este doar suma unor ecuații predefinite - Face parte din echipa POV21 din Aprilie 2017 și dorește să schimbe lumea prin puterea exemplului, a bunătății și a muncii susținute - Consideră că toți oamenii merită șanse egale, dar că nu toți sunt cu adevărat egali

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*