Povestea lui Harap-Alb: Relația dintre personaje

"în BAC" "de POV21"

Povestea lui Harap–Alb

Relația dintre personaje

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm cult, publicat în anul 1877 în revista Convorbiri Literare, reprezentativ pentru creația autorului și pentru evoluția ulterioară a prozei românești. Textul urmărește drumul inițiatic al protagonistului și dificultățile inerente acestuia.

Relația dintre protagonist și antagonist se fundamentează pe o serie de incompatibilități de statut între cei doi.

Pe de-o parte, statutul social al eroului se modifică pe parcursul acțiunii. Inițial, acesta este fiul unui crai, însă, în momentul coborârii în fântână, se modifică fundamental, devenind sluga antagonistului, sub numele de Harap-Alb, fapt subliniat de fraza: Și de azi înainte eu o să fiu nepotul împăratului… iară tu sluga mea. Deznodământul basmului prezintă încă o modificare de statut, când eroul moare, iar prin renaștere își recapătă statutul de fiu de crai și avansează pe plan social devenind succesor al Împăratului Verde.

Pe plan psihologic, statutul este strâns legat de cel social, acesta variind pe baza experienței dobândite. Inițial, eroul manifestă o atitudine egoistă, impulsivă și superficială, lucru reliefat din întâlnirea cu Sf. Duminică și din încercarea de a găsi calul din tinerețea tatălui său. În urma transformării lui în slugă, acesta evoluează psihologic, devenind perseverent și sociabil, lucru care îl ajută în demersurile și încercările sale, reușeșind să își facă prieteni loiali.

Statutul moral al eroului evoluează de asemenea pe parcursul desfășurării acțiunii. Acesta este reliefat prin intermediul trăsăturilor morale ale acestuia. Inițial, el are atât calități, cât și defecte, precum impulsivitatea sau naivitatea. Neascultarea sfatului părintesc este, de asemenea, un semn al lipsei de experiență și duce la căderea lui pe plan social, prin acordarea de încredere spânului. Gestul denotă și incapacitatea personajului de a distinge minciuna de adevăr sau esența de aparență, fapt ce subliniază imaturitatea acestuia, necesară pentru obținerea înțelepciunii. Calitățile eroului sunt evidențiate prin atitudinea lui față de personaje, din care se remarcă bunătatea sufletească, altruismul, curajul, demnitatea și încrederea în sine.

Pe de altă parte, spânul este un personaj plat, din punct de vedere social, al cărui statut nu se modifică deloc pe parcursul operei, însă acesta are funcție de mentor spiritual în dezvoltarea eroului. Din punct de vedere psihologic, se remarcă faptul că face parte din altă tipologie umană: cea a omului viclean și experimentat. El este un bun manipulator al psihologiei umane și este deținător al artei disimulării, atrăgându-l pe Harap-Alb de partea sa.

Antagonistul este un personaj realist, subliniind concepția populară despre omul rău care este însemnat. Acest fapt poate motiva psihologic ticăloșia acestuia în a-l supune prin vicleșuguri pe eroul imatur. În cele din urmă, este orbit de statutul inedit de a dirija un destin. Din punct de vedere moral, spânul este viclean, plin de răutate și lipsit de scrupule, lipsa sa de moralitate fiind constantă pe tot parcursul desfășurării acțiunii. Inițial, este lingușitor și servil, însă, în urma transformării fiului de crai în Harap-Alb, își manifestă adevăratul caracter autoritar și poruncitor.

Acesta joacă rolul de pedagog în scenariul inițierii mezinului, și simbolizează experiențele nefaste din viața omului, care pot apărea neașteptat, sub forme pe care nu le conștientizăm inițial, și care ne alterează destinul, dar sunt vitale pentru maturizarea fiecăruia.

Relația dintre antagonist și protagonist este clar conturată în secvența coborârii în fântână. După ce fiul de crai nu respectă sfatul părintesc și îl ia pe Spân ca slugă, acesta golește plosca de apă a tânărului, constrângându-l să coboare în fântână. Viclenia personajului determină o schimbare a destinului, eroul devenind Harap-Alb, inversând statutul cu răufăcătorul. De asemenea, finalul basmului reprezintă încă un moment semnificativ pentru evoluția relației dintre cei doi. Spânul conștientizează nivelul de maturitate al eroului, dobândit în urma probelor, și, din momentul trimiterii în căutarea fetei Împăratului Roș, antagonistul hotărăște să-l ucidă: „Paloșul ista are să-ți știe de știre!”.

Amenințarea este confirmată prin tăierea capului mezinului, însă acest fapt îl eliberează și de jurământ. Moartea sa este urmată de învierea lui de către fata Împăratului Roș; această renaștere fiind simbolul încheierii procesului de inițiere. Antagonistul este ucis de calul eroului, dovadă că, specific basmelor, răul este întotdeauna pedepsit. Așadar, relația dintre antagonist și protagonist se construiește pe baza unor serii de opoziții între bine și rău, cinstit și necinstit, respectiv nobil și slugă.

Un element de structură relevant pentru caracterizarea personajului îl reprezintă acțiunea basmului. Aceasta permite caracterizarea indirectă a fiului de crai, prin deciziile și acțiunile sale. În incipit, dovedește că este nepregătit pentru rolul său ca viitor împărat, fapt ce reiese din superficialitatea întâlnirii cu Sf. Duminică, nerespectarea sfatului părintesc, naivitatea de a-l accepta pe spân ca slugă. Spânul, în urma coborârii în fântână, îi ia armele lui Harap-Alb ca „să mai prinză la minte”, sugerând că eroul are nevoie de înțelepciune, nu de forță brută pentru experiențele ce aveau să urmeze. Astfel, spânul se conturează ca un rău necesar maturizării tânărului.

Ulterior, cele trei probe la care este supus la curtea Împăratului Verde, evidențiază primele semne de maturitate: răbdarea – proba aducerii salatelor din grădina ursului, rezistența la tentație – proba aducerii nestematelor, generozitate, profunzime, sociabilitate și consecvență în atingerea scopului – aducerea fetei Împăratului Roșu. Procesul de maturizare se încheie la finalul basmului, după ce protagonistul trece prin cele mai importante  momente ale vieții: dragostea și moartea. Învierea sa încununează finalul drumului inițiatic printr-o renaștere simbolică.

Personajele sunt caracterizate indirect ca două firi diametral opuse. În ultima poruncă a spânului, Harap-Alb dă dovadă de altruism trecând apa în favoarea furnicilor, pe când antagonistul denotă egoism, fiind interesat doar de propria persoană: „Și de azi înainte eu o să fiu în locul tău nepotul împăratului… iară tu sluga mea”. Protagonistul este caracterizat direct și de Sf. Duminică, care îi spune acestuia că „puterea milosteniei și inima ta cea bună, te ajută”, fapt ce evidențiază altruismul, milostenia și generozitatea acestuia. Apoi este caracterizat direct de către narator, care îi atribuie direct unele calități și defecte, prin replici ușor umoristice: „boboc în felul său”, sugerând, în acest fel, lipsa de experiență a tânărului.

„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, care se remarcă în literatura românească, ieșind din tiparul basmelor clasice și fiind reprezentativ pentru creația lui Ion Creangă. Acesta prezintă un erou cu un caracter complex, supus unui proces de maturizare, ce îl expune la experiențe atât fericite, cât și nefericite, sub influența semnificativă şi necesară a spânului.

 

Absolvent al Colegiului Național Liviu Rebreanu - Chitarist - Pianist - Producător muzical - Robotician - Student la Mecatronică și Robotică în cadrul Univerității Tehnice Cluj Napoca - Pasionat de psihologie - Convins că psihicul uman este doar suma unor ecuații predefinite - Face parte din echipa POV21 din Aprilie 2017 și dorește să schimbe lumea prin puterea exemplului, a bunătății și a muncii susținute - Consideră că toți oamenii merită șanse egale, dar că nu toți sunt cu adevărat egali

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*