Etapele prieteniei – de la extaz, la nostalgie

"în De simțit/Psihologie & relații" "de POV21"

Cam așa începe o prietenie în cele mai multe cazuri…

Ți-ai făcut un prieten, poate nu pe viață, dar cunoști încă un om minunat. Te axezi pe asta. Începeți să ieșiți, să vorbiți, să schimbați opinii, să vă recomandați cărți, filme, jocuri, cafenele și atâtea altele. În foarte scurt timp îți dai seama că ați ajuns cei mai buni prieteni. Și începeți să faceți o grămadă de tâmpenii, că  trebuie să aveți amintiri.
Ați mers în excursie. O secundă mai era și dărâmați hotelul pe voi… Bine, nici chiar așa, dar v-a prins cel puțin ora 3, timp în care ați umblat prin hotel cât se poate, ați cântat până de-abia mai scoteați două cuvinte, ați vorbit despre visuri, păreri, opinii, dorințe, și astea doar într-o seară. Plus alte ieșiri, petreceri la care, dacă nu împreună, unu’ făcea pe acolo ca ultimul sălbatic și speria pe toată lumea, iar celălalt filma, sau făceați împreună, iar ceilalți filmau.

Totul a fost frumos, așa că, hai, să vină și inevitabila tristețe

Da… V-ați făcut amintirile. Acum urmează momentul ăla în care se taie totul, nu ca la maioneză, poate ca într-o scenă de film ieșită mult prea prost. Apare acolo un zid invizibil, ceva care împiedică lucrurile să decurgă normal. Tu știi mult prea bine ce este, dar dacă celălalt nu o știe? Sau se minte că nu e așa? Ai pierdut un prieten. Dacă treceți cumva peste asta,  nu mai e totul ca înainte și nu va mai fi. Tu mereu te vei gândi la acel zid, care acum nu mai există. Te vei împiedica de pietrele care au rămas din el.
Cu toate astea,  păstrezi legătura cu persoana respectivă, dar nu știi dacă să-i mai spui prieten. Te gândești la câte lucruri frumoase, tâmpite, incredibile, ați făcut împreună, te gândești la cât de des a fost lângă tine persoana aceea, chiar dacă azi îți răspunde atât de greu la mesaje, iar când vine vorba să o suni, mai bine nu. Te gândești că vorbeați cândva despre orice, chiar dacă azi ai îndoieli când îi spui ceva mai personal – sau nu o faci. Încă te mai chinui să păstrezi ceva din ce a fost, deși îți răsună în cap câte un „chiar dacă”.
Tot ce-ți rămâne după această prietenie sunt: imaginea unui om minunat, grămada aia de amintiri tâmpite, plus o grămadă de poze, videoclipuri, și alte lucruri care nu-ți vin acum în cap, dar sunt acolo, pe undeva.
Există până la urmă.

Elevă la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, în clasa a X a, profil filologie. Îmi împart iubirea între animale, muzică rock și cărți, considerând că viața mea este un maraton de citit. Mi-am dat seama că am mult prea mult timp înainte pentru a nu da curs și acestei provocări, pe numele ei POV21.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Du-te la Sus