Povestea lui Harap-Alb: Particularități de construcție

"în BAC" "de POV21"

Povestea lui Harap – Alb

Particularități de construcție

„Povestea lui Harap – Alb” ,scris de Ion Creangă, și publicat în anul 1877 în revista „Convorbiri Literare” este un basm cult reprezentativ pentru creația autorului și pentru evoluția ulterioară a prozei românești. Textul urmărește drumul inițiatic al protagonistului și dificultățile inerente acestuia.

O primă particularitate de construcție o constituie oralitatea limbajului, care conferă discursului narativ unicitate. Limbajul bogat în arhaisme precum „felușag” și regionalisme: „arzuliu” și „teleagă” evidențiază originalitatea operei, iar utilizarea exclamațiilor, interjecțiilor: „hai, hai”, „măi!”, „Ei!” și a prozei ritmate conferă textului un aspect viu și  dinamic. Oralitatea limbajului și aspectul popular, respectiv, regional al vorbirii sunt întărite de utilizarea enumerațiilor și a juxtapunerilor de cuvinte în enunțuri lipsite de predicat :„La plăcinte înainte,/ La război înapoi”. Prezența proverbelor, numite arhaic „vorbe de duh”, introduse prin expresia fixă, recurentă, „vorba ceea” subliniază caracterul moralizator al basmului, urmărind modelul popular în care binele, prin eforturi semnificative, învinge răul. Stilul particular al prozatorului, încărcat de ironie și umor, evidențiat de secvența: „Că e laie,/ Că-i bălaie;/ Că e ciută/ Că-i cornută”, contribuie la dinamicitatea si originalitatea operei.

O altă particularitate a textului o reprezintă umanizarea fantasticului prin personaje și locuri. Astfel, participanții la acțiune sunt construiți pe baza unor tipare bine definite în care aceștia au atât calități cât și defecte. Spre deosebire de basmele populare obișnuite, în care eroul are puteri supranaturale, în „Povestea lui Harap – Alb”, protagonistul este înfățișat atât cu calități (altruism, perseverență), cât și cu defecte (naivitate, nerespectarea vorbei părintești). Acestea sunt conturate încă de la începutul textului prin sfaturile craiului, pe care tânărul nu le respectă: „să te ferești de om’ roș, iar mai ales de omul spân”. Întâlnirea cu Sfânta Duminică conturează caracterul mezinului prin juxtapunerea judecății aparenței și a esenței; eroul refuză sfatul acesteia, datorită înfățișării ei, însă după ce bătrâna sugerează că destinul lui este altul („Fecior de craiu, vede-te-aș împărat”), tânărul îi acceptă sfaturile.

Tema basmului „Povestea lui Harap – Alb” este conflictul dintre bine și rău, în care binele învinge întotdeauna, însă, textul abordează și alte teme secundare precum destinul sau maturizarea. Secvența în care Spânul profită de naivitatea fiului de împărat reprezintă prima confruntare între bine și rău, când răul învinge prin viclenie, declanșând procesul de inițiere al protagonistului: ignorând sfatul părintesc, Harap Alb este înșelat de Spân și este convins să coboare într-o fântână neobișnuită, simbol al renașterii eroului, care devine sluga antagonistului, subordonată unui jurământ. Secvența care marchează finalul basmului reprezintă o turnură de situație. Spânul conștientizează nivelul de maturitate al eroului, dobândit în urma probelor. Deznodământul confirmă amenințarea antagonistului: acesta îl decapitează pe Harap – Alb, însă eroul este readus la viață de fata Împăratului – Roș, astfel simbolizând încheierea procesului de inițiere. Spânul este ucis de cal, dovadă că răul va fi întotdeauna pedepsit.

Acțiunea este amplă, cu multe episoade care evoluează după un tipar narativ specific. Intriga conturează evenimentele care conduc la destabilizarea situației inițiale. Primirea scrisorii de la Împăratul Verde îi convinge pe fiii craiului să plece spre împărăția acestuia. Primii doi eșuează, însă mezinul reușește și este sfătuit de crai să se ferească „de om’ roș, iar mai ales de omul spân”. Probele – pre inițiatice la care este supus mezinul modifică echilibrul: încălcând sfatul părintesc, eroul devine Harap – Alb și sclavul antagonistului. Acesta îl supune pe protagonist unor probe foarte dificile, care au ca scop uciderea eroului, însă asistă la maturizarea și conducerea lui spre cea de-a doua renaștere. Sosirea fetei de împărat și a lui Harap – Alb la curtea Împăratului Verde restabilește echilibrul inițial și dezvăluie adevărata identitate a mezinului. Decizia antagonistului de a-l ucide pe erou reprezintă momentul culminant al acțiunii, însă depășirea lui se face, ca și la probele anterioare, cu ajutorul ființelor supranaturale. Calul îl ucide pe Spân, iar fiul craiului este readus la viață de către fata Împăratului Roș, astfel marcând încheierea drumului inițiatic. Deznodământul urmărește tiparul popular în care binele este răsplătit pentru efort, iar răul este pedepsit pentru viclenie.

Clișeele compoziționale precum formulele specifice : inițială („Amu cică era odată”) , mediană („Dumnezeu să ne ție, că, cuvântul din poveste înainte mult mai este”) și finală care extrage cititorul din lumea ficțională și este diferită de cea specifică basmului popular, reliefează opoziția dintre lumea ficțiunii, în care nu există convenții sociale și lumea reală în care banul creează diferențe între cei care „beau”, „mănâncă” și care rabdă nedreptatea vieții „cine se duce acolo bea și mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani și bea și mănâncă, iară cine nu, se uită și rabdă”. De asemenea formula mediană apare în text de șapte ori, evidențiind prezența numerelor magice, care sunt specifice basmului.

Povestea lui Harap-Alb rămâne un basm memorabil, care, deși pornește de la tiparul popular, îl depășește prin crearea unor personaje complexe, care folosesc un limbaj savuros în scene de un comic inconfundabil, devenind, astfel, una dintre operele majore ale literaturii românești.

Absolvent al Colegiului Național Liviu Rebreanu - Chitarist - Pianist - Producător muzical - Robotician - Student la Mecatronică și Robotică în cadrul Univerității Tehnice Cluj Napoca - Pasionat de psihologie - Convins că psihicul uman este doar suma unor ecuații predefinite - Face parte din echipa POV21 din Aprilie 2017 și dorește să schimbe lumea prin puterea exemplului, a bunătății și a muncii susținute - Consideră că toți oamenii merită șanse egale, dar că nu toți sunt cu adevărat egali

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*