Capcana iubirii

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

Ai intrat în viața mea, iar, mai apoi, ai căutat adânc în mine… voiai să mă găsești și nu am înțeles de ce.

Cu un simplu zâmbet ai reușit să-mi dărâmi zidurile de ură și rațiune după care mă ascundeam pentru că, după ce m-am ucis, a trebuit să stau departe, a trebuit să mă protejez.

Am fost uimit. Stăteam în fața ta, uitându-mă cu mirare la chipul tău palid, sincer, ca de copil. La inocența ta… Eram fascinat, radiai de bunătate și iubire și cu cât te priveam mai mult, cu atâta mă vedeam pe mine mai bine.

Trebuia să apari, dar de ce? Cum ai reușit doar cu un zâmbet să dărâmi acele ziduri? Eram uimit și în același timp atras de tine și nu înțelegeam ce se petrece.

Ți-ai jucat bine rolul, m-ai păcălit.

Cu răbdare, ai lăsat timpul să treacă, readucându-mă înapoi la viață, creând un univers doar al nostru. M-ai amăgit cu gesturi și vorbe, m-ai lăsat descoperit… ai plantat în suflet sămânța iubirii, ai lăsat-o să rodească, iar pe mine m-ai lăsat să mă minunez de acest sentiment, să devin tot mai vulnerabil.

Ai devenit lumina mea! Cu tine alături aș fi atins cerul. Oh… ce bine ți-ar mai fi stat cu o coroană de stele și un inel făurit din aurele lor! Toate, doar pentru tine. Dar, în schimb, ai preferat să-ți iei iubirea înapoi, să distrugi tot, să pleci spre o altă lumină, lăsându-mă gol și, deși mi-ai făcut asta, am continuat să alerg după tine prin negura în care m-ai aruncat, să te caut printre ruinele a tot ceea ce ai construit.

M-am luptat, zadarnic, atât de mult timp pentru a-mi găsi lumina, pentru a te găsi pe tine, pentru a scăpa de acest abis al singurătății și… mai mult de atât, pentru a mă regăsi pe mine. Și pentru ce?

Pentru ce am urlat în mine atât de mult timp? Pentru ce m-am distrus? Pentru ce m-am ucis? Pentru ce am ajuns să merg pe această cale a singurătății?

Doar tu știi de ce. Doar tu!
Este, nu-i așa? O capcană, o capcană a iubirii bine pusă la punct. O capcană pe care am îmbrățișat-o cu bucurie, orbit fiind de iubire, iar acum plătesc prețul, căci mereu e la fel… cel ce iubește mai mult, suferă cel mai mult. Pentru că de cele mai multe ori din iubire iau naștere lucruri mărețe și nefericite.

Sacrificiul de sine este probabil printre cele mai mărețe și nefericite lucruri, unul pe care l-am făcut și eu, însă, nu a fost suficient. Am dat tot ce aveam, plantând în inima mea semințe ale sacrificiilor și ale faptelor care aveau să răsară din pământul roditor al iubirii și toate pentru ea, însă nu a fost suficient, niciodată nu a fost.

Iubirea… cât poate fi de profundă! De puternică și, totuși, atât de delicată… condusă de dorințe necunoscute celor ce se încred în ea. Un sentiment care i-a nenorocit pe mulți, un sentiment care poate fi atât binecuvântare cât și blestem.

 

Filipoi Andrei-Gabriel

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Pacientul

Am un pui de plumb. Un pui de plumb înfipt în pâine

Problema

Dacă tot este momentul confesiunilor, am și eu ceva de mărturisit. Au

Stalker

Am fost urmărit de soldatul francez până în piață, cum am fost
Du-te la Sus