Studenția – soră vitregă cu nebunia? [2/3]

"în De citit/Gândurile POV21" "de POV21"

Cum să fie luni?! Mai adineauri, parcă, era vineri! Cum să fie joi? Parcă ieri a fost Duminică și… E trist, greu îmi pot explica cum e să fii, mai mereu, cu orice pe ultima sută de metri.

De data asta, ceva sintetic – constatativ, introspectiv și aproape inspirațional. Dacă ar ieși textul și încurajator, motivant, mi-aș lăsa de facultate și mi-aș petrece restul vieții ca și speaker motivațional. De ce? Pentru că aș avea un mic semn, o câtuși de mică fărâmă de ambiție și încredere că aș fi în stare să o fac. Păcat că așa ceva nu-și are importanță nici din punct de vedere ipotetic… Nu-mi simt astfel menirea.

Tu, oricare și oriunde ai fi; țin să menționez că, probabil, vei aprecia doar parțial perspectiva mea, dacă nu ai avut cel puțin un examen pe care să fii sigur că îl pici. Mai rău, să fii sigur că onorezi cu prezența ca și restant.
Stai puțin… Din titlu e self-explanatory ce voi încerca să accentuez? Nu chiar, ci doar la ce mă raportez concret. Direcția în care mi-am propus să bat câmpii, altfel spus.

Viața poate fi considerată atât un miracol, cât și un blestem ori, mai rău, un așa-zis examen pe care suntem nevoiți să-l dăm fără a fi întrebați în prealabil. Așadar, un examen nu e doar foaia pe care scrii, ca și student la facultate sau, ca elev, decât bacalaureatul. Capisce?!

Ce faceți de dimineață până seara? Mă suport. – Cioran
Presupun că unii chiar reușesc mai mult de atât. Ce interesant… Cum naiba?! Dacă cineva a înțeles atât de bine modul și armonia, distopică uneori, în care funcționează orice din această dimensiune… Dacă, întâmplător, nu și-a pierdut cu totul interesul și încrederea față de umanitate, oare… Ar vrea să ne lumineze și pe noi? Cel mai probabil nu; nu pentru că s-ar teme că i s-ar lua locul, ci pentru că nu l-am înțelege.

Dacă ai avea 86.400 de euro în fiecare dimineață, dar la finalul zilei i-ai pierde, ce ați face de dimineață până seara? – o idee adaptată, pe care o știu dintr-un discurs motivațional. 24 de ore = 86.400 de secunde. De ce contează asta? Pentru că și mai puțin decât o secundă contează enorm de mult. Nu e nevoie de mult timp pentru a ceda o inimă fără a putea fi pusă din nou în funcțiune, la fel și în cazul în care pușcă o venă unde nu ar trebui, nici pentru a lua o decizie pripită, nici pentru a-ți găsi un sens în viață.

O revelație, o idee, o părere… subiect privit din perspective total diferite ori sursă de inspirație pentru niște posibile idei. Altfel spus, cele două paragrafe de mai sus.
Nu?
Nimic?
Posibil să fi deraiat de la ideea inițială și ceea ce ai citit să-ți fie irelevant.

În general, consider că toate au timpul lor. Momente de stres intens, dar și zile în care ai parte de relaxare. Lunile în care te simți pierdut de prinpropria-ți cale ori secundele în care muști te îmfrupți și, zâmbind, storci cât poți de mult din gloria unui moment efemer de libertate. Un moment în care, indirect, îți impui să nu mai faci niiiiiimic. Nimic ce să constituie pentru mintiuca ta efort, nu-i așa? Fie că te îmbraci frumos ca să te plimbi puțin prin împrejurimi, fie că folosești jumătate din machiajul din casă pentru a te considera decentă de a merge la club, fie că ai mai bea trei beri pentru că mai vrea să bea una cel de lângă tine… fie că ai sta ore-n șir, tolănit pe pat, uitându-te la videoclipuri care pentru prioritățile tale de moment nu au chiar nicio relevanță.

Mânuța jos, dar, vă rog, să nu plece capul cine se regăsește ori înțelege unde bat.
Mai multe detalii despre asta nu are rost să dau, sincer. Sunt atât de mulți oameni care au studiat procrastinarea și de la un foarte simplu copy/paste la cuvânt în bara de la Google, până la surse mai credibile – TEDx de exemplu (tedx procrastination… foarte simplu, desigur, pentru cine dorește mai multe detalii despre acest concept).

Nu contează că grămadă de haine, ambalaje, sticle și alte chestii din cameră aproape prinde viață și uneori ți-e frică să stingi lumina ca să nu-ți vină de hac. E un moment care, pentru intreaga ta viață, chiar e inutil. Dar dacă ar fi util? Dacă ai putea să faci ceva plăcut și constructiv în același timp. Doar așa-zișii aleși pot face asta? Nu există vis prea mare, doar oameni fără curaj – vers dintr-o piesă a lui Ektro, care se potrivește frumos în context.

Într-adevăr, cel mai important este să știi să pierzi. Degeaba sperăm și ne dorim succes și să fie totul bine; oricare dintre noi avem momente când nu mișcăm un deget… doar pentru că nu vrem. Am putea iniția un gest mic de bunătate? Da. De ce? Ei bine… asta e la latitudinea fiecăruia; toți și toate sunt la fel, până la un punct, de unde fiecare o ia într-o direcție, în favoarea celorlați ori în favoarea lui. Problema e atunci când binele tău poate fi cuantificat cu printr-un rău exercitat asupra altui om. Dar te doare pe tine asta? Nope.

Mai dificil este să ne împăcăm cu timpul. De ce oare? Nu-l poți controla, însă îl poți investi. Nu-l poți da înapoi, dar îl poți trăi. Și nu cred că are rost să îl regreți, decât dacă simți că te ajută… mai bine acceptă-l ca atare. Ai făcut sau ai zis ce ai făcut sau ai zis când ai făcut sau ai zis pentru că așa ai fost sau ai vrut atunci. Foarte simplu, indubitabil ori puțin probabil… Asta nu îinseamnă că este bine să îți ignori responsabilitățile de moment.

Deasupra boltei cerului ori în adâncurile pierzaniei, dacă vei avea parte de aceeași fracțiune de impact pur asupra propriului fel de a fi. De ce să nu facem la fel și cât trăim? Laoadică, câtuși de puțină incertitudine are oriciare dintre noi cu privire la ce urmează după ce trecem în neființă – next level sau game over – așa că, hai să încercăm să vrem în primul rând, după să facem ceva în și pentru lumea asta pe care, efectiv, o parazităm. Asta e ceea ce mi-aș fi spus mereu și, cine știe, aș fi fost un exemplu demn de urmat.

Dacă ar fi suficient să vrei? Iar, mai devreme sau mai târziu, succesul îți va sări în brate. Nu. De multe ori, după zile, săptămâni, luni, ani întregi de muncă asiduă ori de eșecuri care te vor urmări până în mormânt, poate ai parte de o clipă de strălucire. Pentru foarte puțin timp ajungi să fii împlinit, cumva, într-un fel sau altul. Realizezi ceva, te afirmi cu ceva, însemni ceva în ochii unei persoane pe care o consideri importantă și așa mai departe. Dar degeaba încercăm să nu facem nimic întreg anul și să îndopăm porcușorul în Ajun… oricum s-ar interpreta, pe termen lung e ca o relație toxică.

Procrastinarea, pe de altă parte, poate fi și un semn. Creierul tău nu e conceput de așa fel încât să te ajute pe tine să înveți, să înțelegi, să gândești ori să consumi cât mai multă energie (are sens faptul că tot mai multă energie se consumă cu cât depui mai mult efort psihic). Uneori ai nevoie de puțin timp liber. Alteori… ești, efectiv, într-o groapă foarte adâncă. O groapă care devine tot mai adâncă pe zi, oră, secundă ce trece.

Dacă ai ajuns până aici… Felicitări! Tocmai ți-ai folosit vreo cinci sau zece minute pentru a-mi citi balivernele.
În continuare, vreau să mai folosesc câteva cuvinte pentru un paragraf concluziv.

A trecut stresiunea, am supraviețuit, mai am un semestru și termin pușc… ăă… facultatea. Într-un fel, nu-mi vine să cred că am ajuns în anul III de facultate…

Trece timpul, uneori prea lent, alteori prea repejor. Și degeaba spun eu, de nebun, încercând să încurajez productivitatea oricui, să facă… să vrea măcar să facă ceva. Oricine mi-ar spune că n-ai de unde să știi tu câte am de făcut. Serios? Se întâmplă să-ți pui în cap mai multe responsabilități ori treburi de făcut decât îți permite corpul ori mintea, întâmplător am pățit și eu asta, dar… cumva tot o duci la capăt, oricât de lent ai fi.

Precum e încălzirea globală, armamentul nuclear, liderii noștri politici și multe altele de care noi (evident) le știm, vorbim despre orice, dar cum de nu ne interesează pe majoritatea și să ne mobilizăm să schimbăm ceva? Ei bine, schimbarea, de cele mai multe ori, vine din interior.

Aproape gata! Nu vă irosiți mereu timpul, încercați să leneviți doar, nu să procrastinați… să nu picați în pase anxioase, depresive, să nu aveți tentative suicidale, nu vă antrenați vicii care vă sărăcesc și distrug atât fizic, cât și psihic; să nu mai spun cum e când moralul ți-e undeva la câteva mii de leghe sub nivelul mării și nu prea ai timp să-ți revii. Ușor de spus, greu de făcut, evident, dar să nu uităm că omul doar ce nu vrea, nu poate să facă.

Atât.
Succes!

„Libera me de ignem fidem scriptum est enim in ortum tenebris...”✌🏼🖤 Student U.B.B. ~ Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Bună! Pe lângă educație, mă pasionează arta, scrisul - arta cuvântului - în mod special. Ador filosofia, ficțiunea, paranormalul, groaza, misterul, drama și îmi place să scriu, atât în proză, cât și în versuri. Valorific, prin cât mai multe detalii și, preponderent, prin narațiune subiectivă: acțiunea, impactul, latura moralizatoare și varietatea interpretărilor oferite unui text. De asemenea, în poezie, cultiv simbolism, o estetică a urâtului patologic, tristețe, nostalgie și profunzimea emoției încifrate. Îmi doresc să plasez cititorul în centrul poveștii ori să îl pun pe gânduri; să ofer idei, momente, perspective, teme și motive de reflectare sau contemplare.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*