Simboli(sti)c vorbind, iubesc

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

,,Niciodată nu i-am spus că e frumoasă”, zicea Dan Coman la un moment dat.

Însă eu, empiric vorbind, chiar am făcut-o, i-am repetat de nenumărate ori inerentul adevăr, sofismul deloc complicat al exstenței ei, exagerarea modestă pe care o alegeam mereu, în ciuda vehemenței temperate cu care ea mă alinta.

Însă, azi, am tăcut. Nu i-am spus că e frumoasă. Nu i-am spus nici măcar cât de mult o iubesc. Niciun cuvânt de afecțiune îndreptat cu intenție înspre ea. Azi am comis cel mai (ne)legiut fapt: nu i-am oferit nici măcar un mărțișor, iar simboli(sti)c vorbind, primăvara n-a venit încă la noi.

I-aș fi scris o poezie, un așternut neinteligibil pentru ea; aș fi exprimat foarte bine, expresiv vorbind, stările mele și acuratețea ar fi fost milimetrică. Ea ar fi înțeles că filosofia mea se bazează pe analiză, interiorizare bolnăvicioasă și, în cele din urmă, exteriorizare; totuși, nu la fel de bine ca acum.

Teoretic vorbind, poemul pe care l-aș fi înfășurat în jurul ei, precum gluga pe care o portă mereu pe cap, seara când ne plimbăm tăcuți prin Eminescu, o salva de răceala distantă dintre noi. Trei zile pentru ea înseamnă o simplă secetă. Iar pentru mine șaptezeci și două de ore nu valorează decât admirația paroxistică a solitudinii.

Decizia, retoric vorbind, nu-i decât o reflexie a fermentației acide din mintea mea? De prea mult timp aștept. Cogito ergo sum și Carpe diem se precipită la limita austerului; ea a dat semne clare că vrea să mă asculte.

Eu nu provin din ex nihilo, de aceea nu îmi atribui egoismul numai mie. Întredeschid buzele și vorbesc. Cum nu îmi distribui nici eșecul, și nici inutilitatea ca individ; cum vreau să privesc, metaforic vorbind, ochii lui Othello recitând emfatic ,,Te-am sărutat și-n moarte te-am pierdut//Să pier acum, murind într-un sărut”.

Oare ar înțelege? Dacă îi așez cuvânt cu cuvânt ceea ce i-am spus deja, iar în paralel ar citi acest text, ideal vorbind, s-ar identifica cu mesajul? Pentru că distincția devine improbabilă, cu cât se contopește cu expunerea trăsăturilor ei.

Și, paradoxal vorbind:

Azi, ziua x din luna martie, i-am arătat cât de mult o iubesc.

Elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Bistrița, profil științe sociale - Este membră POV21 de peste un an - Existențialistă - Pasionată de istorie, limbi străine și filosofie - Îi place poezia - Mai scrie uneori -

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Barbă amară (I)

Tăcere. Tensiunea zidurilor se acumulase într-un lanț de pereți dărâmați, poate, de

Nu

De când te-ai aplecat peste vară şi ai înfipt țăruși în nopțile
Du-te la Sus