Feminismul este o doctrină teoretică și de acțiune care revendică lupta împotriva inegalității de gen, promovând afirmarea femeii în societate prin ameliorarea și extinderea rolului și drepturilor sale. Doctrina nu trebuie confundată cu simpla revendicare a unor drepturi.
ÎNCEPUTURI – Déclaration des droits de la femme et de la citoyenne (1791)
Așa începe povestea noastră, în 1791, când o mișcare revoluționară din Franța începe să gâdile orgoliul femeilor. Iluminiștii au fondat baze clare, iar feministele au preluat din toate, două lucruri de bază – Egalitatea între sexe și drepturi vizavi de libertățile pe care bărbații le au, logica fiind la locul ei, aparent. Caracatița se întinde până la dușmanii de moarte a francezilor, englezii. În ”Vindication of the Rights of Woman” (1792), Mary Wollstonecraft cuprinde principiile umaniste ale emancipării femeii. Teoretic, ideile sunt precizate, însă evoluția militantistă a mișcării este una anevoioasă și complicată.
Volumul Simonei de Beauvoir – Al doilea sex (Le Deuxième sexe, 1949) este prima încercare de structurare teoretică exhaustivă a tematicii feministe. Cartea, o riguroasă analiză istorică, antropo-sociologică și tipologică a condițiilor sociale și psihologice de inferioritate la care femeia este constrânsă, provoacă încă de la apariție un interes imens și este considerată până astăzi textul fondator al feminismului contemporan.
„Mulți mă acuză că aș conduce afacerile statului cu inima și nu cu capul. Și ce-i cu asta? Cei care nu știu să plângă din toată inima, nu știu nici să se bucure. Aș zice, așadar, că femeile raționează, comunică și acționează ca femeile, iar bărbații – ca bărbații. Și este foarte bine asa, deoarece găsesc că o femeie bărbată poate fi tot atât de dezagreabilă ca și un bărbat efeminat” – Golda Meir a fost prima femeie din Israel care a deținut funcții politice importante (premier, ministru de externe).
Feminismul din România. Șah-mat, bărbățele!
Avem trei personaje care au scris despre feminism în România. Ele sunt ca Apostolul Andrei care ne propovăduiește despre creștinism. Dar, aici, e tot un curent puternic și manipulator ca și cel religios! Mihaela Miroiu, Laura Grunberg și pe alocuri Otilia Dragomir. Cele Trei „Craie” de la Răsărit. feminismului românesc explică concepte fundamentale pentru curentul feminist, cum ar fi cele de: putere de gen, etici feministe, etica grijii, etici ginocentrice, etici materne, empatie, putere simbolică, rol de gen, sociologie feministă, sociologia genului, socializare de gen, stereotip de gen, stratificare de gen, studii de gen, șovinism masculin și altele. Până la urmă, cine nu ar vrea să citească despre sumbrul șovinism strict masculin, nu?
Nu știu ce să zic. În sfârșit, un subiect care mă închide. Dar am o portiță pe care-mi vin unele idei…
Feminismul e bun în definiție. Așa cum în definiție este bun și Socialismul. În practică este discriminatoriu, ofensiv, incisiv, fără etică, manipulatoriu și fără un sens bun. Toate femeile care ies la paradele lor cunoscute spun că nu sunt destule drepturi pentru ele, se autoflagelează că bărbații nu le oferă atenție, că bărbații sunt niște ființe inferioare pentru că așa spune biologia, că ele sunt mai bune pentru că se maturizează mai repede… Ceea ce e total fals, de alt fel. Maturizarea vine o dată cu contextele complexe ale vieții, nu cu vârsta. „Băieții se maturizează cu doi ani mai târziu decât fetele”
„Oh! E obositor să citeşti în fiecare zi şi să auzi peste tot şi în fiecare zi despre femei şi umanitarism sau despre oricare manifestare culturală a Europei infectate de feminism…” – Mircea Eliade
Oare nu se satură nici ele? Oare nu se aud? Nu critic acum, dar vreau să mă lămuresc… De ce nu suntem mulțumiți cu egalitatea cerută și vor mai mult și mai mult? E normal, toți cei care-și ating scopurile doresc mai mult și mai mult. Totuși, existăm doar două tipuri de ființe pe Pământul ăsta ce nu ne mai suportă. Femeile și bărbații. De ce să ne luptăm unul cu altul? Ne-am uitat menirea, nene!
