De ai curaj

"în Texte/Poezie și literatură" by

Se-ngrămădesc în mine anotimpurile. E urlet. Și vânt. Și liniște. Căldură. E dragoste. După dragoste vin pași. Și pași. Și-alți pași. Unii te poartă-n cerc. Alții te poartă mai departe. Alergi. Ninge. E-așa de frig afară și tu ești așa caldă. Ai un imperiu de lumină-n interior, cât pentru toate nopțile polare. Ți-ai dat jos orice coroană, orice semn de regalitate. Lumea nu merită să știe. Lumea nu merită să vadă. Lumea oricum nu-nțelege. Ce să-nțeleagă dacă nu ți-a văzut luptele?

N-ai de demonstrat nimic. Tu-ți știi parcursul. Tu știi că meriți titlul de învingător dacă după atâtea urlete, azi râzi.

Alergi… azi în cerc, mâine pe-un drum pe care l-ai visat de-atâtea ori. Și ninge. Și cad frunze în sens invers. Ș-așa te-ntorci cu sufletul și mintea la atâtea uși în care-ai bătut cuie.

Te-ntorci mereu acolo unde ai iubit. Te-ntorci mereu acolo unde ai lăsat bucăți din tine. Te-ntorci acolo unde-ai râs cu lacrimi, acolo unde ți-ai lăsat capul să cadă-n voie. Te-ntorci doar ca să pleci mult mai departe. Ne-ntoarcem la origini. La dragoste. La sens. Ne-ntoarcem la oglinzi. La oamenii în care ne-am privit ca-ntr-o oglindă. Te-ntorci. Mereu. Și mereu altfel. Te-ntorci nebună. Nebună de-atâta viață ce ți-a curs prin vene între timp. Te-ntorci matură. Te-ntorci cu cicatrici. Te-ntorci cu arme mai mișto de fiecare dată. Te-ntorci cu-n zâmbet mai larg, mai luminos. Te-ntorci mai femeie decât ai fost înainte. Mai și mai și mai și mai și mai… Te-ntorci, dar niciodată nu o faci de tot.

Că nu vii înapoi la oamenii pe care i-ai iubit. Nu fizic. Nu verbal. Întoarcerile astea-s doar în capul tău. Doar în inimă. Te-ntorci acolo unde știi că nu ai cum să mori, da’ o faci fără să-ți simtă careva prezența. Le spui în mintea ta după un timp, tot ceea ce-ai fi vrut să zici atunci. Nu avea rost și nici acum nu are. Dar acum ești pregătită să-nțelegi.

Revii mereu ca să te ierți, ca să te poți lua în brațe. Revii mereu doar ca să știi ce părți din tine ai lăsat în spate și ce-o să iei cu tine-n viitor.

E primăvară. Afară, da’ și-n suflet. Apoi e toamnă și cad frunze și te-mping să pleci, să pleci, să pleci. Să cauți fericirea. Și vocile din capul tău îți spun c-o ai în tine. Că e absurd s-o cauți în alt loc. Le știi pe toate. Le simți pe toate. Dar ai nevoie de iertare. Iertarea-i în trecut. Alergi acolo. Înțelegi. Îi vezi pe cei ce i-ai iubit și-apoi te vezi pe tine. La toate vârstele. La toate crizele. La toate râsetele și nebuniile absurde. Pui în balanță tot ce vezi și știi că nu ești un om rău, că nu ești depășit… că nu ești chiar de lepădat.

Te-ntorci în mintea ta să spui adio. Să-nchei în capul tău povești neterminate. Și să mai bați un cui în cele ne-nțelese.

Ninge ș-apoi e primăvară iar… și toamnă cu căderi și deziluzii; vară cu iubiri și clipe cu ecou. E-o viață demențială… de ai curaj. De ai curaj să știi să ceri. De ai curaj să intri-n fiecare bătălie fără scut. De ai curaj să mori ca să iubești. De ai curaj să te arăți mereu așa cum ești: cu răni și lucruri ce te dor. Cu vise și nesiguranțe, cu pași de dans și piese mult prea vechi, cu ochi-lumină și mâini reci de-ntuneric. E-o viață demențială, dar doar de ai curaj!

Studentă în anul I la Publicitate, în cadrul „FSPAC” - Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB) - A fost elevă la „Colegiul Național Liviu Rebreanu”, Bistrița - Scrie de când se știe - Preocupată de relațiile interumane, psihologie, comunicare - Este membru activ al echipei POV21 din decembrie 2017 și își dorește să-și dezvolte spiritul de echipă și să contribuie la evoluția comunității din care face parte.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi