Despre tot ce am fost

"în Texte/Poezie și literatură" by
Cred că cel mai mult din acel atunci care îmi reprezintă copilăria îmi lipsesc desenele  și toate jocurile alea prostești de la care se iscau adevărate „războaie”. Nu am fost un copil extrovertit și plin de viață, nu-mi plăcea să plec cu orele de acasă, să stau în soare, să mă cert, nu-mi plăceau multe, dar pot să-mi amintesc lucruri frumoase, jocuri, râsete, certuri și împăcări. Toate jocurile alea la care nu mă descurcam azi mă fac să fug în urmă cu vreo 10 ani când nu voiam să număr la V-ați ascunselea, când nu puteam nimeri toate acele țigle sparte de la Castelul , când mi se agăța zmeul în puținii, aproape inexistenții, copaci de pe stradă și era tragedia secolului, când nu puteam, dar nici nu mă chinuiam, să sar la Lapte gros, când mai făceam o grămadă de lucruri care azi sunt lacune de plăcere în memoria mea.
Cât despre desene… Noroc cu internetul. Nu cred că vor mai exista desene așa faine ca și atunci. Sunt zile în care am teme de nu-mi văd capul, de învățat la cine știe câte materii, plus o carte care așteaptă de 3 zile să ajung la ultima pagină, dar mă ia dorul de atunci și abandonez toate aceste lucruri „importante” în favoarea unor lucruri și mai importante, cum ar fi uitatul la desenele copilăriei. Tot ce trebuie să fac ca să las în urmă responsabilitățile e să dau de un episod din „Povestitorul Anderson”, 3 ore nici nu mai respir, mă lipesc de laptop și las vraja aceea de demult să-și facă efectul.
P.S. Acum parcă e mai intens ca și atunci.
Deși sunt „mare”, nu-s destul de mare să nu mă mai înspăimânt, puțin în sinea mea, la Curaj, nu-s destul de mare să nu mă mai întreb: „Unde-i Perry?”, nu-s destul de mare să nu mă mai compar măcar o singură dată cu Bibi Blocksberg, nu-s destul de mare să mai cânt, total pe lângă și fără talent, toate cântecele din „Pisicile aristocrate”, nu-s destul de mare să le uit și cred că nu voi fi destul de mare niciodată.
Mereu voi vorbi despre copilărie, de altfel ca fiecare om, dar voi vorbi numai despre plăcerile ei. Voi vorbi numai despre toate pisicile adoptate abuziv de pe cine știe ce stradă sau din ce boschet, despre acel Ciobănesc german care și azi se mai plimbă și așteaptă să-l strig undeva prin inima mea, despre toate florile pe care le-am cules, dar nu am vrut să le las să moară, ascunzându-le în caiete pe care nu le-am folosit niciodată, despre primul abecedar și primele tentative de scris, despre certuri din nimic și împăcări miraculoase, despre tot ce a fost și nu va mai fi. Despre tot ce am fost și nu voi mai fi.

Elevă la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, în clasa a XI a, profil filologie. Îmi împart iubirea între animale, muzică rock și cărți, considerând că viața mea este un maraton de citit. Mi-am dat seama că am mult prea mult timp înainte pentru a nu da curs și acestei provocări, pe numele ei POV21.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*