Bună, numele meu este Eșec. Încântat de cunoștință!

"în Texte/Poezie și literatură" by

Numele meu este Eșec. Te salut, dragă cititor. Voiam să-ți spun că mă numesc așa din simplul fapt că ceea ce prestez mă reprezintă. Oh, de mult visez să fac ceva bun! Ghici ce! Visele mele sunt și ele o parte din eșec. Iar tot ceea ce mă înconjoară este eșec, nimic mai mult.

De jos, realizările par să fie imposibil de împlinit

Mic, încerc să mă ridic de jos, să mă șterg de praf și să continui să-mi suport sandalele cu patru numere mai mari. Pantalonii sunt prea lungi, bluza îmi face-n jurul degetelor un colac batjocoritor, iar căciula-mi acoperă ochii. Nu pot să calc, să simt și nici să privesc singur. Așa că dau cu presupusul în orice. Când se potrivește, nimeni nu-mi spune că sunt un Nostradamus. Toți cred că, de fapt, am gândit bine ceea ce am spus sau făcut. Spre surprinderea celor care înainte credeau că fac ceva bine, de obicei scot în evidență eșecul meu. Așa se pun etichetele!

„Eşecul nu este căderea, ci actul de a nu te ridica.” – Mary Pickford

De la a schimba ceva la nepăsare

Ți se spune că nu ești bun de nimic. Încerci, te zbați, faci pe dracu-n patru, opt sau treizeci și doi. Nimic nu e cum vrei tu! Universul, brusc, începe să țină și cu tine. Ți se pare că faci lucruri bune și că normalul se instalează în viața ta. De acolo mai sunt destule două-trei critici să te bage înapoi în cochilia ta, de unde te uiți cu stupoare afară. Și lumina ta se stinge, cortina se trage, iar replicile sunt uitate. Da, așa începe să nu-ți mai pese. Începi să te mulțumești cu puținul, dar, din păcate, cu puțin. Accepți și taci. Bună, mă numesc Eșec și mă regăsesc în acest punct!

 „În materie de eşec, desfid orice concurenţă.” – Costel Zăgan

Începi să te obișnuiești dacă tot se repetă

Să spunem că cineva îți spune că ești prost. O persoană, două, apoi îți spun mai multe. Dar o fac din invidie, nu că ai fi prost. Tu începi să devi sceptic și să nu crezi persoana care-ți spune că ești deștept. Începi să te obișnuiești cu ideea de „prost”. Începi să te numești și tu așa, chiar dacă nu crezi asta. Te educi cum ți s-a indus de către cineva. Persoana ta e incompletă și nu cred că te poate scoate cineva din groapa asta. Doar tu, un psiholog bun și eventual niște prieteni care să-ți arate mereu adevărata ta valoare. Bună, mă numesc Eșec și mă regăsesc în acest punct!

 „Bunătatea şi inteligenţa nu ne feresc întotdeauna de capcane, iar capcanele sunt întotdeauna eşecuri în dragoste, eşec de voinţă, eşecul imaginaţiei. Nu există şansa ca pericolul să fie eliminat din relaţiile interumane.” – Barbara Grizzuti Harrison

M-am introdus, sper că mă cunoști puțin. Sunt Eșec, am dat greș, m-am ridicat și am dat greș din nou. Nume predestinat, boală sau simplu ghinion. Asta e, o să mă obișnuiesc repede cu mine. Nu vreau un corp nou sau o viață nouă. E mai bine cu mine, nimeni nu observă când dau greș. Păcatul nu îl regăsesc în persoana mea ci în cei care cred că fac lucruri bune. Dar, de fapt, eșuează. Ei sunt frații mei de eșec nelegitimi. Și pe voi vă salut!

Peterlin Cristian-Raul are 18 ani, studiază la Colegiul Național „Andrei Mureşanu” elev în clasa a XII-a, profil filologie. Este pasionat de teatru şi de misterele istoriei. Apreciază arta și filmele vechi.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*