Soartă sau liber arbitru?

"în Texte/Poezie și literatură" by

Când eram mai mică aveam în cameră un televizor vechi și  o telecomandă, pe care trebuia să apăs cu toată forța mea de fetiță, de 5 ani, ca să îl pot porni.

Într-o zi, telecomada nu mai mergea. Am fost devastată, le-am spus repede părinților, dar în zadar, televizorul nu pornea. Ca orice copil, am apelat la singura cale rămasă. Am început să mă rog la Doamne-Doamne, să îmi repare televizorul. Poate o să vi se pară ridicol, dar televizorul a pornit, și nu am mai lăsat pe nimeni să îl oprească zile întregi.

De foarte multe ori îmi amintesc întâmplarea aceasta, și mă gândesc cât de ușor mi se părea că se pot rezolva lucrurile.

Am renunțat de mult să mă mai rog la Doamne-Doamne să mă ajute ca să-mi dau seama care e alegerea bună pe care ar trebui să o fac, sau să îi facă pe părinți mei să nu se mai certe atât de des, am renunțat să mai cred în soartă, destin. Fiecare are de ales, mereu, în orice situație. Mi se pare ridicol că nu ne putem asuma un lucru sau o alegere greșită pe care o facem, și dăm vina pe soartă. Deseori ne punem întrebarea : „De ce tocmai mie mi se întâmplă asta?”, și atunci dăm vina pe soartă, pentru că nu vrem să recunoaștem că atunci când greșim există consecințe.
Mai aud vorba asta : ,,Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus.” , și râd. Cât de naivi sunt unii oameni…

Când eram în clasele mici așteptam cu nerăbdare să cresc, să îmi pot spune părerea în fața adulților, și să o ia în considerare. Să contez. Am renunțat și la asta, am descoperit că oamenii nu se schimbă, niciodată, sub nici o formă. Oricâte promisiuni sau oricât s-ar minți singuri, mi se pare imposibil. Fiecare om are un tipar, niște obiceiuri, de care nu poate scăpa.

Am cunoscut oameni cărora le-am dat a doua, a treia, a zecea șansă, după ce mi-au greșit, și aici nu vorbesc despre greșeli banale, ci despre greșeli care nu ar trebui niciodată iertate. Dar acum știu că nu se dă a doua șansă. Cine ți-a greșit o dată, îți greșește și a doua oară. Dacă ierți, devii mai slab, mai vulnerabil. Am ajuns să îmi dau seama de atâtea lucruri, și să trăiesc prea multe experințe neplăcute, iar ăsta e pe de o parte, un avantaj, deoarece îmi dau seama mai ușor de caracterul unei persoane, și de intențiile acesteia, pe de altă parte, e un dezavantaj, pentru că mi-am pierdut capacitatea de a mai avea încredere în oameni, și asta mă face câteodată să mă simt foarte singură .

Poate și copilăria destul de traumatizantă m-a influențat foarte tare, dar îmi place când îi aud pe alții povestind despre copilăria lor fericită, așa îmi pot imagina cum ar fi dacă aș fi fost în locul lor, cum ar fi fost altfel, ceva de care nu o să am parte niciodată, dar e ok, nu m-am plâns niciodată, e singurul lucru pe care nu suntem capabili să îl alegem.

,,Optimistul crede în ceilalţi, pesimistul crede doar în el însuşi.” G.K. Chesterton

Izabela Ilvan - 17 ani, elevă la Colegiul Național ,,Andrei Mureșanu", profil mate-info. Pasionată de artă și științe. Adoră cărțile și filmele, mai și scrie câteodată. O fire deschisă și dornică să afle cât mai multe.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*