Care este scopul?

"în Diverse" by

Stau uneori și mă întreb…care este scopul meu in viață? Să-mi îndeplinesc visul și să ajung un chirurg strălucit care salvează viețile oamenilor? Sau este ceva mult mai complex de atât?

Îmi place să privesc oamenii din jurul meu și să încerc să-mi dau seama cine sunt ei, ce își doresc, care este rolul lor în lume. De multe ori ne văd pe noi, oamenii, ca pe niște roboței minusculi care se mișcă haotic pe străzile aglomerate, setați să își ducă la bun sfârșit misiunile atribuite de către destin, fără să se întrebe dacă asta este chiar ceea ce vor să facă în viață. Universul este mare. Noi suntem mici. Dar asta înseamnă că trebuie să ne mulțumim cu ce știm că trebuie să facem? Sau ar trebui să facem ce simțim? Aceștia sunt oamenii pe care îi văd mai mari pe lângă restul. Oamenii care își ascultă inima, care vor să facă ceva măreț, să schimbe ceva în bine, să se facă remarcați. Oamenii care nu fac ce le spune societatea că trebuie să facă, ci care au curajul să spună : “Nu! Nu voi devini inginer pentru că o să am mulți bani. O să devin actor pentru că asta este meseria pe care o iubesc.”

Din păcate, societatea nu prea te lasă. Nici ea, nici părinții, nici profesorii, nici vecinii, nimeni. Încă de mici suntem învățați că viața noastră trebuie să fie în felul următor : școală, liceu, facultate, muncă. Ne este luat dreptul de liberă alegere, pentru că “ce o să faci, o să mori de foame?”, sau “noi am muncit atât pentru tine ca să te faci profesor de sport și să iei 15 milioane pe lună?” Da! Dacă asta vreau să fac eu cu viața mea, asta o sa fac!

Este tragic. Văd atât de des părinți care ucid fără niciun gram de mila visul copiilor lor. Și totul din cauza banilor. Pentru că ei nu realizează că nu banii sunt cei mai importanți, ba chiar nu sunt nici măcar în top 10. În loc să îi încurajeze să fie fericiți, aceștia se mulțumesc să îi vadă bogați, dar triști. Pentru că, să fim serioși, da, banii îți aduc fericirea, dar este o fericire parțială, trecătoare. Te simți bine o ora după ce îți cumperi bluza aia din mătase, dar apoi când mergi la muncă, degeaba o porți pe tine, nu te face să te simți cu nimic mai bine. Sunt curioasă câți oameni spun sincer “Nu îmi place locul meu de muncă, dar măcar mi-am cumpărat plasma aia nouă pe care nu o să o folosesc pentru că voi fii prea obosit și prea trist când voi ajunge acasă.”

Eu am avut norocul să mă nasc într-o familie care m-a susținut mereu, indiferent ce am vrut să fac. Da, am spus că vreau să devin doctor încă de mică, dar au mai fost momente în care m-am schimbat, momente în care mi se pusese pata pe “Codul lui DaVinci” și voiam să fiu profesor de istoria artei. Dar ai mei m-au susținut. Orice ar fi fost. Și pentru asta le sunt recunoscătoare.

Nu știu care este scopul meu în viață. Știu doar că iubesc să ajut oamenii și că satisfacția pe care o simt făcând asta îmi umple inima de bucurie și de un sentiment inegalabil de realizare. Dar simt că trebuie să fac mai mult de atât. Undeva foarte adânc în sufletul meu, simt că scopul meu este mult mare mare de atât. Simt că trebuie să tratez mai mult decât rănile fizice, că trebuie să îmi las amprenta asupra oamenilor la nivel spiritual. Și nu pentru a fi lăudată că i-am ajutat, sau orice alt lucru banal de genul ăsta. Pur și simplu pentru a știi că am schimbat viața cuiva în bine. Nu îmi pasă dacă își vor aduce aminte de mine sau nu. Tot ce contează pentru mine este ca ei sa fie bine. Dacă intr-o zi am reușit să fac pe cineva fericit, atunci aceea este o zi împlinită pentru mine.

Poate că sunt naivă, poate că am speranțe mult prea mari și poate că o să fiu rănită în continuare din cauza că aleg să fac bine, deși nu asta primesc. Dar în interiorul meu se află un izvor de speranțe, ce nu va seca vreodată. Iar asta nu mă face slabă, dimpotrivă, mă face mai puternică decât aș fi putut chiar eu să-mi imaginez vreodată că voi fi.

Clitici Andra-Cristina

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*