Crima săvârșită

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

Întreaga mea viață am fost încătușat… ținut la distanță de simțurile mele, de concepții, de propriul meu creier. Incapabil să mă dezvolt sau să iau decizii, fără celebra lumină de la capătul tuneleului, lipsit de speranța de a scăpa.

Totuși, nu am fost niciodată singur, EL a fost mereu acolo. Rareori oferindu-mi atenție, rareori spunându-mi un simplu cuvânt, rareori dându-mi șansa să mă afirm. Timp de 15 ani, el a condus exteriorul camerei și s-a asigurat că voi rămâne închis. Aproape că a reușit… aproape. Mediocritate, nepăsare, narcisism și falsul sentiment de perfecțiune. Lacăte peste lacăte, lanțuri peste lanțuri, baricade care aveau rolul de a mă ține închis pentru eternitate.

 

Dar o celulă mă salva, nu avea să mă țină departe. Greșeala lui? Nu m-a îngropat când a avut șansa, a ezitat. Ezitarea a fost absentă în cazul meu. Sunt un criminal. Mi-am omarât propriul frate, dar nu regret nimic. Sângele lui îmi va păta mâinile veșnic, dar nu mai puteam să accept ca un copil să ne guverneze acțiunile. El era un simplu prunc, incapabil să crească, să evolueze, să fie independent. Mediocritatea naște doar mediocritate, nu poți crea aur folosind cupru. Nu sunt vreun metal prețios, dar pot realiza asta – pot încerca măcar să devin un aliaj, cineva care va ajuta pe altcineva să devină aur și să curețe toată rugina de pe fierul planetei.

,,Fratele” meu era incapabil de asta, se credea un diamant, deși nu valora mai mult decât o mină de creion… Un ,,diamant” care nu era interesat de evoluția sa personală sau de viitor, ci doar de momentele fericite din prezent. Un copil nu poate conduce lumea, doar un adult are această capacitate… Toți adulții l-au ucis. Toată lumea e pecetluită cu sângele abstractului. Asta înseamnă să fii adult, să faci o crimă neînsemnată pentru ca eu să pot să mă desfășor. Nu vârsta arată maturitatea, ci moartea copilului interior care îmi oferea mie cheia către libertate și încercarea de a face lumea un loc mai bun. Cei care mă resping sunt condamnați la o viață în înșelăciunea copilăriei, o minciună creată de inconștien, un curcubeu care nu a apărut în urma unei ploi.

Dar nu curcubeul este cel care înfruntă furtunile, ci eu, eu sunt cel care ține piept dezastrelor și tot eu sunt cel care suportă durerea înfrângerii. Curcubeul doar savurează rezultatele favorabile, nu va suporta niciodată tristețea sau alte sentimente nefaste.

Tags:

Mihali Călin Adrian, elev la Colegiul Național Andrei Mureșanul, clasa a X-a, profil filologie. Nu este o alegere să fii născut în ignoranță și indolență, dar este o alegere să rămâi în aceasta. O alegere pe care nu am urmat-o. Am ales să-mi urmez propia cale și să găsesc ceea ce mă intrigă - psihologia, scrisul, artele - și să mă perfecționez. Am ales să mă transform dintr-un om indiferent într-un artist.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Valente

Sărut-o descrescător Fură sânziene Întâlnește un amator cu aspirații rebele. Numește sigiliul

Premonițiile

Toți am văzut la un moment dat o știre de genul ,,Un

Cameleon

Acestea fiind spuse, am ales să trăiesc precum o umbră… Am renăscut
Du-te la Sus