Trăind în întuneric

"în Texte/Poezie și literatură" by

Era cald, era soare… dar aici, în locul unde trebuia să bată o inimă… aici e gol, e întuneric; e rece, e rece căci tu erai căldura, căldura care trebuia să încălzească locul acela. Era întuneric, căci tu erai lumina care trebuia să lumineze acel loc dar nu ai vrut, nu ai vrut să vezi că tu eşti iubirea iar eu sunt ura, că suntem două feţe opuse ale aceleiaşi monede.

De ce? De ce nu ai vrut să luminezi întunericul în care trăiesc? De ce nu ai vrut să mă salvezi de mine? Tu crezi că vreau asta? Erai singura lumină pe care o vedeam şi cu cât mă apropiam mai tare, cu atât te îndepărtai… eram disperat, voiam cu orice preţ să ies din acel întuneric. Vedeam cum radiezi, dar lumina ta nu ajungea până la mine, nu ajungea pentru că nici tu nu voiai să ajungi. Eu voiam să vin, dar tu voiai să pleci, eu te strigam, dar nu voiai să asculţi; te prefăceai surdă, deşi ştiai când mă apropii, ştiai pentru că nu eram linşte, aşa cum eşti tu… eu eram gălăgie, eu eram un strigăt, un strigăt mut. Puteai să vezi liniştea din exterior, dar urlam în interior, urlam după tine. Voiam să vii la mine, de ce pleci? De ce te temi? Te rog, ascultă-mă, întinde-mi mâna, vino de luminează locul acesta; scapă-mă de întuneric, scapă-mă de mine şi umple-mă de tine, dă-mi trăire, dă-mi viaţă, eliberează-mă!

Încă e cald… încă e soare… dar aici, în locul unde trebuia să bată o inimă… aici e încă gol, încă e întuneric; încă e rece căci nu găsesc altă lumină, nu găsesc altă salvare şi chiar dacă aş găsi, tot pe a ta o vreau. Nu vreau urme palide de lumină, nu vreau scântei, nu vreau steaua de pe cer şi nici cea mai puternică lumină, vreau lumina ta, te vreau pe tine. De ce nu vii? De ce nu-mi răspunzi? Mă ignori deşi ştii că alerg după tine; uneori în grabă, alteori cu paşi mărunţi, dar alerţi, pentru că încă vreau să ajung la tine. Chiar dacă fugi de mine, chiar dacă poate nu vrei să luminezi aici, să ştii că alerg şi strig spre tine.

Neîncetat o fac… zi de zi, noapte de noapte, sperând că-ţi vei întoarce fie şi numai pentru o clipă privirea spre mine, căci mi-e dor de Soare, mi-e dor de lumină, mi-e dor de căldură. De atâta timp alerg spre tine, încât nici nu mai știu cum e trăirea, cum e viaţa, am uitat; însă ştiu că o doresc, o doresc de la tine, căci te doresc pe tine. Hai să-mi fii, ca să putem să fim. Ia-mă de mână – sunt gol de mine şi vreau să fiu plin de tine, întoarce-te spre mine şi dă-mi iubirea ta; dă-mi din strălucirea ta, ajută-mă, căci nu contează de unde venim, ci doar ce devenim.

O să fie cald, o să fie soare… iar aici, în locul unde trebuia să bată o inimă, o să fie plin de tine, o să fie lumină. O să fie cald, căci tu eşti căldura acestui loc, tu eşti lumina şi iubirea din el… alta nu cunosc, alta nu vreau să cunosc căci tu-mi eşti salvare, tu-mi eşti şi chin.

Acum alergi şi tu… dar nu spre mine, nu spre întunericul meu, ci spre altă lumină, o lumină la fel de strălucitoare ca a ta. De ce? De ce ai căuta altă lumină? Ce ai avea de descoperit acolo? Tu nu vezi oare? La fel cum întunericul are nevoie de lumină, lumina are nevoie de întuneric, iar eu n-o să mai alerg în van. Nu o să mai alerg după ceva ce nu aleargă după mine. O să te aştept aici, în veşnicul întuneric până când o să-l luminezi. O să te aştept aici, în acest gol până o să te întorci şi o să-l umpli de tine, o să aştept aici până când o să-mi fii, ca să putem să fim: căci doar tu poţi da viaţă morţii… te rog, nu lăsa viaţa să moară!

Filipoi Andrei-Gabriel

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*