Dragoste, divorț și self love

"în Texte/Poezie și literatură" by

Pe un balcon:

– Pot să îți spun ceva?
– Oricând.
– Și să rămână între noi?
– Bineînțeles.
– Te iubesc. Mi-ai scos bucată cu bucată, printre coaste, cu penseta, inima deja frântă. La fiecare ,,Eu nu fac asta cu oricine”. La fiecare pahar pe care l-ai băut înainte să ne vedem. La prima noastră ceartă, mi-am aprins și prima țigară, după patru luni în care nu mai fumasem. Ai însemnat enorm pentru mine. Sunt un animal sălbatic pe care tu ai reușit să-l prinzi și să-l ții în brațe, mi-ai îmblânzit sufletul și m-am topit lângă tine. Chiar dacă n-am vrut, s-a întâmplat. Dar, cum eu gândesc și funcționez ca un bărbat, mai mult Animus decât Anima, am luat cărămidă și mort(u)ar și mi-am ridicat ziduri. Mi-a fost ușor să le ridic, pentru ca îmi întindeai cărămizi pe care scria ,,Mă gândesc la ea”. Aici s-a revoltat Anima, care a vrut să dea jos zidurile și să distrugă toate cărămizile, până rămâneam doar noi doi. Dar nu avea forță. Și, vezi tu, eu nu știu tipul ăsta de iubire. Pentru că, până acum, ea era prima în linie: ieșea la suprafață doar în iubire, și îl lăsa pe Animus să lucreze doar cât să țină scutul. Ea nu avea armură, era liberă să fie spontană. Și asta mi-ai spus, că nu sunt spontană. Asta pentru că, vezi tu, în cazul tău, femeia și bărbatul din mine au divorțat și au lucrat separat: el construia ziduri, pe care ea nu putea sa le dărâme, iar ea plângea și el nu știa cum să o aline. Nu știu dacă au făcut bine sau rău, dar știu că fiecare a vrut ce-i mai bine pentru mine. Și mai știu că tu, din afara zidurilor, nu aveai cum să vezi această luptă. Oricum, Animus a câștigat, când am pus punct. Și, evident, Anima continua sa plângă.

Apoi, ca în basme, după 3 zile și 3 nopți, a venit o altă ea. Care a fost mai bună și mai nebună și mai fun decât mine. La care ai vrut să te dai de fapt în seara în care a început totul. Tu n-ai știut niciodată să minți, dar, Doamne, cât mi-aș fi dorit să o faci.

O dată în viață m-am dezbrăcat de rațiune în fața ta și m-ai scuipat și m-ai trimis să mă îmbrac la loc cu un singur cuvânt: egoistă. Pentru că mi-am permis să fiu femeie și să simt anumite gesturi, în loc să le gândesc. Ironic, cum am fost blamată că nu fac ceva, și acum sunt blamată pentru că o fac. Și am fost acuzată că te iubesc și înainte. Am mințit că nu. Dar nu persoana din fața mea, ci pe mine. Până aici, până acum, bărbatul din mine nu mi-a dat voie să o recunosc, să fiu vulnerabilă. Cu toată blamarea din urmă, îmi asum să fiu acum femeie, să-ți las o bucățică din sufletul meu.

To hell with this love, că te vedeam cu ea, a doua ea, de mână, și în brațe, și împreună. Și sufeream în tăcere. Că dacă mi-am deschis gura, m-ai pus la colț, deci, în continuare, am tăcut. Nu chiar de tot, mi-am mai permis să comentez puțin, când tot eu ajung perna emoțională pentru lacrimi din iubirea altora.

Nici măcar comentariile nu le-ai putut lua ca o slăbiciune. Într-un final apoteotic, mi-ai zis cu un cinism desăvârșit: “love someone ..and stop being a bitch”. M-am săturat să iubesc și să te iubesc, fără să fiu iubită înapoi. Deci, dacă vreau reciprocitate, rămân cu o singură variantă, as bitchy as it is: pe mine

Ilinca Moldovan

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*