Rupt de timp [2/2]

"în Texte/Poezie și literatură" by

Au trecut aproximativ două ore și pot să zic că am terminat o pagină și jumătate. Ce fac cu viața mea, încă nu știu. De ce mă gândesc la asta, tot nu știu, dar știu un singur lucru. Este momentul de pauză, sau cum zicea suedezul… ”fika”. Mă uit în gol. Cumva simt că mă uit la mine, căci simt că sunt la fel de gol pe dinăuntru.
Trag un fum din țigară.

Oare de ce am vrut facultatea asta? Oare chiar mă va ajuta?

Chiar nu vreau să lucrez în vreo firmă mare cu oameni mici, cum e cea în care lucrează unchiul meu, nemulțumit de el și de tot. Și eu sunt la fel de mic acum, dar tot nu vreau să am un job ce-mi va strica sufletul. Nu suntem roboți, suntem oameni, deși genul ăsta de firme au nevoie de roboți. Individualitatea nu mai contează.

Mă amuză genul ăla de imagini folosite în recrutări, care sunt menite să te atragă să lucrezi la ei. În acele poze vezi un om tuns „periuță”, îmbrăcat la cămașă și care zâmbește de parcă viața lui dintr-o dată a căpătat un sens. Ei le numesc „Marketing de forță de muncă”, eu le numesc „Marketing de coloană vertebrală”. Nu cred că ar fi nimic altceva.

Și încă o dată… de ce fac asta? De ce nu sunt bine-mersi afară, distrându-mă? A, da… pentru că toți sunt în aceeași situație ca mine. Copii de 20-21 de ani, care probabil nu știu ce fac cu viața lor și-și propun că va fi mai bine cu o facultate terminată. Oare sunt singurul care se gândește la lucrurile astea în loc să tacă și să scrie. Mai bine scriu decât să fac orice altceva. Îmi termin țigara, o scrumez și îmi ridic fundul leneș de pe scaunul pliant și înaintez către tronul meu de mare scriitor de eseuri, fără a avea o expresie facială. Ce gol sunt!

Tind să mai scriu două cuvinte, dar stomacul începe să scoată sunete. Mda… mi-e foame! Probabil a-ți începe ziua cu cafea și țigări pe stomacul gol nu e o idee foarte bună, dar de ce mă plâng? Asta fac de la cincisprezece ani. Oare ar fi nevoie de o schimbare?

Clar! Ar fi, dar… dar parcă nu încă. Îmi scot tigaia, o pun pe plită și îi dau drumul la aragaz. Am luat trei ouă din frigider, le-am amestecat într-un bol, împreună cu un pic de lapte ca să iasă omleta mai pufoasă și le-am turnat în tigaia care între timp s-a încins. În timp ce se gătește omleta, am dat pe răzătoare jumătate de cașcaval deasupra tigăii. Mai avem pâine? Deschid compartimentul pentru pâine și nu mai văd decât două felii și jumătate de pâine uscată. Privind dezamăgit acel compartiment, mut privirea-n altă parte și… hmm… pun mămăligă la fiert.

Pun mâncarea în farfurie și îmi deschid canalul meu preferat de video-uri de pe Youtube cu mitologia  lui H.P. Lovecraft. Continui să mănânc ca ultimul disperat, îmi devorez mâncarea asemenea unui zombi, în timp ce mă uit la „Cât de puternic e Cthulhu”. Trec trei zeci de minute bune și realizez că am terminat de mâncat de ceva vreme, dar mai văd un videoclip ce se numește „Cât de puternic e Yogg Sothoth”. Nu rezist tentației și-i dau play.

Începe și cântă „Sex Pistols” din telefonul meu. Mă uit la ecran și observ că mă sună un prieten apropiat, așa că-i răspund. În timp ce vorbeam cu el mi-am zis să mă duc înapoi pe terasă, unde pot să mai fumez „o țigară canceroasă după o masă copioasă”. Vorbitul la telefon s-a mai lungit, iar o țigară s-a transformat în încă trei. Observ că vine vecinul de vis-a-vis acasă de la serviciu. Asta poate să însemne două lucruri: ori are probleme digestive și are nevoie la baie, ori e ora trei. Verific ceasul și într-adevăr observ că e ora trei. Încet-încet mă apucă vina că stau degeaba, așa că-i urez o zi frumoasă prietenului cu care vorbeam și fug în bucătărie.

Ajung în bucătărie și parcă a trecut uraganul pe acolo. Oare chiar așa de dezordonat sunt când gătesc? Nu cred că a fost altcineva pe aici cât timp am fost la țigară, așa că mă apuc de strâns cu resemnare și mai spăl și vasele. Cum e iarnă afară, aproape a început să se întunece. Mă uit către tavan de parcă Dumnezeu, de acolo de sus m-ar putea auzi și strig la el să dea timpul pe pauză sau măcar mai încet. După mă uit în gol, mă încrunt, îmi scutur capul și realizez că data trecută nu a mers. Mă pun în fața laptop-ului și vreau să-mi continui ideea, dar… oare… să nu-mi fac un ceai de mentă?

Șuteu Alexandru-Marius

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*