Colaps: Eroii renasc din cenușă

"în Diverse" by

O rază a distrus planeta, iar sufletele s-au ridicat la cer. Orașele s-au transformat în deșerturi, podurile au căzut, tot ce a înseamnat viață a murit și s-a pierdut în negura timpului. Așa au trecut 1528 de ani… Din ce a fost cândva o civilizație frumoasă, a rămas doar cenușă.

O fisură apare-n văzduh și din ea coborî profetic el. O reptilă ciudată conducând ceea ce numeau ei, o farfurie zburătoare, ateriză și începu călătoria, căci Eroii încep aventuri.

Extraterestrul analiză și căută indicii, străbătu ruinele a ceea ce a fost cândva Parisul. Văzu Roma, apoi iar Parisul, apoi Berlinul, iar ajuns la poalele unor vaste ruine, fu speriat de ceea ce nu mai întâlnise vreodată.

Era o stafie. Era spiritul unei fetițe de 8 ani ce juca șotron printre ruinele unei biserici. Extraterestrul întrebă fetița ce a fost omenirea în trecut. Fata i-a răspuns: „Fără spirit, eroii nu ar exista. Omenirea a fost lăcașul eroilor.”

Și-au plecat împreună la drum. Ajunși la rămășițele bibliotecii din Alexandria, au fost întâmpinați de ultimul robot rămas vreodată pe Pământ.

Reprezint cunoașterea și apogeul inteligenței umane. Am toată memoria lor, amitirile, pasiunile și visurile.” Inteligența este harul eroilor. Este puterea de a folosi puterea.” tresări robotul

Da, dar toate ar fi în zadar, fără un spirit. Ce-ar fi eroii fără emoția ce îi împinge să se depășească? ” spuse stafia

Eroii au scopuri pentru că sunt curioși să le trăiască. Destinul îi împinge să supraviețuiască folosindu-și emoțiile și inteligența.” șopti extraterestrul

Dar eroii sunt și lideri. Ei sunt muritori, dar echipa îi ține în viață. Eroii sunt acțiunea contrară fricii.

Cei 3 prieteni au plecat singuri la drum în căutarea răspunsului la întrebarea „Cine a fost omul?”. Să fie eroii cea mai înalta treaptă a omenirii? Care din cei trei este eroul adevărat?

Stafia emoționa reptila. Robotul calcula continuu călătoria. Extraterestrul lupta cu marile vânturi de funingină.

Vremea voia să îi distrugă, iar cei 3 s-au adaptat, căci aveau ambiție.

Și-au povestit cât de singuri s-au simțit fiecare în tot acest timp. Și așa și-au descoperit empatia.

Munții de cenușă îi bântuiau, pustiul îi învelea în tristețe, dar dorința lor fu mai mare.

Și-au pierdut de multe ori încrederea în ei, dar credința le alina durerile.

Zidurile de scrum le stăteau în cale și totuși și-au folosit istețimea.

Când calea lor s-a despărțit, a răcnit intuiția și au găsit soluția să ajungă la destinația finală. La capat, totul paru in zadar. Facuseră ocolul lumii și nici urmă de om…

Atunci imaginația le-a sărit în ajutor și au construit trepte către cer.

Când să îl întâlnească pe creator, cei trei și-au pregătit întrebarea bucuroși. Creatorul i-a primit cu brațele deschise și le-a așteptat întrebarea.

Extraterestrul, stafia și robotul au spus simultan întrebarea cu un soi de plecăciune.

Determinarea v-a adus împreună. Sunteți singurii eroi pe care omenirea i-a mai avut. Extraterestrule, ești CORPUL! Viața ta este instinct, supraviețuire, ambiția de a trăi. Robotule, ești cea mai frumoasă amintire a oamenilor, MINTEA. Fetițo, prin emoția ta care i-a împins pe cei doi să lucreze, tu ești SUFLETUL.

Împreună voi sunteți omul. Voi sunteți cea mai veche amintire a ceea ce a fost vreodată o frumoasă capodoperă.

Pentru curajul vostru, căci eu sunt și povestitorul, vă voi da lumea înapoi.

O rază albă urcă la cer și pe Pământ era iarăși viață. Copacii erau verzi și frumoși, clădirile și podurile erau în picioare, oamenii zâmbeau înapoi pe străzi…

Fetița, acum om, și robotul își luaseră rămas bun de la extraterestrul care plecă spre tărâmul supraviețuirii să le povestească și alor lui minunata sa călătorie pe Terra.

Robotul s-a întors la bibliotecă pe tărâmul cunoașterii.

Fetița s-a întors la minunata sa familie pe tărâmul dragostei.

Colapsul nu s-a mai petrecut cât timp ei au lucrat împreună. Așa au renăscut eroii din cenușă.

Student la mecatronică, Universitatea Politehnica București, pasionat de robotică, știință popularizată și literatură Sci-Fi, consilier educațional, este un iubitor al psihologiei, leadership-ului și scrisului. În conflictul dintre umaniști și realiști, acesta continuă să demonstreze unificarea dintre imaginație și logică. Adoră călătoriile lungi, puzzle-uri și strategia, filozofia și simbolistica, dar mai ales, provocările intelectuale din știință și tehnologie.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*