În noapte-ți cânt

"în Texte/Poezie și literatură" by

Mi se-nchid ochii. Mi-am lăsat capul să cadă în podul palmei tale. Sunt prea obosită ca să opun vreo rezistență. Prea obosită ca să mă tem măcar. Prea obosită ca să mai cântăresc dacă îmi ești dușman de moarte sau dragoste deplină. Merg mână în mână definițiile astea, nu crezi? C-așa am fost noi, dragule. Am pariat pe tot ce am putut și ne-am făcut din tragedii Dumnezeu. Ne-am făcut din fericiri zid de plângere.

Atâta dramă și degeaba, nu? Așa ai spune tu, care ai fost mereu mai rațional, mai echilibrat, mai și mai și mai și mai, de fiecare dată… Așa ar spune lumea. Dar cine dă doi bani pe ea? Nu eu, în orice caz. Că lumea asta mi-ar fereca tot ce-am mai drag. Lumea asta mi-a spus de fiecare dată cât am voie să simt, să trăiesc, să-mi fie dor. Am fost o inadaptată și-mi port titlul cu mândrie, lipit de frunte chiar. Și lumea asta nebună spune că-i prea multă dramă-n joc. Ne pasă? Poți să zici în viață c-ai iubit dacă nu te-ai pierdut cu totul?

Noi ne-am pierdut de prea multe ori, dragule. Dar am fost prea proști ca să ne putem aduna vreodată. Ne-am făcut unul din celălalt Dumnezeu. Nu mai văd azi nimic greșit în asta. Ori trăiesc pe deplin, ori spun pas. E-o regulă de bază care m-a scutit de-atâta superficialitate, om frumos…

Adorm și-n cameră răsună Try me de la Esther Phillips. Și-afară-i un întuneric nebun. Da-s și stele acolo și-mi place să cred că-n multe nopți au fost acolo pentru mine. Să mă îndrume și să mă lumineze. Să mă îngenuncheze-ncet.

În noaptea asta poți să mă omori, să mă sacrifici, dacă vrei. Dar dacă-o faci, fă-o-n stil mare. Bucură-te. Simte-te stăpân. Cucerește lumea-n noapta asta prin moartea mea. Mă crezi că-s prea obosită ca să mă mai lupt cu tine? Și-așa-mi tremură mâinile. Doar tu mi le poți strânge ferm ca să-nceteze. Și fix de asta simt că trebuie să mor de mâna ta.

If you really wanna know if I can stand your brand of love, Try me. Why don t you try me?

Ți-aș cânta. Jur că ți-aș cânta în noaptea asta înainte să tragem cortina peste lume. Ai înnebunit de drag și dor după vocea mea după miezul nopții încolo. Că doar atunci prindeam curaj să fiu cine sunt cu-adevărat. Doar atunci mi-am permis să fiu femeie. Să-mi cânt durerile. Să-mi cânt fericirile. Să-ți arăt până unde pot merge. Să-ți arăt cât pot să iubesc și să distrug.

If you wanna know if I m affected by the moon above, Then try me. Come on and try me.

Adorm. Mi-am închis ochii deja. Nu pot să văd dacă mă privești cu dragoste sau cu dispreț. Oricum la noi a fost cam același lucru, nu? Not big deal. N-am nevoie să mă strângi în brațe. Poate doar să dai muzica mai tare. Să mă-îmbăt de liniștea cu care mă învăluie versurile.

Când am pierdut dragostea, totuși? Trebuie să existe o oră și o dată exactă. Păi se poate altfel? Tu, un maniac al controlului și al organizării, să uiți de-un amănunt atât de important? Am crezut c-o să-l sărbătorim cu artificii. C-o să scrijelim pereții și c-o să le cântăm prietenilor cu zâmbetul până la urechi că s-a terminat. Da da, cu zâmbet; căci fiecare moarte e o transformare și fiecare cotitură-ți dă șuturi să înaintezi, să te reinventezi. S-atingi cerul cu mâinile, de unul singur.

Nu mă lua în brațe. Mă îmbăt cu parfumul ăsta al tău pe care l-am adorat cândva; și n-ar fi corect. Lasă-mă să-mi aducă aminte de dragoste. Nu-l ponegri cu disprețul din prezent. Poate de-aia mi-am închis ochii… Ca să nu mai văd. Ca să nu mai știu. Vreau să te păstrez omul care mi-ai fost. Omul care a distrus clișeele și mi-a iubit toate nebuniile. Toate fărâmele de întuneric. Toate crizele aiurea de râs și răbufnirile de nervi. Nu-i lucru mărunt, cavalere. Te-ai descurcat exemplar. Am pariat pe tine și-aș fi putut jura că nu reziști atât. Felicitările mele!

Hai să dormim! Oprește și muzica căci oricum ni-s sufletele pline de cântec. Închide-ți și tu ochii și prefă-te încă-o dată că suntem în cealaltă jumătate de an. Că încă suntem acei oameni. Că încă nu ne-am consumat toate valsurile. Că încă n-am băut toate sticlele alea de vin! Că încă n-am clasificat fiecare constelație. Că încă nu ne-am spus toate secretele. Că încă n-a ajuns disprețul să muște din fiecare.

Închide ochii că-n noaptea asta suntem alți oameni! Nu-ți face griji. Dimineață nici nu vom mai fi. Plec cu tot cu dragoste și drame-acolo unde știu că nu o să mă poți găsi. Sper să nici nu-ncerci. Te eliberez de mine ca să poți să te desăvârșești. Mă eliberez de tine ca să-mi pot da seama cine sunt. Alte căi avem de străbătut și alți nebuni avem de înțeles. Hai doar să mulțumim că ne-am întâmplat!

 

Studentă în anul I la Publicitate, în cadrul „FSPAC” - Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB) - A fost elevă la „Colegiul Național Liviu Rebreanu”, Bistrița - Scrie de când se știe - Preocupată de relațiile interumane, psihologie, comunicare - Este membru activ al echipei POV21 din decembrie 2017 și își dorește să-și dezvolte spiritul de echipă și să contribuie la evoluția comunității din care face parte.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi