N-ai cum să-mi pui tu mie
Toate gândurile pe-o hârtie.
Oricât ar fi ea de mare,
Ajunge scrum, dată-n uitare.
Și mulți ți-ar spune: Slavă ție!
Cineva îi înțelege, aduce armonie…
Aduci la suprafață câte o oroare,
Omagiind-o, o faci atrăgătoare.
Galantă, o morbidă cununie
Între o dorință arzătoare și o datorie…
Hai, scrie! Alungă-le puțin din culoare,
Din acei ochi lipsiți de alinare.
Scârbit de raze calde pe o câmpie,
Admiri doar ce-ți oferă puțină reverie
Și-ți trec orele și valul, ai sări în mare…
Aștepți întuneric… apusul de Soare.
Dacă tot ce ți-e frumos ție
Aduce angoasă și agonie?
Te amăgește acea chemare,
Încifrezi fiecare gând, fiecare stare.
Așterni idei în rânduri cu bucurie,
Scrii poate o pură mărturie…
Dintr-o mie, unul îți va da crezare
Ia spune… Îl faci să zboare?
Și ce e arta? O bucurie…
Oscilează între extaz și agonie
Și, zilnic te întrebi: Oare
Cum poți da propriei nebunii valoare…
