GHID EXPLICIT DE ÎNTREBĂRI – „CUM SĂ” ÎN 26 DE ERORI

"în Texte/Poezie și literatură" by

Cum să te strig să mă auzi?

Cum să îţi scriu să poţi să vezi?

Cum să te-ating să poţi reacţiona?

Cum să respir fară să deranjez prezenţa ta?

Cum să te caut fără să pleci, să spui nimic?

Cum să îţi spun mereu ceea ce simt?

Cum să nu plâng?

Cum să te am?

Cum să repar, să animez ceea ce n-am?

Cum să te simt când tu numai departe ești?

Cum să îţi cer să-mi detaliezi povești?

Cum să te-ntreb dacă ai de alta drag?

Să caut rezolvări, să mă retrag?

Cum să îmi cânţi să pot să te aud?

Cum să-ţi pictez pe chip un zâmbet tâmp?

Cum să te ţin de mână neîntrerupt?

Cum să îţi demonstrez că vreau, când tu cu siguranţă nu ai vrut?

Cum pot să trec, să nu te am în gând?

Cum poţi să stai indiferent, să n-ai cuvânt?

Cum să te strâng la piept să îţi arăt că îmi ești drag?

Cum pot să înrămez cu tine un întreg necaz?

Cum poți aievea să gândești?

De ce nu-mi spui și mie cine ești?

Cum poți să te ascunzi după un timp?

Cum poți să mă visezi și să nu spui nimic?

Cum vrei să ne apropiem de-acum?

Ce simți să faci când n-ai făcut destul?

Cum crezi că o să fie de acum cu noi?

O să fim unul?

O să fim unul dar îl înmulțim cu doi?

Cum avem de toate și în toate tot nimic?

De câte mii de ori să-mi fac curaj să mă ridic?

 

Gherasim Alexandra

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*