Rupt de timp [1/2]

"în Texte/Poezie și literatură" by
Timp de citit: 3 minute

Țiuit… De unde vine? Îmi ridic jumătatea superioară a corpului în mod dezorientat și nu înțeleg ce se întâmplă. Eram în armonie perfectă cu nimicul și ceva continuă să întrerupă momentul cu un sunet enervant.

Mă uit în dreapta, iar pe noptieră stă o chestie subțire, mică și neagră care urlă non-stop într-un ritm imperfect. E de-a dreptul deranjant. Algoritmul de rezolvare a problemei mi se încarcă mai repede decât sistemul de operare, după ce-mi aprind laptop-ul. Dau swipe la ecran către dreapta și camera rămâne într-o liniște asurzitoare. Continui să mă uit ca sedat la ecranul telefonului, care încet-încet se întunecă și nu mișc un mușchi. Rămân așa vreo trei zeci de secunde bune, iar apoi îmi aduc aminte de celelalte șase alarme care urmează să sune la intervale de cinci minute.

Le opresc, îmi pun picioarele pe parchet, iar fața mi-o pun în pumni.

E dimineață. Cât de mult urăsc diminețile! Dacine naiba le-a mai inventat?

Nu putea să rămână lumea-n noapte, iar noi în somn? Nu se mai putea opri timpul măcar cinci minute? Oftez de două ori, uitându-mă cu ciudă la reflecția mea din oglinda dulapului. Așa arăt eu dimineața? Trebuie să găsesc ceva cu care să mă pun pe picioare. Știu! Îmi pun de o cafea.

În timp ce apa stă să fiarbă în ibric, încep să-mi revizuiesc prioritățile. Cu greu mare îmi amintesc de ele și realizez că am de scris astăzi. Mult! Dar am vase murdare în chiuvetă, iar tejgheaua e murdară și plină de firimituri. Mai e un pic până dă apa-n clocot, așa că hai să punem timpul ăsta la uz eficient. M-apuc să curăț tejgheaua de miezuri de pâine și de făină de mălai și îndepărtez petele de pe tejghea, după care spăl muntele de vase. Apa din ibric a stat așa de mult în clocot, încât s-a evaporat puțin din ea. Mai trebuie apă pentru cantitate, așa că mai pun și aștept încă două minute să dea iar în clocot.

Am un sentiment de angoasă. Ceva nu-i bine… Pierd prea mult timp. Pun repede praf de cafea peste apa ce clocotește și o amestec ușor. Acum că e gata cafeaua, pot să îmi încep ziua. Îmi pun cafeaua în cana mea preferată, țigările în buzunarul de la halat și mă trântesc pe scaunul de pe terasă.

Îmi aprind țigara în timp ce mă uit pe geam. De abia e răsăritul, iar o femeie de vreo cinci zeci de ani își plimbă câinele pe strada cartierului. La fiecare câțiva pași spune ceva? Dar ce spune? Oare vorbește cu câinele? Vorbește frumos și drăguț.

Deci, sigur cu el vorbește. A… și asta pentru că oricum nu mai e nimeni altcineva pe stradă. Ar trebui să mă opresc din a mai procesa ceva ce e deja de la sine înțeles. E prea liniște. Vreau muzică cât timp îmi fumez țigara așa că dau play la “Depreston” de la Courtney Barnett. Închid ochii și-mi savurez țigara cu căștile în urechi. Cred că dacă m-aș apuca să-mi narez viața, persoana care mi-ar citi-o s-ar plictisi rău de tot.

Mintea mi-e goală și tot ce contează acum e instrumentalul calm al piesei. Momentul de trezire începe atunci când trebuie să scrumez țigara de tot și știu că trebuie să încep un alt episod din zi.

Rămân dezbrăcat pe sub halat. Nu voi avea parte de oaspeți azi, iar colegul cu care împart apartamentul vine peste două zile, ceea ce înseamnă liniște și pace. Perfect! Măcar atât. Îmi scot laptopul din geantă, îl pun la încărcat și îmi caut cerințele eseului pe care trebuie să-l termin până la ora 20:00. Răsfoind prin foile caietului scris la repezeală, realizez că trebuie să aibă zece pagini.

Asta înseamnă multe cafele și o luptă crâncenă cu mine însumi de a nu-mi pierde răbdarea și de a nu îmi găsi scuze ca să fac pauze foarte des. Îmi pocnesc degetele ca un cowboy ce sunt și mi le pun pe taste.

 

Șuteu Alexandru-Marius

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*