Despre tot ce nu pot scrie…

"în Texte/Poezie și literatură" by
Timp de citit: < 1 minut

Crezâd că dragostea-i dușman,

S-a adeverit odinioară…

Nu înțeleg de ce mi-e dat

Să văd cum plouă afară.

Afară și-n sufletul meu

Furtuni se dau aievea,

Cerșind iubire, suflet rău;

Mă cert cu el întruna.

 

Că n-ai știut să ții de tine, de inima intreagă…

Acum te mulțumești cu-atât,

50-50, bagaje-n gară.

Căci gara mea e mică tare

Și sufletul îmi moare.

Doar nu credeai, tu, Suflete

Că dragostea nu piere.

 

Mă cert pe mine, zi de zi,

Visele și-au luat de mult

De la mine “La-revedere!”

Dar când e lacăt pus pe vis

Ia… zi.. mai fă ceva…

 

Nu mă-nțeleg nici eu cu mine

Și vreau să dau ceasu’ ‘napoi

Dar ceva spune “Stai cuminte!”.

Un ceas, asemeni unei vieți,

Își face cursul înainte.

N-am să disper, nici n-am să spun,

Nimănui ce mă doare,

Dar sufletul mi-e făcut scrum

Iar golul tare doare…

Eu nu credeam, nici nu vedeam

O viață fară ochii verzi,

Dar ce să vezi… sunt doar un om,

În viață mai și pierzi.

Dar e o vorbă ce mi-o spun

În pat, seară de seară

Dacă iubire-a fost, e clar,

Asemeni unei mări… nu moare.

Cum ochii lui pastrează anii,

Același verde purpuriu

Așa și inima mea poartă

Bucată din a lui destin…

Elevă a Liceului Tehnologic Telciu. Misterioasă și dornică de afirmare, cochetează cu drama și romantismul în moduri superlative. Ambițioasă pentru cât mai multe realizări, este de părere că totul vine dintr-un interior spre un alt interior. Pe viitor dorește să scrie o carte, fiindu-i ca scop principal ideea de a se face auzită de cât mai multe minți și suflete.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*