În delir

"în Texte/Poezie și literatură" by

Cavalere, cum o mai duci? Tot pe culmi, tot pe iluzii? Tot în aceleași cercuri superficiale în care simți că aparții atât de mult?

Ah, nu te enerva că te evoc. Nu-ți încleșta pumnii și fii bărbat de poți! Nu pentru mine. Eu m-am retras din jocul tău bolnav de-atâta vreme. Și-mi pare rău că n-ai înțeles încă faptul că nu m-am pretins a fi în nici un fel. Nici în oglindă, dar nici față de tine.

Tu m-ai văzut așa cum am fost, dar cumva m-ai ratat. Ai ratat ceea ce purtam în ochi și-n piept. M-ai tras la xerox și m-ai făcut să fiu de serie. M-ai ucis în mintea ta încă dinainte de-a fi avut șansa reală să-nfloresc. Să-ți arăt până unde merge dragostea. Până unde-s limitele umane în a simți și-a strânge-n brațe. Căci eu te-am strâns. Te-am strâns cum mi s-a strâns mie sufletul de durere când ai pufnit. Ce mi-a mai rămas de făcut decât să-mi iau haina și să plec mâncând pământul? Ești rege singur într-o lume mult prea rece pentru gradul meu de căldură. Ah, și căldura corpului meu nici nu poate concura vreodată cu dragostea din privirile mele-n momentele în care pur și simplu îmi erai. Fără tupeu. Fără aroganțe. Fără prostii. Când îmi erai pur și simplu. Tu ca om. Cu zâmbet, cu nebunii, cu povești până dimineața, cu scântei.

Dar tu-ai vrut cumva un șablon. Și e normal. Go for it, my darling. Am știut când să-mi iau haina și să plec acolo unde dracu mă mai poate găsi!

Am stat în fața ta dezbrăcată de secrete, ihnibiții sau rușini din trecut. Am stat în fața ta așa cum nu mi-am stat nici mie în oglinzi. Și totuși, m-ai ratat. Ai crezut că ai atâta psihologie de viață încât să mă clasezi. Nu spun că-s diferită. Naiba știe câte nebune îmi mai seamănă. Dar eu ți-am pus în brațe lumea și-n loc să zâmbești măcar sau să râzi, că ești așa frumos când o faci; ai urlat ca un dement.

Ai urlat și-ai venit amenințător spre mine. Mi-ai zgâlțâit umerii. Ai râs de sensibilitatea mea. Ai râs de mâinile prea mici care te-au mângâiat, care ți-au cuprins obrajii de-atâtea ori și-n atâtea momente-n care te-ai făcut singur praf.

Nu-ți mai încleșta pumnii că nu-ți stă bine! M-auzi? Pot să ridic și eu tonul! Pot să urlu dacă-așa vrei să jucăm! Am atâta bărbăție-n mine încât să te dau naibii, așa cum m-ai dat tu pe mine de fiecare dată când te-am dat jos din cerul în care te-ai urcat singur!

M-ai făcut să cred că-s greu de iubit. Că-s greu de înțeles. Că n-o să fiu fericită niciodată. Ai râs de ce scriu. Ai râs până ți-au dat lacrimile de tot ce-am trăit. De tot ce-am încercat. De tot ce-am vrut să-ți arăt sau să-ți ofer ție. Mi-ai spus că-i vina mea. Că mereu e vina mea. Am făcut pe dracu-n patru și mi-am schimbat atitudinea iar și iar și iar și iar, doar pentru-o fărâmă din ceea ce mi-ai oferit la început. Am fost de toate. M-am metamorfozat și în ce n-am fost înainte. Când femeie fatală, când copil vulnerabil. Când zid de plângere, când putere și nebunie de nestrămutat. Te-am jucat cu toate cărțile avute. Am înebunit! M-am străduit să îți arăt tot ce pot. Tot ce te-ar putea face să-ți ștergi dracului răceala și batjocura din privire! A trebuit să fiu. Să fiu mult. Să fiu când afectivă, când rece. M-am forțat pe mine să-mi reprim toate gesturile pe care le-aș fi făcut pentru tine, toate îmbrățișările și săruturile nedate! Stâncă de om ce ești! Am greșit eu atât de mult. Ar fi trebuit să plec mai repede. Să-nchid ușa și să te las în lumea ta ideală, unde să-ți danseze fantasmele în care ai crezut mereu.

Mi-ai spus că nu-s destul de femeie! Dar tu ai fost oare destul de bărbat? Ne măsurăm forța, cavalere? Ne măsurăm orgoliile și mândria? Chiar mai e cazul?

Azi râd în fața ta. Crezi că ne-ar fi fost mai bine împreună? Eu nu cred. Cum nu mai cred în multe lucruri. Deși tu-ai fost omul care m-a-nvățat cât înseamnă un moment.

Te las să arzi în propriile nesiguranțe. Ai fost o treaptă pe care vrând, nevrând am călcat apăsat în cele din urmă.

Atâta nebunie condensată și degeaba…

Studentă în anul I la Publicitate, în cadrul „FSPAC” - Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB) - A fost elevă la „Colegiul Național Liviu Rebreanu”, Bistrița - Scrie de când se știe - Preocupată de relațiile interumane, psihologie, comunicare - Este membru activ al echipei POV21 din decembrie 2017 și își dorește să-și dezvolte spiritul de echipă și să contribuie la evoluția comunității din care face parte.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi