Domnie-n haos

"în Texte/Poezie și literatură" by

La capătul tuturor cuvintelor nerostite te-am găsit pe tine. Te-am zărit cumva printre perdele de fum și aiureli și lucruri spuse-n grabă, dar uitate. Erai același, dar cumva altul. Te-ai plasat singur în vârful unui munte de-aroganțe și-a trebuit să urc cu liftul pentru a-ți vorbi. Ne-am măsurat din priviri ca doi dușmani ce și-au dorit întodeauna moartea. Un clișeu prea mare pentru dragostea asta-a noastră peste care s-a așezat praful. Ne-am iubit cu moarte-n sânge. Clipe peste clipe, peste clipe ne-au stat martore la rătăcirile-n care-am alunecat fix din dorința de-a rămâne mereu raționali. Ce-i rațiunea, până la urmă, când ai atâta viață, atâta nebunie înainte?

Am urcat cu scârbă-n lumea asta iluzorie pe care ți-ai construit-o cu mâinile din care mi-am făcut cândva templu! Zid de mângâiere mi-ai fost; și-n palmele-n care mi-am lăsat capul să alunece-n atâtea nopți de teroare, n-am văzut altceva decât sceptrul cu care te-ai proclamat singur rege într-o lume-a nebuniei!

M-am apropiat de tine, restrângându-ți cercurile de protecție pe care le-ai trasat în jurul tronului. Ai crezut că asta te apără de realitate? Te-am văzut așa cum ai fost, de dincolo de perdelele tale de iluzii. Cumva, mi-ai lăsat o portiță deschisă. Nici un câmp de forță nu rămâne impenetrabil. Nici un om întreg la minte și la suflet nu rămâne neclintit în fața unei mari iubiri din trecut ce l-a cutremurat cândva.

Oh, și noi prin înlănțuirea asta buimacă de suflete am scris istorie. Cu pete de sânge. Cu tremur și urlet. Cu frică. Cu scântei. Exact așa cum ne-am iubit de fiecare dată. Împreună am schimbat cursul naturii. Am făcut din noapte zi, din răsărit crepuscul, din sfârșit început și viceversa.

Ne-am construit un castel peste ruine, dar fricile au început să muște din tine, până-n ziua-n care nu mi-ai mai putut susține privirile. M-ai cutremurat cu ochii tăi de mort. Ai început să te temi de mine ca de dracu’ în persoană! N-ai avut curaj să-ți lași scuturile la ușă. M-ai confundat cu soldații tăi. Cu oștenii la care urlai mereu din demență și neîncredere. Ai ajuns să dormi cu lancea sub pernă. Ai ajuns să nu mai dormi. Ți-am simțit ochii noapte de noapte, cum mă scrutau în întuneric. Atenți la fiecare gest al meu. La fiecare respirație. Ai ajuns să te temi prea mult ca să mai ai o clipă de liniște-n prezența mea. Ce-ai crezut?! C-o să te sugrum cu mâinile în somn?! C-o să-ți iau regatul?! Că am nevoie să domnesc singură peste dragoste?! Lucru imposibil, rege superficial…

N-am să uit veci ziua-n care mi-ai înlănțuit mâinile și m-ai târât spre eșafod. În urlete. În aplauze. În zarva supușilor tăi. Și până la urmă cum s-omori dragostea-n liniște? Tu ai vrut spectacol. Ai vrut circ. Ai vrut artificii. Ai vrut cântec și dans ca să sărbătorești moartea nesiguranțelor tale. Ai crezut că făcându-mă să dispar, o să dispară și himerele.. Mare greșeală. Te-ai adâncit mai mult…

Și-aș fi murit acolo dacă nu mă eliberam treptat de ceea ce-am numit cândva dragoste. Mi-am rupt singură lanțurile. M-am rupt de tine. M-am smuls cu totul de lumea asta care m-ar fi dat într-un final pământului. M-am dizolvat în zare și nu m-ai mai găsit. Nici n-am vrut să fiu găsită.

Până azi. Până azi când am dat năvală-n lumea ta. Doar așa. De dragul vremurilor bune. Doar ca să te privesc în ochi cu scârbă. Cu patimă. Doar ca să-ți amintesc că ce nu te omoară, te face mai puternic. Am crescut frumos, cavalere. Alte orizonturi cuprind ochii mei și-alte nebunii-mi provoacă zâmbete.

Te las aici, nu te teme. N-am venit nici de data asta după coroană. N-am vrut-o nici atunci. Nu mă interesează domniile. Eu am vrut ceva mult mai de preț decât toate aiurelile din care ți-ai făcut singur Dumnezeu.

Rămâi singur cu coroana și sceptru-n mână! O să-nțelegi cândva că toată puterea din lumea asta e nesemnificativă dacă n-ai dragostea care să îi dea un sens.

Andreea Cordoș alias René

Studentă în anul I la Publicitate, în cadrul „FSPAC” - Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB) - A fost elevă la „Colegiul Național Liviu Rebreanu”, Bistrița - Scrie de când se știe - Preocupată de relațiile interumane, psihologie, comunicare - Este membru activ al echipei POV21 din decembrie 2017 și își dorește să-și dezvolte spiritul de echipă și să contribuie la evoluția comunității din care face parte.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Anomalia peisajului

Anomalia peisajului

Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
Derulează înapoi