Ne pierdem într-o mare de plastic…

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

Vorbe de plastic, fapte de plastic, suflete de plastic… Ne-am înconjurat de plastic și nu de cel real, ci de cel făurit de noi, de rațiunea noastră, de sufletele noastre. Ne-am ales lucruri gata făcute, dar am ignorat plasticul din care se materializau. Am ales să ne mințim că e realitate, că e emoție pură. Am ales să ne mințim pe noi că nu suntem mințiți.

Vorbele de plastic… Ne inundă sufletul în fiecare zi, îl înmoaie în plastic topit pentru ca în final să se abandoneze cu totul. Unii pot îndepărta ușor acea pojghiță firavă care se odihnește pe ceea ce numim suflet, pe când alții se chinuiesc, se luptă, iar la un moment dat se abandonează plasticului, îl văd normalitate, naturalețe și îl promovează, îl propagă în micul lor univers. Acest micuț univers este afectat de vorbe, dar nu sunt decât leziuni ușoare, trecătoare, care își găsesc vindecarea în naturalețea aia pe care o vedem și o întâlnim atât de rar. Dar într-un univers micuț o micuță ciocnire cu puritatea reprezintă vindecare.

Tot luptând cu vorbe ajungem la fapte, iar aici acest micuț univers își mărește puțin spectrul. Faptele de plastic distrug tot ce se poate din acest univers. Tot ce pot atinge se infectează cu acel plastic mult prea greu de îndepărtat, acesta se prelinge și umple toate golurile existente și inexistente, care îi stau în drum. Aici o simplă ciocnire cu naturalețea nu reprezintă decât o frântură din ceea ce este cu adevărat vindecarea.

Aici și acum întâlnim o problemă, un suflet de plastic. Un suflet de plastic care a înrobit inconștient alt suflet, micuțul univers al unei persoane. A luat micuțul univers și l-a reconstruit din piesele de lego făcute din propriul plastic, după chipul și asemănarea lui. A luat frumusețea unui univers și a înlocuit-o cu plastic… Tocmai s-a născut încă un suflet de plastic.

Când întâlnim un suflet de plastic nu ne dăm seama de asta numai mai târziu, reacțiile mânjindu-se și ele de plastic. Ne dăm seama de asta când lovim inconștient acel suflet, poate cu bunătate, poate cu ură, iar tot ce primim înapoi este un ecoul surd al reacțiilor noastre care lovind un perete de plastic se întorc înapoi, nu cu aceeași intensitate, dar se întorc. Se întorc înotând într-o mare de plastic.

Noi ne-am pierdut de mult în acea mare, unii înoată și se luptă cu valurile, pierzându-se în ele, sperând să ajungă la mal, iar alții se lasă purtați de cureți. Noi ne-am pierdut într-o mare infinită, care nu are vreun mal, dar care îți mai oferă câte o insuliță. Sper ca fiecare să-și găsească insulița..

Elevă la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, în clasa a X a, profil filologie. Îmi împart iubirea între animale, muzică rock și cărți, considerând că viața mea este un maraton de citit. Mi-am dat seama că am mult prea mult timp înainte pentru a nu da curs și acestei provocări, pe numele ei POV21.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*