Dragostea ta – o haină roasă de molii

"în Texte/Poezie și literatură" by

A trecut ceva timp de când te-am idealizat prostește ca un tablou de agățat pe perete, ca o haină de sărbătoare, în dulapul cu sechelele atâtor altor sentimente..

Ai rămas acolo. Ca o dragoste roasă de molii, pe care am mai privit-o și scos-o din dulap ca s-o probez; dar niciodată ca s-o port și să-mi asum fericirea. Mi-a fost prea largă dragostea asta a ta. Sau m-am simțit eu prea mică pentru ea, prea nepotrivită. A fost prea țipătoare uneori. Și cum naiba să o port așa în lume? Cum să mi te-asum așa cum ești, așa cum sunt? Nu ți-ar fi plăcut să-mi acoperi umerii mici, tu cu toată grandoarea asta a ta atât de naturală, atât de nebună și seducătoare totodată.

Mi-a fost rușine să te port. M-ar fi durut prea tare; și vântul tot și-ar fi făcut loc să-mi înghețe trupul, iar mai apoi sufletul.

Te-am ținut în dulap, de unde te-am mai privit cu ciudă, cu lacrimi, cu durere. Am început să cresc. Nu s-a mai vrut dragostea purtată. Te-ai rupt și-a trebuit să te cos, dar era deja prea ostentativ; și dragule, noi nu ne jucăm. Mizăm mereu pe ce-i mai bun, pe ce-i mai sus. Cum să fim superficiali tocmai acum, când dragostea mai are un pas spre desăvârșire?

Te-am luat totuși, într-un final, pe umerii mei. M-am încheiat cu tine, mi-am acoperit cu tine și cu dragostea ta tot corpul. Mi-ai ținut de frig. Mi-ai ținut de moarte. Mi-ai ținut de viață. Mi-ai ținut de clipă, de moment, de ani. Mi-ai ținut de tinerețe. Ai oprit tot ceea ce se poate numi existență atunci când m-ai acoperit cu dragostea ta.

Am crescut prea mult oare, dragule? Să fi crescut, totuși, și să-mi fi rămas dragostea ta prea mică? Sunt un om mare și frumos acum. Nu că n-aș fi fost mereu, dar înainte era altfel.

Știu că m-ai așteptat acolo în dulap unde te-am lăsat. Știu că m-ai așteptat deși totul s-a schimbat. Te-am văzut de fiecare dată cum îmi făceai ochiul când deschideam părți de suflet către tine. Pe tine te-au ros moliile, dar te-am cusut cu grijă și-am pus petice și-am făcut din dragostea asta un lucru mai frumos și mai ideal. Te-ai schimbat. Dar m-am schimbat și eu. Mi-am îndreptat umerii, mi-am ridicat bărbia, mi-am colorat privirea cu speranță și-am dat lucire ochilor. Mi-am învățat mâinile să mângâie-n absența ta, iar atunci când te-am luat în primire, am știut cum să mă port cu tine, am știut ce să fac ca să fii nebun, ca să-mi ții de lume.

Am știut cum să te scot din dulap cu grijă, cum să-mi fac din tine prezent, dar, dragule, mi-a rămas dragostea asta a ta mică cumva?

René

Studentă în anul I la Publicitate, în cadrul „FSPAC” - Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB) - A fost elevă la „Colegiul Național Liviu Rebreanu”, Bistrița - Scrie de când se știe - Preocupată de relațiile interumane, psihologie, comunicare - Este membru activ al echipei POV21 din decembrie 2017 și își dorește să-și dezvolte spiritul de echipă și să contribuie la evoluția comunității din care face parte.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi