Cenaclul Coșbuc – ședința de decembrie

"în Texte" by

Ședința din luna decembrie de la Casa de Cultură a Sindicatelor Bistrița a reunit Cenaclul George Coșbuc.

“Fara literatura viata este un infern.”
Charles Bukowski

Elisabeta Scurtu a citit proză iar Roxana Resvanță – poezie pentru iubitorii de literatură. De asemenea, a fost prezentată cea mai recentă carte scrisă de poeta Ana Blandiana, apărută la Editura Humanitas în toamna acestui an, Variațiuni pe o temă dată, dedicată soțului dânsei, scriitorului Romulus Rusan.

Elisabeta Scurtu a absolvit Facultatea de Istorie (2011) din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, în aceeași instituție urmând masteratul (2011-2013), apoi doctoratul (2013-2018). A scris studii de istorie, publicate în Revista Bistriței și Pisanii Sângeorzene. În literatură a debutat în anul 2018 cu volumul Opinca, apărut la Editura Nosa Nostra, Bistrița, obținând premiul pentru debut al Saloanelor Liviu Rebreanu.

Roxana Resvanță e elevă la Liceul Teoretic Sanitar din Bistrița și membră a Cercului literar de la Palatul Copiilor Bistrița, în ultimii ani, ea fiind aproape nelipsită de la ședințele de cenaclu. A obținut mai multe premii literare, dintre care amintim Premiul I la Concursul Regional „Odă primăverii”, Agnita, 2017, sub jurizarea criticului literar Irina Petraș.

 

A absolvit Liceul Teoretic Solomon Haliță- Sîngeorz-Băi, profil filologie, în prezent este stundentă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației Babeș-Bolyai. A cochetat cu scrisul încă din copilărie, momente în care a schițat primele poezii care au pus de fapt bazele primei sale cărți. Până în prezent a scris două cărți. “De dorul tau...” o carte de poezii și proză scurtă “Certată cu Dragostea” un roman care surprinde perioada adolescentei. În mâna ei orice condei pare însuflețit!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*