VodaMUN, eveniment dedicat  dezbaterilor ONU. Va avea desfășurarea în România!

"în Texte" by

“Are you gonna join the VodaMUN’s watch?”
Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai importantă organizație internațională din lume. Fondată în 1945, după Al Doilea Război Mondial, are astăzi 193 de state membre. Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cărții Organizației Națiunilor Unite. Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului internațional”. Sediul central al organizației este la New York.

VodaMUN este un eveniment cu tentă mai mult de dezvoltare personală, dar și culturală, unde tinerii participanți la acesta vor avea câteva zile pe care nu le vor uita. Evenimentul este exclusiv organizat de elevi din Colegiul Național „Dragoș Vodă” și Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, din Sighet.
Este dedicat simulărilor dezbaterilor din cadrul Organizației Națiunilor Unite. Se va desfășura în data de 15,16 și 17 februarie și urmărește găsirea de delegați. Se caută 100 de delegați din țară și afară, iar în cadrul evenimentului  o să se abordeze problemele din security council & international court of justice.
Fiecare delegat reprezintă politicile țării în cadrul unor probleme internaționale. Vor fi prezente și jocuri interactive cum ar fi Scavanger hunt și aftermovie al sesiunii.
Scavanger hunt este un joc în care persoanele participante răspund anumitor provocări, pentru premii. Dovezile îndeplinirii „misiunilor” vor fi postate pe Instagram, unde puteți verifica până în luna februarie toate detaliile esențiale. Se asigură masă și cazare gratuite.

Este a treia ediție și se desfășoară la Sighetu Marmației, alte două ediții având loc la București și Bacău. Această ediție nu are legătură cu precedentele, subiecții de discuție fiind diferiți.

Detaliile vor fi date pe pagina lor de Facebook „VodaMUN” și pe Instagram, cu același nume. Pe e-mail vor fi primite inclusiv detaliile de desfășurare. Sunteți bineveniți!

Peterlin Cristian-Raul are 18 ani, studiază la Colegiul Național „Andrei Mureşanu” elev în clasa a XII-a, profil filologie. Este pasionat de teatru şi de misterele istoriei. Apreciază arta și filmele vechi.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*