10 decembrie 1935, ziua în care George Enescu a fost numit cetățean de onoare al Bucureștiului

"în De citit/Înainte de secolul 21" "de POV21"

George Enescu s-a născut la 19 august 1881 în satul Liveni-Vârnav din județul Botoșani, în familia arendașului Costache Enescu și a soției lui, Maria, fiica preotului Cosmovici. A fost al optulea copil și primul care n-a murit în copilărie. Numele lui era Gheorghe; părinții lui l-au alintat cu numele „Jurjac”.

A manifestat încă din copilărie o înclinație extraordinară pentru muzică, începând să cânte la vioară la vârsta de patru ani, iar la vârsta de cinci ani a apărut în primul său concert și a început studii de compoziție sub îndrumarea lui Eduard Caudella. Primele îndrumări muzicale le primise de la părinții săi și de la un vestit lăutar, Niculae Chioru.
„Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor și chiar destul de conștiincios. La patru ani știam să citesc, să scriu, să adun și să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învățătura și aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simțământul că pierd timpul; fugeam de zgomot și de vulgaritate, iar mai mult decât orice simțeam un fel de spaimă înnăscută în fața vieții. Ciudat copil, nu?”

*—Bernard Gavoty – Amintirile lui George Enescu*

 

Ciudat copil, nu? S-a apucat de cântat la un instrument greu de învățat pe când eu, la vârsta lui, nu eram în stare să merg drept pe drum. Se spune că și-a construit singur prima vioară din șindrilă, de care a legat niște sârme. Bătrânii satului își aminteau că a încercat să facă una dintr-un strujan de porumb. Așa încât părinții s-au hotărât să-i cumpere o vioară mică de la oraș. Costache pleacă la Dorohoi, de unde cumpără o vioară de jucărie. Ajuns cu ea acasă, mama se repede să caute soluția de dezinfectat. George i-o ia însă înainte și o aruncă în foc, supărat că ,,nu are sunet”. De abia atunci, hotărât, Costache pornește spre Iași, de unde, contra sumei de 16 lei, îi cumpără lui George prima vioară adevărată.

Primul său profesor de vioară va fi un celebru lăutar local, Lae Chiorul, dar după câteva lecţii acesta se recunoaşte depăşit. Copilul de doar 5 ani învăţase tot. Fire practică, Costache Enescu hotărăşte să-l prezinte pe fiul său celui mai de seamă muzician al Moldovei, Eduard Caudella (1841-1924), profesor de vioară şi directorul Conservatorului din Iaşi. Dialogul dintre micul geniu muzical şi profesor merită reprodus, el scoţând la iveală încă din copilarie puternica personalitate a lui Enescu, fapt remarcat de toţi cei care l-au cunoscut. La întrebarea lui Caudella: „Vrei să cânţi ceva?” Enescu răspunde aparent impertinent, dar în fond deja conştient de propria sa valoare: „Cântă tu mai întâi, să vedem dacă ştii”. Sfatul pedagogului ieşean însă e categoric: micuţul e un talent înnăscut şi trebuie să studieze temeinic muzica.

Între anii 1888 și 1894 studiază la Conservatorul din Viena, având profesori printre alții pe Joseph Hellmesberger jr. (vioară) și Robert Fuchs (compoziție). Se încadrează rapid în viața muzicală a Vienei, concertele sale, în care interpretează compoziții de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy, entuziasmând presa și publicul, deși avea doar 12 ani.
După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, își continuă studiile la Conservatorul din Paris, între anii 1895 și 1899, sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet și Gabriel Fauré (compoziție). La data de 6 februarie 1898 are debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română.
În același an, începe să dea lecții de vioară la București și să dea recitaluri de vioară. Admirat de Regina Elisabeta a României (celebra iubitoare a artei Carmen Sylva) era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleș din Sinaia.

Enescu a pus pe muzică câteva dintre poemele reginei Carmen Sylva, dând naștere mai multor lieduri în limba germană. Prințesa Martha Bibescu și-l disputa pe marele compozitor cu regina, dar se pare că aceasta din urmă a reușit să învingă, George Enescu fiind un invitat permanent la palatul regal, unde lua parte la seratele muzicale organizate de regină.
„Dacă aș îndrăzni să mă plâng – îi mărturisea George Enescu lui Bernard Gavoty – aș face-o pentru a spune că nu am fost un copil răsfățat, ci un copil adorat până la exces, până la sufocare. (..) Când mă gândesc la copilărie, simt încă în jurul meu vigilența înspăimântată în care am crescut. Eram ferit de cele mai mici pericole, la cea dintâi alarmă tremurau pentru mine. În această căldură de seră, sufocantă și tensionată, m-am maturizat prea repede. Și, dacă astăzi sunt un bărbat hipersensibil, un fel de jupuit de viu, explicația cred că trebuie căutată în copilăria mea.”
Pentru românul obişnuit, Enescu este cel mai mare muzician al ţării, adesea şi singurul de care a auzit. El rămâne în memoria muzicală a naţiei ca autorul Rapsodiei Române de care, în timpul vieţii, a fugit cât a putut. Rămâne şi ca artistul cetăţean care, în vremurile de restrişte ale Primului Război Mondial, a însufleţit şi alinat inimi şi suferinţe. Pentru melomani, Enescu este cel căruia îi datorează acest impresionant spectacol artistic, „Festivalul Enescu”, desfăşurat din 1958 şi până astăzi, locul unde românii au putut să-i vadă şi să-i audă de-a lungul timpului pe David Oistrah, Herbert von Karajan, Zubin Mehta, Isaac Stern, Mstislav Rostropovici, Victoria de Los Angeles, Sir Paul McCartney, Ştefan Gheorghiu, Ion Voicu, Dan Grigore, David Ohanesian, Zenaida Pally şi atât de mulţi alţii.

Peterlin Cristian-Raul are 16 ani, studiază la Colegiul Național ,,Andrei Mureşanu" elev în clasa a X-a, profil filologie. Este pasionat de teatru şi este un iubitor înrăit al istoriei, pe care o povesteşte şi o învață cu drag. Îi plac filmele vechi și cărțile. Încearcă să fie critic, ironic și ludic, caracteristici pe care le regăsim în articolele sale cu subiecte controversate, dar cu o abordare relaxată. Visează să devină jurnalist și face parte din echipa POV21 de un an și jumătate.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*